Piept de pui cu bambus și nuci caju

– 400 g piept de pui dezosat și fără piele, 15 g ghimbir, 40 g ceapă verde, 1 borcan bambus (180 g net), 50 g miez de nuci caju, câte 1 linguriță condimente pentru carne de pui, semințe de chimion, semințe Panch Phoran, praf de lemongrass și petale de șofran, ½ linguriță piper Sichuan, 2 linguri sos de soia, 2 linguri ulei, sare

Tăiem carnea fâșii subțiri și lungi, presărăm condimentele pentru carne, turnăm 1 lingură de ulei și amestecăm. Curățăm și tăiem ghimbirul și partea albă a cepelor mărunt, cozile fâșii subțiri pe diagonală. Scurgem bambusul și tăiem mărunt. Într-o tigaie antiaderentă încălzim 1 lingură de ulei pe foc mare, punem semințele de chimion, Panch Phoran și prăjim 30 secunde. Adăugăm ghimbirul, ceapa și amestecăm 1 minut. Punem carnea, presărăm șofranul, piperul și amestecăm din când în când 4 minute. Adăugăm bambusul, nucile, praful de lemongrass, turnăm sosul de soia, sărăm după gust și gătim 3 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Merluciu cu bambus

– 450 g trunchi de merluciu, 10 g usturoi, 100 g ardei gras roșu, 1 borcan muguri de bambus (180 g net), 1 linguriță pastă de curry verde, 2 lingurițe praf de mango, 1 linguriță masala pentru pește, câte ½ linguriță praf de ghimbir, boia de ardei iute și sare roz de Himalaya, ¼ linguriță piper negru măcinat, 2 linguri ulei, 1 lingură pătrunjel verde tocat mărunt, apă

Tăiem peștele în bucăți de 3-4 cm și presărăm pe ele masala pentru pește. Scurgem bambusul. Curățăm usturoiul și tăiem mărunt. Într-o tigaie cu fundul gros încălzim uleiul pe foc mare și prăjim usturoiul 30 secunde. Punem peștele, ardeii, praful de ghimbir, reducem flacăra la mediu și gătim 4 minute. Turnăm 50 ml apă, acoperim cu capac și fierbem 4 minute. Îndepărtăm capacul, adăugăm bambusul, pasta de curry, praful de mango, boiaua, piperul, sarea, turnăm 50 ml apă și amestecăm din când în când 5 minute. Presărăm pătrunjelul, amestecăm și stingem focul. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui cu ciuperci Nameko și bambus

– 450 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 borcan ciuperci Nameko (320 g net), 1 borcan fâșii de bambus (180 g net), 10 g usturoi, 1 lingură curry exotic, câte ½ linguriță praf de ghimbir, lemongrass praf, piper Sichuan măcinat, ¼ linguriță praf de scorțișoară, 5 cuișoare, 1 lingură sos de soia dark, 2 linguri ulei

Tăiem carnea cuburi, presărăm praful de curry, turnăm 1 lingură de ulei, amestecăm și punem de o parte. Scurgem ciupercile și bambusul. Curățăm usturoiul și tăiem mărunt. Într-o cratiță cu fundul gros încălzim 1 lingură de ulei pe foc mare, punem usturoiul, cuișoarele și prăjim 1 minut. Adăugăm carnea, reducem flacăra la mediu, presărăm scorțișoara, ghimbirul și amestecăm din când în când 5 minute. Punem ciupercile, bambusul, sosul de soia, piperul și gătim 3 minut. Presărăm praful de lemongrass și amestecăm 2 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Carne de porc cu ardei și muguri de bambus

– 400 g pulpă de porc, 1 ardei verde mare (200 g), 10 g usturoi, 15 g ghimbir, 1 borcan muguri de bambus (180 g net), 2 linguri sos de soia Tamari, 1 linguriță pastă de curry verde, 1 linguriță zahăr brun, 1 linguriță praf de lemongrass, ½ linguriță mix piper Sechuan cu plante aromate, 2 linguri ule, 50 ml apă

