Tort crocant cu piersici

-pt. blat- 100 g ciocolată cu lapte, 100 g unt, 120 g fulgi de porumb, 100 g migdale tocate

-pt. cremă- 30 g gelatină, 850 g piersici din compot, 500 ml iaurt, 3 linguri zahăr, 600 ml frişcă

Zdrobim fulgii de porumb. Topim ciocolata împreună cu untul, amestecăm cu fulgii de porumb, migdalele şi întindem compoziţia într-o formă de tort (26 cm) tapetată cu hârtie de copt. Ţinem în frigider, pentru a se întări. Amestecăm iaurtul cu zahărul și 2 linguri suc de compot. Înmuiem 15 g gelatină în 3-4 linguri suc de compot  10 minute. Punem pe foc mic și amestecăm continuu până se dizolvă, având grijă să nu fiarbă. Răcorim, amestecăm cu iaurtul şi punem în frigider. Mixăm tare 400 ml de frişcă. Când iaurtul începe să se întărească amestecăm cu  frișca. Tăiem 450 g de piersici felii şi scurgem. Scoatem blatul din frigider și întindem peste uniform ½ cremă de iaurt.

Imagine

Deasupra aşezăm feliile de piersici și acoperim cu restul de cremă. Punem în frigider 2 ore.

Imagine

Tăiem feliuţe/cubulețe 400 g piersici şi scurgem. Preparăm restul de gelatină în suc de compot, o amestecăm uniform cu piersicile şi răcim. Scoatem hârtia şi aşezăm tortul pe un platou. În mijloc punem piersicile şi împrejur ornăm cu 200 ml frişcă mixată tare.

Imagine

Punem în frigider câteva ore, porţionăm şi servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Prăjitură cu căpşuni la rece

– 150 g de biscuiţi simpli, 4 linguri de lapte, 100 g de ciocolată cu lapte, 300 g căpşuni, 4 linguri zahăr, 300 ml frişcă, 10 g gelatină, fulgi de ciocolată cu lapte

Topim ciocolata împreună cu 50 ml de frişcă. Măcinăm biscuiţii îi amestecăm cu laptele şi ciocolata. Într-o tavă mică tapetată cu hârtie de copt întindem compoziţia, o tasăm bine şi o ţinem în frigider până se întăreşte. Înmuiem gelatina în 50 ml apă rece 10 minute. O dizolvăm pe foc mic, amestecând continuu, având grijă să nu fiarbă. Tăiem căpşunile felii, presărăm pe ele 2 linguri de zahăr şi amestecăm cu gelatina. Le aşezăm peste blat.
Mixăm 250 ml frişcă cu 2 linguri zahăr praf până se întărește şi întindem peste căpşuni. Ornăm cu căpşuni întregi şi fulgi de ciocolată. Punem în frigider 2 ore.

Imagine

Porţionăm şi servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Îngheţată din brânză de vaci cu piersici şi migdale

– 200 g de iaurt, 300 g de brânză de vaci, 3 linguri de zahăr pudră, 100 ml de frişcă, 2 piersici din compot, 1 plic de gelatină (5 g), 60 g de fulgi de migdale

 Tăiem piersicile bucăţele şi scurgem. Preparăm gelatina în zeamă de compot. Batem tare frişca. Amestecăm iaurtul cu zahăr până se topeşte, apoi adăugăm restul ingredientelor şi omogenizăm. Punem compoziţia într-o formă în congelator câteva ore.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Tort cu cremă din iaurt şi fructe de primăvară

– blat de tort cu cacao din comerţ (3 foi), 1 compot de cireşe (800 ml), 1 borcan de vişine pt. prăjitură (380 ml), 300 g iaurt natur, 300 g iaurt cu căpşuni, 15 g gelatină, 150 g de zahăr, 400 ml frişcă

Scoatem sâmburii fructelor şi scurgem bine. Mixăm tare frişca. Înmuiem gelatina în 150 ml suc de compot, 10 min., apoi dizolvăm pe foc mic, având grijă să nu fiarbă, aprox. 1 min. Într-un bol amestecăm iaurtul natur cu ½ zahăr până se topeşte, apoi cu cireşele și 1/3 frişcă. În alt bol amestecăm iaurtul cu căpşuni cu restul de zahăr, vişinele şi 1/3 frişcă. Împărţim gelatina răcorită în jumătate şi amestecăm în cele 2 boluri. Ţinem crema la frigider aproximativ 1 oră, până se întăreşte puţin.

