Ciorbă de porc cu legume

– 150 g pulpă de porc, 40 g ceapă verde, 10 g usturoi, 50 g fasole verde, 120 g baby morcovi, 130 g mix legume pentru supă congelate, 1 lingură leuștean tocat, 2 linguri pătrunjel verde tocat, 1 linguriță oțet de mere, 1 lingură ulei, sare, piper, 2 l apă; smântână pentru servit

Curățăm ceapa, usturoiul și tăiem mărunt. Tăiem carnea cuburi, punem într-o oală, turnăm apa, acoperim parțial și fierbem 30 minute. Punem legumele congelate, morcovii, fasolea verde, ceapa, sare, piper după gust și fierbem 10 minute. Încălzim uleiul pe foc mare, prăjim usturoiul 1 minut și punem în oală. Adăugăm oțetul, leușteanul, pătrunjelul verde și fierbem 2-3 minute. Servim ciorba caldă, simplă sau cu smântână.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de limbă cu viță de vie

– 1 limbă de porc, 50 g frunze de viță de vie, 1/2 lingură Secretul Gustului, 1 linguriță cimbru uscat, sare, piper, 1,5 l apă

Fierbem limba în apă 1 1/2 ore, scoatem, îndepărtăm coaja și tăiem cuburi cu latura de 1 cm. Spălăm frunzele și tăiem grosier. Clocotim supa cu Secretul Gustului, punem vița de vie, cimbrul și fierbem până se înmoaie, aproximativ 30 minute. Adăugăm limba, sare, piper după gust și fierbem 5 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de urzici cu leurdă și mușchi de porc afumat

– 120 g frunze de urzici, 30 g frunze de leurdă, 100 g mușchi de porc afumat feliat subțire, 1 cățel de usturoi, 1 lingură smântână, 1 lingură ulei, ¼ linguriță piper negru măcinat, sare, apă

Spălăm bine frunzele. Curățăm usturoiul și tăiem mărunt. Tăiem mușchiul pătrățele mici. Tocăm mărunt leurda. Clocotim 500 ml apă, punem jumătate din urzici și fierbem 10 minute. Scurgem într-o oală, amestecăm cu leurda și pasăm. Turnăm în oală 500 ml apă, punem urzicile, ½ linguriță sare, acoperim parțial cu capac și fierbem 15 minute. Separat încălzim uleiul și prăjim usturoiul 30 secunde. Punem mușchiul și amestecăm 1 minut. Turnăm frunzele pasate și fierbem 1 minut. Turnăm compoziția în oală, adăugăm piperul, sare după gust și fierbem 3 minute. Dizolvăm smântâna în 2-3 linguri de supă, turnăm în oală și fierbem până se dizolvă, cca. 2 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ciorbă de varză roșie cu legume și cabanos

– 300 g varză roșie, 100 g legume pentru supă congelate, 1 cabanos (cca. 80 g), 2 fire ceapă verde, 1 frunză de dafin uscată, 1 lingură praf de borș, 2 linguri ulei, ½ linguriță piper negru măcinat, sare, 1,2 l apă

Decongelăm legumele. Curățăm și tăiem varza groșier, ceapa mărunt. Tăiem cabanosul rondele subțiri. Într-o oală încălzim uleiul pe foc mare și prăjim ceapa 1 minut. Punem rondelele de cabanos și amestecăm 1 minut. Adăugăm varza, legumele, piperul, 1 linguriță sare și amestecăm 1 minut. Turnăm apa, punem frunza de dafin, ruptă în bucățele mici și punem pe foc mare până clocotește. Reducem flacăra la mediu și fierbem 10 minute. Presărăm praful de borș, sare după gust și gătim 2 minute. Porționăm și servim, opțional cu smântână.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de cartofi cu fenicul

– 250 g cartofi, 100 g fenicul, 1 linguriță boabe de coriandru, 1 linguriță ierburi de Provence uscate, 1 lingură smântână, 1 lingură ulei, sare, ¼ linguriță piper negru măcinat, apă

Spălăm cartofii, punem într-o oală, acoperim cu apă și fierbem până se înmoaie. Răcorim, curățăm de coajă și pasăm. Curățăm feniculul (păstrăm frunzele) și tăiem mărunt. Într-o oală încălzim uleiul pe foc mediu și prăjim coriandrul 30 secunde. Punem fenicului, ¼ linguriță sare, turnăm 50 ml apă, acoperim cu capac și fierbem 3-4 minute. Îndepărtăm capacul, punem cartofii, piperul, ierburile de Provence, amestecăm, turnăm 500 ml apă și fierbem 10 minute. Adăugăm smântâna și amestecăm până se dizolvă. Stingem focul, porționăm, presărăm frunze de fenicul și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de pui cu porumb prăjit

– 1 pulpă superioară de pui (270-300 g), câte 70 g păstârnac, pătrunjel și țelină, 150 g morcovi, 5 g usturoi, 1 conservă boabe de porumb (285 g net), 1 linguriță busuioc uscat, ¼ linguriță piper negru măcinat, 1 lingură ulei, sare, apă

