Prăjitură cu gem de lămâie

– 3 ouă, 200 g zahăr pudră, 100 g ciocolată (Menaj), 150 g făină, 1 plic praf de copt, 1 plic zahăr vanilat, 100 g stafide, 50 g curmale, câte 50 g nucă și alune de pădure măcinate, 50 g coji de chitră confiate, esență de rom, câte ½ linguriță scorțișoară și cuișoare măcinate, 1 borcan gem de lămâie (210 g), frișcă

Tăiem mărunt curmalele, coaja de portocală cubulețe. Radem ciocolata. Eu nu am avut și am folosit coji de chitră confiate. Mixăm ouăle cu zahărul pudră și zahărul vanilat. Adăugăm cuișoarele, scorțișoara, esența de rom, nuca, alunele, curmalele, stafidele, ciocolata, cojile de chitră, și omogenizăm. La sfârșit încorporăm făina amestecată cu praful de copt și întindem compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mic aprox. 35 min. Scoatem, lăsăm să stea 10 min., îndepărtăm hârtia și răcim pe un grătar. Ungem cu gem de lămâie, tăiem pătrate, decorăm cu frișcă și servim.

145

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu curmale și migdale

– 200 g de margarină, 4 ouă, 250 g zahăr, 320 g făină, 1 linguriţă de bicarbonat de sodiu, 60 ml lapte, 140 g curmale tocate, 200 g migdale granulate, 80 g fulgi de cocos, 1 ceaşcă de suc de portocale (125 ml), 2 ceşti de zahăr pudră

Frecăm untul cu zahăr până devine cremos, apoi adăugăm pe rând ouăle. Dizolvăm bicarbonatul în lapte şi-l adăugăm în „cremă”, apoi curmalele, făina, nuca de cocos, nucile şi amestecăm până obținem un aluat. Îl întindem într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 35 minute (testul cu scobitoarea).. Amestecăm zahărul pudră cu sucul de portocale şi-l turnăm peste prăjitura fierbinte. Scoatem din tavă a doua zi, porționăm și servim.

141

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Mere sotate în suc de portocale cu cremă de banane

– 2 mere, 1 banană coaptă bine, 3 portocale, 5 curmale, merișoare, câte un vârf de cuțit scorțișoară, cuișoare și cardamom măcinate

Stoarcem portocalele. Tăiem mărunt curmalele. Pasăm banana cu blenderul formând o pastă. Curățăm merele și tăiem rondele subțiri. Fierbem merele în sucul de portocale, pe foc mic, câteva minute, până se înmoaie. Le scoatem, scurgem bine și le așezăm pe un platou. În suc adăugăm pasta de banană, curmalele, condimentele și fierbem pe foc mic, amestecând, până se formează o cremă. O răcim și o punem peste mere. Ornăm cu merișoare și puțină scorțișoară. Servim calde/reci.

81

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Curmale umplute în bacon

– 100 g curmale uscate, 50 g bacon felii subțiri, sâmburi de migdale și caise, ulei cu chilli; în plus mozzarella

Scoatem sâmburii curmalelor și le umplem cu sâmburi de migdale și caise.

IMG_1082

Fiecare curmală o înfășurăm în bacon. Ungem o tavă mică cu ulei și așezăm curmalele rărite.

IMG_1083

Punem în cuptor la foc mai mare (200) aproximativ 15 minute, până se rumenește baconul. Le așezăm pe câte o felie de mozzarella și servim calde sau reci.

279

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Biluțe energizante

– 200 g curmale fără sâmburi, 50 g alune de pădure, 50 g semințe de floarea-soarelui (decojite), 50 g nucă, 3 banane, 100 g fulgi de ovăz, fulgi de nucă de cocos, 6 caise soft

Înmuiem curmalele în apă rece, cât să le acopere, 20-30 minute, apoi le tocăm mărunt. Pasăm bananele și caisele cu blenderul, obținând o pastă. Măcinăm alunele, semințele și nuca. Le amestecăm cu fulgii de ovăz, 100 g nucă de cocos, curmalele, pasta de banane și caise. Cu mâna formăm biluțe, le ”tăvălim” prin cocos și așezăm pe un platou. Punem în frigider până a doua zi și servim.

79

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Păstrăvi umpluţi cu curmale

Este o reţetă din Egipt adaptată de mine. Se folosea macrou şi curmale proaspete, eu nu am avut. Mi-a rămas sos şi am creat şi garnitura de orez.

– 2 păstrăvi (1/2 kg), 14 curmale, 50 g făină, 1 lingură zahăr, 5 cm ghimbir, 1 ou, 100 g migdale tăiate cubuleţe, 30 g unt, 3 linguri ulei de măsline, sare, piper negru, apă, 200 g orez prefiert, 1 linguriţă condimente pt. peşte

Amestecăm făina cu 100 ml de apă şi puțină sare. Fierbem, amestecând, până se formează un sos. Luăm de pe foc şi, călduţ, amestecăm cu zahărul, sare, piper după gust, ½ din ghimbir curăţat şi ras, migdalele şi 1 gălbenuş. Amestecăm untul cu sare, piper și restul de ghimbir ras.

Cu sosul format umplem curmalele și le introducem în peşti.Imagine

Umplem peștii cu sos.

Imagine

Prindem cu scobitori şi îi aşezăm într-o tavă unsă cu ulei. Ungem peştii deasupra cu unt şi turnăm ½ cană de apă.

Imagine

Punem în cuptor, la foc mediu, 40 min. Scoatem pe un platou și păstrăm sosul format.

Fierbem orezul în de două ori cantitatea de apă rece, scurgem, amestecăm cu sosul cu migdale rămas, sosul din yena şi 1 linguriţă condimente pt. peşte.

Pe un platou în care vom servi așezăm peștele. Lângă el punem orez, curmale neumplute, ornăm cu verdeață și servim.Imagine

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Prăjitură cu mango, curmale şi glazură de lămâie

– 200 g curmale uscate fără sâmburi, 200 ml lapte, 250 g margarină, 280 g făină, 200 g zahăr brun, 1 plic praf de copt, 4 ouă, 1 linguriţă scorţişoară măcinată, 1 fiolă esenţă de vanilie,1 conservă compot de mango (420  g), 1 plic glazură de lămâie

Scurgem mango și tăiem felii. Într-o cratiță amestecăm curmalele cu laptele, punem pe foc mediu şi dăm un clocot. Răcorim, pasăm şi formăm o pastă. Adăugăm untul moale, zahărul, ouăle, făina amestecată cu praful de copt, esenţa de vanilie, scorţişoara şi mixăm bine. Într-o tavă (20/30 cm) unsă cu ulei şi tapetată cu hârtie de copt întindem uniform compoziţia, deasupra aşezăm mango și punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 30 min. (testul cu scobitoarea). Răcim, îndepărtăm hârtia, așezăm pe un platou/tavă şi întindem deasupra glazura preparată conform indicaţiilor de pe ambalaj. Porţionăm şi servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)