Ciocănele de pui împachetate în bacon

– 6 ciocănele de pui, 100 g bacon felii subțiri, 2 linguri muştar, 2 căţei de usturoi, 2 linguri ulei, 100 ml vin alb sec, cimbrişor uscat, rozmarin uscat, sare, piper negru

Spălăm pulpele de pui, îndepărtăm pielea, crestăm în 2-3 locuri şi condimentăm cu cimbrișor, rozmarin, sare şi piper, apoi le ungem cu muştar. Înfășurăm fiecare ciocănel în felii de bacon și le așezăm într-o tavă unsă cu ulei. Lângă ele punem usturoiul curățat și crestat.

IMG_1053

Turnăm vinul şi punem tava în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aprox. 45 de min., până scade zeama şi ciocănelele sunt rumenite. Servim calde cu o salată la alegere.

IMG_1055

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ciocănele de pui marinate

– 600 g ciocănele de pui (6 buc.), 3 linguri iaurt gras, câte 1 lingură pastă de tomate, pastă de ardei, 1 lingură ulei de măsline, 1 linguriță boia iute, 5 căței de usturoi, sare, piper negru, puțin ulei pt. tavă

Amestecăm iaurtul cu pasta de tomate, pasta de ardei, usturoiul pisat, ulei. Condimentăm ciocănelele cu sare, piper și le ”tăvălim” în pastă. Punem în frigider până a doua zi. Scoatem, scurgem de marinată și punem într-o tavă unsă cu puțin ulei. Presărăm boiaua, dacă le dorim crocante le punem direct în cuptor, dacă le dorim mai moi turnăm marinata peste ele. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aproximativ 40-45 minute. Servim calde cu garnitură sau salată.

IMG_0182

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pulpe mediteraneene

– 8 pulpe inferioare de pui, 2 cepe, 2 ardei capia roșii, 1 ardei galben, 1 ardei verde, 4 căței de usturoi, 5 linguri pastă de roșii, 50 g măsline, 1 lingură busuioc uscat, 1 linguriță boia de ardei iute, 150 ml vin alb, sare, piper, 2 linguri ulei, 100 ml apă

Presărăm puțină sare pe pulpe, le prăjim în uleiul încins, pe ambele părți, 3 minute. Scoatem și ținem deoparte. Curățăm și tăiem ceapa ardeii feliuțe subțiri, pisăm usturoiul. În uleiul rămas punem ceapa, ardeii, amestecăm 1 minut, turnăm apa, vinul și fierbem 10 minute. Adăugăm  măslinele, usturoiul, pasta de roșii, boiaua, amestecăm, punem pulpele, presărăm busuiocul, sare și piper după gust. Le transferăm într-un vas și punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aproximativ 20 minute, până scade sosul. Servim calde.

IMG_9866

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ciocănele Peri Peri

– 6 pulpe inferioare de pui, 2 linguri sos de soia Indonezia, 1 lingură sos de soia light, 1 lingură sos Peri Peri, 2 linguri zeamă de lămâie, 2 linguri ulei de măsline

Spălăm și ștergem bine ciocănelele. Facem un amestec din sosuri cu zeama de lămâie și uleiul. ”Tăvălim” în el ciocănelele și le lăsăm la marinat, acoperite, câteva ore. Într-o tavă pentru cuptor așezăm ciocănele și prăjim la foc mai mare (200) aproximativ 30 minute. Le scoatem într-un castron, turnăm sosul de marinat peste ele și servim imediat.

IMG_7741

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ciocănele cu pesmet la cuptor

– 6 ciocănele de pui, 4 linguri Baharat, 6 linguri pesmet, 1 ou, sare de mare, 3-4 linguri ulei

Frecăm bine ciocănelele cu sare și le ținem la frigider câteva ore. Le spălăm cu apă rece, ștergem bine. Condimentăm, dăm prin pesmet, apoi prin oul bătut și iar prin pesmet, pe toate părțile, uniform. Le așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și unsă cu ulei. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200). După 30 minute le întoarcem pe cealaltă parte și mai ținem în cuptor 10 minute Servim cu salată asortată.

IMG_6988

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ciocănele de pui cu sos de leurdă

– 5 ciocănele de pui, 2 leg. mari de leurdă, 400 g de roşii tăiate în conservă, 1 leg. de ceapă verde, 3-4 linguri de ulei, 250 ml apă, condimente pt. pui, sare, piper negru, 3-4 fire de pătrunjel verde

Tocăm ceapa, presărăm carnea cu sare, piper şi condimente. Într-un vas yena uns cu ulei aşezăm ceapa, deasupra ciocănelele, turnăm apa şi punem în cuptorul preîncălzit aprox. 30 min. întorcându-le o dată până se pătrunde carnea.

Imagine

Tocăm leurda, o amestecăm cu roşiile şi fierbem câteva clocote obţinând un sos. Scoatem yena din cuptor, amestecăm carnea cu sosul şi mai punem în cuptor 10-15 min., până carnea e rumenită şi scade sosul.

Imagine

Presărăm pătrunjel tocat şi servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Ciocănele indiene

– 1 kg ciocănele de pui, 3-4 cartofi, 2-3 morcovi, 2 cepe roșii, , 4 căței de usturoi, 2 foi de dafin, condimente, 2 linguri ulei, opțional 1 ardei iute

Curățăm și tocăm mărunt usturoiul și ardeiul iute. Amestecăm într-un castron mare câte 1 linguriţă de coriandru măcinat, nucşoară, turmeric/şofran, curry, boia, chimion măcinat, 1 praf scorţişoară, sare, piper. Spălăm ciocănelele, crestăm puţin, punem în castron, amestecăm, adăugăm uleiul, usturoiul, ardeiul iute, foile de dafin și acoperim cu compoziția exteriorul pulpelor.

Curățăm și tăiem morcovii rondele, ceapa 1/2 apoi feliuțe subțiri, cartofii bucăți și le punem într-o tavă pe straturi. Deasupra punem puiul condimentat, cu tot cu pasta în care l-am ținut. Turnăm un pahar cu apă, acoperim cu folie de aluminiu şi punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 45 min.  Îndepărtăm folia și punem în cuptor până se rumenesc, cca. 5 minute.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)