Într-o formă de tort aşezăm 1 foaie de blat, întindem deasupra crema cu cireșe. Peste punem a doua foaie, întindem crema cu vișine. Deasupra aşezăm a treia foaie, întindem restul de frişcă şi ornăm. Punem în frigider până a doua zi. Tăiem felii şi servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Chec din biscuiţi cu iaurt, fructe şi migdale

– 400 g biscuiţi simpli, 200 g iaurt gras, 250 g iaurt cu fructe, 12 linguri de zahăr, 15 g gelatină, 1 compot de piersici (800 ml), 100 g fulgi de migdale, 100 ml frişcă

Înmuiem gelatina în 300 ml apă 10 minute. Dizolvăm pe foc mic, amestecând continuu, având grijă să nu fiarbă și răcorim. Scurgem bine piersicile din compot şi le tăiem cubuleţe. Mixăm frişca tare. Într-un bol punem iaurtul cu fructe, 6 linguri de zahăr și amestecăm până se dizolvă. Adăugăm ½ gelatină, migdalele şi omogenizăm. În alt bol amestecăm iaurtul simplu cu 6 linguri de zahăr, adăugăm gelatina rămasă, piersicile şi omogenizăm. Punem cele 2 boluri în frigider până se întăresc compoziţiile. Înmuiem biscuiţii în zeamaă de compot. Într-o formă de chec, tapetată cu hârtie de copt/folie de aluminiu, aşezăm pe straturi: biscuiţi, crema de iaurt cu piersici.

Imagine

Deasupra aşezăm un strat de biscuiţi, întindem crema de iaurt cu migdale și acoperim cu biscuiți.

Imagine
Repetăm operațiile și ca ultim strat aşezăm biscuiţi. Deasupra întindem frişca şi ornăm. Punem în frigider până a doua zi. Îndepărtăm hârtia și așezăm pe o tavă.

Imagine
Tăiem felii şi servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Prăjitură cu mac, migdale şi zmeură

Pt. blat – 4 ouă, 100 g de margarină, 1 plic de zahăr vanilat, 90 g de zahăr, 30 g de zahăr pudră, 150 g de mac, 70 g de migdale tăiate, sare

Pt. cremă – 200 g de iaurt gras, 275 g de brânză de vaci, 6 linguri de zahăr, 1 plic de zahăr cu aromă de rom, 1 plic de gelatină, 1 borcan de zmeură în sirop (390 g), 100 g de nucă de cocos roşie

Cu mixerul amestecăm margarina moale cu zahărul pudră, zahărul vanilat, 1 vârf de cuțit de sare şi gălbenuşurile puse pe rând.  Separat mixăm albuşurile spumă tare cu un praf de sare. Adăugăm zahărul și mixăm până devin cremoase și lucioase. Punem macul, migdalele tăiate și amestecăm cu o lingură. Întindem în tava tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 40 min. Scoatem, răcim și îndepărtăm hârtia.

Înmuiem gelatina în siropul de zmeură 10 min. și dizolvăm pe foc mic, având grijă să nu fiarbă. Amestecăm cu mixerul iaurtul, brânza de vaci, zahărul cu aromă de rom, la sfârşit adăugăm zmeura şi amestecăm cu o lingură. Împărţim crema în 2 boluri și în unul amestecăm nuca de cocos. Ţinem ½ oră în frigider până se întăreşte puţin.

Aşezăm blatul pe un platou, deasupra întindem crema simplă și punem în frigider ½ oră. Deasupra întindem crema cu cocos și punem în frigider câteva ore. Porționăm și servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Tort de mentă şi cacao

BLAT: 7 ouă, 12 linguri de zahăr, 3 linguri de cacao,16 linguri de nucă măcinată, 8 linguri de apă clocotită, sare

CREMA: 250 ml frişcă, 250 g mascarpone, 150 g zahăr pudră, 3-4 pic. de colorant verde (eu am folosit esenţă de nuci verzi), 5 linguri sirop de mentă, 1 plic gelatină (10 g)

Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Amestecăm nuca cu cacaoa şi zahărul. Turnăm apa, amestecăm bine, punem pe rând gălbenuşurile, la sfârşit albuşurile și omogenizăm. Întindem uniform compoziția într-o tavă mică (20×20 cm), tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mic aprox. 45 min., până se desprinde de hărtie. Scoatem, răcim şi îndepărtăm hârtia.

Hidratăm gelatina în 3-4 linguri de apă rece 10 min. O dizolvăm pe foc mic, aprox. 1 min., având grijă să nu fiarbă. Răcorim.  Mixăm frişca tare. Amestecăm mascarpone cu zahărul. Încorporăm siropul, esenţa, frişca şi la sfârşit gelatina. Amestecăm bine şi împărţim ½.

Tăiem blatul ½.  Aşezăm o foaie pe un platou, întindem deasupra 1/2 cremă.

