– 6 pulpe inferioare de pui, 2 linguri sos de soia Indonezia, 1 lingură sos de soia light, 1 lingură sos Peri Peri, 2 linguri zeamă de lămâie, 2 linguri ulei de măsline
Spălăm și ștergem bine ciocănelele. Facem un amestec din sosuri cu zeama de lămâie și uleiul. ”Tăvălim” în el ciocănelele și le lăsăm la marinat, acoperite, câteva ore. Într-o tavă pentru cuptor așezăm ciocănele și prăjim la foc mai mare (200) aproximativ 30 minute. Le scoatem într-un castron, turnăm sosul de marinat peste ele și servim imediat.
Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)