Îndepărtăm pielea pulpei de pui, punem într-o oală și turnăm 1,5 l apă. Curățăm păstârnacul, pătrunjelul, țelina, morcovii, tăiem bucăți mari, punem în oală, presărăm ½ linguriță sare și fierbem până se înmoaie. Răcorim, scurgem, carnea o tăiem bucățele, zarzavaturile le pasăm cu 100 ml supă și le punem înapoi în oala cu supă. Spălăm porumbul și scurgem. Curățăm usturoiul și tăiem mărunt. Într-o cratiță încălzim uleiul pe foc mare și prăjim usturoiul 30 secunde. Punem porumbul, piperul, ¼ linguriță sare și amestecăm din când în când 5 minute. Clocotim supa, punem porumbul, busuiocul, sărăm după gust și fierbem 3 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă Ramen cu piept de rață

– 3 căței de usturoi, 10 g ghimbir, 100 g frunze de spanac tânăr, 50 g mazăre, 25 g fasole galbenă, 1 morcov (70 g), ½ ardei iute, 1 linguriță condimente chinezești 5 arome, 4 linguri sos de soia, 250 g tăiței cu ou chinezești, 250 g piept de rață fiert, 1 l supă de pui/rață, 1 linguriță zahăr, 1 lingură ulei, apă

Curățăm și tăiem usturoiul, ghimbirul și ardeiul iute mărunt, morcovul fâșii subțiri. Fierbem mazărea, fasolea galbenă și scurgem. Fierbem tăițeii conform indicațiilor de pe ambalaj și scurgem. Turnăm supa într-o oală, punem ghimbirul, usturoiul, ardeiul iute, morcovul, zahărul, condimentele, sosul de soia, aducem la punctul de fierbere, acoperim, reducem flacăra la mic și fierbem 5 minute. Stingem focul și adăugăm tăițeii, mazărea, fasolea și spanacul. Tăiem carnea felii subțiri, o prăjim în uleiul încins câte 1 minut pe fiecare parte. Porționăm supa, punem câteva feliuțe de carne și servim.  

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de spanac cu iaurt

– 100 g frunze de spanac congelat, 5 g usturoi, 400 g iaurt, 2 linguri făină, 1 lingură zahăr brun, câte 1 linguriță turmeric, semințe de chimen și mix de condimente cu curry, câte ½ linguriță semințe de coriandru și boabe de piper verde, sare, 1 lingură ulei, 800 ml apă

Decongelăm spanacul, scurgem și tocăm grosier. Curățăm usturoiul și tăiem mărunt. Într-o oală amestecăm iaurtul cu făina, zahărul, turmericul, 1 linguriță sare, turnăm treptat apa și omogenizăm. Punem pe foc mediu, când clocotește adăugăm spanacul, reducem flacăra la mic și fierbem 8 minute. Încălzim uleiul pe foc mediu, punem usturoiul, chimenul, mixul de condimente cu curry, coriandrul, piperul și prăjim 2 minute. Turnăm în oală, amestecăm și fierbem 2 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de morcovi cu tarhană și cârnați

– 500 g morcovi, 100 g tarhană, 150 g cârnați afumați, 3 căței de usturoi (7 g), 1 linguriță rozmarin uscat, 50 g smântână, 1 lingură ulei, ½ linguriță boabe de piper negru, sare, 1,5 l apă

Curățăm și tăiem usturoiul mărunt, morcovii rondele fine. Tăiem cârnații rondele de 0,5 cm grosime. Într-o oală încălzim uleiul pe foc mediu, punem boabele de piper, usturoiul, amestecăm 30 secunde, adăugăm cârnații și prăjim 2 minute. Punem morcovii, amestecăm 1 minut, turnăm apa, presărăm ½ linguriță sare, acoperim cu capac și fierbem pe foc mediu 15 minute. Îndepărtăm capacul, adăugăm tarhana, rozmarinul, sare după gust și fierbem 7-8 minute. Frecăm bine smântâna, punem în oală și amestecăm pe foc mic până se dizolvă, aproximativ 1-2 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de porumb cu ciuperci, tăiței și usturoi prăjit

– 1 conservă boabe de porumb (400 g), 250 g ciuperci brune, 50 g tăiței mai lați (laște), 10 g usturoi, 1 cub concentrat supă de vită, 100 g iaurt gras, 1 linguriță cimbrișor uscat, ¼ linguriță piper negru măcinat, 1 linguriță ulei, sare, apă

Spălăm porumbul cu apă rece și scurgem. Curățăm și tăiem ciupercile cubulețe, usturoiul mărunt. Amestecăm iaurtul cu cimbrișorul. Clocotim 1,5 l apă și dizolvăm cubul concentrat. Punem ciupercile și fierbem 10 minute. Adăugăm porumbul, tăițeii, piperul și fierbem 5 minute. Reducem flacăra la mic, turnăm iaurtul, sărăm după gust și amestecăm 2 minute. Separat încălzim uleiul într-o crăticioară și prăjim câteva secunde usturoiul. Punem 1 lingură de apă și amestecăm până se evaporă lichidul. Turnăm în supă, amestecăm și stingem focul. Servim supa caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)