Imagine

Aşezăm a doua foaie şi acoperim cu cremă. Decorăm cu fulgi de ciocolată. Ţinem câteva ore în frigider până se întăreşte crema.

Imagine

Tăiem felii şi servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Tort cu mac şi iaurt cu căpşuni

BLAT: 5 ouă, 200 g unt, 150 g zahăr praf, 100 g mac, 1 esenţă de zmeură, 2 căni (200 ml) făină, 1 plic praf de copt, sare

CREMA: 150 ml frişcă, 800 g iaurt cu căpşuni, 10 g gelatină, 5-6 linguri zahăr praf, 100 ml apă, esenţă de zmeură; în plus  1 borcan gem de căpşuni (300 g)

Înmuiem macul în apă fierbinte 1 oră, apoi scurgem foarte bine. Frecăm untul moale cu zahărul pudră până obţinem o cremă. Amestecăm făina cu praful de copt. Adăugăm pe rând macul, esenţa, gălbenuşurile, făina şi omogenizăme. Mixăm  albuşurile  spumă tare cu un praf de sare și le încorporăm în compoziție, amestecând cu o lingură. Tapetăm o formă de tort cu hârtie de copt și întindem uniform compoziţia. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 20-25 minute, până se rumeneşte, apoi răcim și îndepărtăm hârtia.

Hidratăm gelatina în 3 linguri de apă rece, o dizolvăm pe foc mic, amestecând aproximativ 1 minut, având grijă să nu fiarbă şi răcorim. Mixăm frişca tare, adăugăm iaurtul, zahărul, esenţa, la sfârşit gelatina şi mixăm bine. Ţinem în frigider până se întăreşte. 

Tăiem blatul în jumătate pe orizontală. Pe un platou aşezăm 1 foaie de blat, întindem 1/2 cremă, deasupra gemul de căpşuni, din care păstrăm pentru decor. Aşezăm a doua foaie de blat, întindem restul de cremă și ornăm cu gem de căpşuni. Punem în frigider 2-3 ore. Servim tăiat felii.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Tort cu banane şi frişcă

BLAT: 200 g pişcoturi, 50 g fulgi de porumb, 50 g migdale tăiate cubuleţe, 1 lingură de lapte praf, 130 g margarină, 250 g ciocolată amăruie

CREMA: 250 g banane, 1 lingură zeamă de lămâie, 150 g zahăr pudră, 250 ml frişcă, 25 g gelatină

DECOR: 1 banană, 2 linguri de zahăr

Topim ciocolata împreună cu margarina şi laptele praf. Sfărâmăm pişcoturile. Într-un bol amestecăm pişcoturile cu fulgii de porumb, migdalele, turnăm amestecul de ciocolată, amestecăm și omogenizăm. Punem compoziţia într-o formă de tort şi presăm bine.

Pasăm bananele împreună cu zeama de lămâie și le amestecăm cu zahărul. Înmuiem gelatina în 100 ml apă 10 min., apoi o dizolvăm, pe foc mic, aprox. 1 min., amestecând continuu și având grijă să nu fiarbă. Răcorim câteva minute, încorporăm în cremă amestecând bine și lăsăm să se răcească. Mixăm frișca tare și amestecăm cu crema. Întindem uniform peste blat și punem în frigider 2-3 ore.

Imagine

Curăţăm banana şi o tăiem rondele subțiri. Caramelizăm zahărul şi tăvălim feliile de banană în el, scoatem, răcim, apoi decorăm cu ele tortul. Păstrăm în frigider şi servim porţionat.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Tort din napolitane şi budincă

– 250 g de napolitane cu cremă de cocos, 200 g de napolitane cu cremă de alune, câte 1 plic de budincă de vanilie şi cu gust de frişcă, câte 50 g de stafide brune, fulgi de migdale şi nucă de cocos, 700 ml de lapte, 500 ml de suc de portocale, 1 plic de gelatină, 4 linguri de zahăr

În 200 ml de lapte înmuiem napolitanele cu alune, le aşezăm într-o formă de tort ca prim strat.

Imagine

Preparăm budinca de frişcă cu 500 ml de lapte şi 2 linguri de zahăr, amestecăm cu stafide şi întindem peste napolitane. Aşezăm deasupra napolitanele cu cocos.

Imagine

Preparăm budinca de vanilie cu suc de portocale şi 2 linguri de zahăr. Înmuiem gelatina 10 min. o preparăm la bain-marie şi o amestecăm cu budinca împreună cu fulgii de migdale. Întindem peste napolitane. Deasupra presărăm nuca de cocos şi ornăm cu fulgi de ciocolată cu lapte.

Imagine

Răcim şi ţinem la frigider până a doua zi. Servim porţionat.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)