Tăiem carnea fâșii, amestecăm cu pasta de curry, zahărul, 1 lingură sos de soia, 1 lingură ulei, acoperim și ținem de o parte 30 minute. Curățăm și tăiem usturoiul și ghimbirul mărunt, ardeiul felii. Scurgem mugurii de bambus. Într-o tigaie antiaderentă încălzim 1 lingură de ulei pe foc mare, punem usturoiul, ghimbirul și amestecăm 30 secunde. Adăugăm carnea, piperul și amestecăm din când în când 10 minute. Adăugăm ardeiul, mugurii de bambus, 1 lingură sos de soia și amestecăm 2 minute. Turnăm apa, acoperim cu capac și fierbem 5 minute. Îndepărtăm capacul, presărăm praful de lemongrass, amestecăm și gătim până carnea este moale și se evaporă lichidul, aproximativ 3 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Mânzat cu bambus și anason

– 350 g rasol alb de mânzat, 1 borcan muguri de bambus (180 g net), 1 ceapă mică (60 g), ½ linguriță amestec de condimente marocane, ¼ steluță de anason, 1 linguriță frunze de anason uscate, 1 lingură ulei de cocos, 1 linguriță boabe de piper verde, sare, apă

Tăiem carnea feliuțe, amestecăm cu uleiul de cocos, condimentele marocane, acoperim și punem în frigider până a doua zi. Scoatem la temperatura camerei cu 30 minute înainte de a găti. Scurgem mugurii de bambus. Curățăm ceapa și tăiem mărunt. Încălzim o tigaie teflonată pe foc mare și prăjim carnea pe o parte 1 minut. Întoarcem pe cealaltă parte, adăugăm ceapa, amestecăm și prăjim 2 minute. Punem steluța de anason, piperul, acoperim cu capac, reducem flacăra între mediu și mic și gătim 10 minute. Turnăm 50 ml apă caldă, acoperim și fierbem până se înmoaie carnea, aproximativ 20 minute. La nevoie turnăm câte puțină apă caldă. Descoperim, adăugăm mugurii de bambus, frunzele de anason, sare după gust, amestecăm și ținem pe foc 2 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pui cu bambus

– 250 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 borcan (330 g) bambus, 3 căței usturoi, 1 morcov mare, 1 țelină mică, 5 cm ghimbir, 2 fire ceapă verde, 200 ml supă de pui, 2 linguri sos de pește, 100 ml lapte de cocos, 3 linguri ulei de porumb

Curățăm și tăiem carnea fâșii, țelina și morcovul bețigașe, ceapa (eu am folosit praz) felii în diagonală, radem mic ghimbirul și usturoiul. Eu am făcut supa din cub concentrat de pui. Scurgem bambusul. În uleiul încălzit prăjim carnea până își schimbă culoarea și scoatem de o parte. Călim pe rând, câte 1 minut, ghimbirul, usturoiul, țelina, morcovul și ceapa. Adăugăm carnea, sosul de pește și supa. Fierbem până se înmoaie. Punem laptele de cocos și amestecăm din când în când până se formează un sos. Servim carnea și sosul cu orez gătit simplu/tăiței de orez.

95

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pui cu migdale și ghimbir

– 500 g piept de pui fără piele, 10 cm ghimbir, 3 cepe verzi, 1 ardei roșu, 1 conservă bambus în apă (280 g), 4 linguri sos de soia, 100 ml vin de orez/ Sherry sec, 1 ou, 2 lingurițe făină de mălai, 1 lingură oțet de mere, 1 linguriță zahăr brut, ½ linguriță piper negru măcinat, sare, 2 linguri ulei de arahide, 50 g migdale

Într-un bol amestecăm 2 linguri sos de soia cu albușul de ou, piper și 1 linguriță de făină de mălai. Tăiem carnea cuburi, o amestecăm cu conținutul bolului și o ținem 30 minute, acoperită, la temperatura camerei.Curățăm și tăiem ceapa mărunt, ardeiul fâșii, radem ghimbirul curățat, scurgem bambusul. Într-un bol facem un sos din oțet, zahăr, 2 linguri sos de soia, Sherry și 1 linguriță făină de mălai.
Într-o lingură de ulei prăjim carnea până își schimbă culoarea și scoatem de o parte. Într-o lingură de ulei călim legumele, pe foc mic, până se înmoaie. Adăugăm sosul, carnea și amestecăm continuu până scade zeama. La sfârșit adăugăm migdalele, amestecăm și stingem focul. Servim imediat.

M178

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)