Prăjitură cu brânză de vaci

ALUAT: 4-5 pahare făină+ 3 gălbenuşuri de ou+ 5 linguri zahăr+ 200 g unt+ 200 g smântână+ ½ plic praf de copt- frământăm un aluat, îl împărțim  în jumătate şi întindem 2 foi de mărimea tăvii de copt.

UMPLUTURA: 500 g brânză de vaci+5 linguri zahăr+ 2 plicuri zahăr vanilat+100 g stafide brune+2 linguri smântână.

În tava tapetată cu hârtie de copt punem o foaie de blat, o înţepăm cu furculiţa, peste întindem umplutura. Acoperim cu a doua foaie și o înţepăm din loc în loc cu o furculiță. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 30 minute (testul cu scobitoarea). Răcim, îndepărtăm hârtia, așezăm pe un platou, porționăm și servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Brioşe cu fructe şi nuci

Amestecăm 550 g de făină, 1 praf de copt, 1 linguriţă de bicarbonat, 100 g de nucă măcinată şi 300 g de zahăr. Separat amestecăm 2 banane şi 2 pere moi zdrobite cu 1 linguriţă esenţă de vanilie, 2 ouă bătute, 100 g unt topit şi răcit. Cu lingura amestecăm cele 2 compoziţii, punem în forme tapetate cu hârtie, în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180)  aprox. 15 min. Răcim şi deasupra turnăm glazură. (eu am pus un amestec din 3 linguri de zahăr praf şi zeama de la ½ lămâie)

ImaginePoftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Budincă de pepene verde

Din miezul de pepene curăţat stoarcem 1 l de suc. În câteva linguri de suc amestecăm 100 g de zahăr , 1 esenţă de vanilie sau 1 plic de zahăr vanilat şi 90 g Gustin (amidon). Punem sucul să fiarbă la foc mic până face spumă, apoi turnăm amestecul cu Gustin şi amestecăm încontinuu-ca la budincă- până se îngroaşă. Turnăm în forme umezite cu apă rece. Servim simplă sau cu ciocolată, frişcă, sos de lapte aromatizat.

 Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

 

Îngheţată de cacao cu stafide

Topim pe foc în 250 ml lapte 100 g zahăr, apoi adăugăm 3 linguri de cacao şi amestecăm până devine cremos. Răcim şi amestecăm cu 200 ml frişcă bătută şi 100 g stafide brune înmuiate în prealabil în apă fierbinte. Punem la congelator minim 3 ore.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Prăjitură delicioasă cu pepene galben

– pt. blat- 6 ouă, 6 linguri zahăr, 7 linguri făină, 1/4 linguriță praf de copt, 1 linguriță esență de vanilie, 1 banană

– pt. cremă-1 pepene galben mediu, 2 linguri zahăr praf, 3 linguri cognac, 100 g ricotta, 200 ml frișcă

Curățăm pepenele, tăiem cubulețe, presărăm zahărul praf, turnăm cognacul și lăsăm să stea 15 min. Punem într-o strecurătoare și lăsăm să se scurgă aprox. 1 oră. Păstrăm zeama pentru însiropat. Dacă e prea puțină o diluăm cu puțină apă rece.

Curățăm banana și pasăm. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Separat, mixăm gălbenușurile cu zahărul, adăugăm esența, făina, praful de copt și banana. Încorporăm în albușuri amestecând ușor cu o lingură. Întindem uniform într-o tavă tapetată cu hârtie pergament. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 30 minute, apoi răcim.

Mixăm frișca tare, adăugăm ricotta și omogenizăm. Punem în frigider până la montarea prăjiturii.( eu nu am avut ricotta şi am folosit 200 g de brânză de vaci amestecată cu 3 linguri de smântână grasă)

Îndepărtăm hârtia de pe blat, așezăm pe un platou și însiropăm. Întindem uniform crema. Acoperim cu pepenele și punem în frigider până a doua zi. Porționăm și servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Brioşe cu piersici şi mac

ALUAT: 250 g de  făină+1 praf de copt+160 g de iaurt gras+3 linguri de mac+80 g de unt+1 esenţă de vanilie+2 ouă bătute cu 150 g de zahăr-. Punem în forme cu hârtie specială pt. brioşe câte 2 linguri, peste 3 piersici felii şi coacem în cuptor 25-30 min.

Imagine

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Îngheţată de mango cu banane

– 2 mango, 5 banane, 600 g iaurt gras, 2-3  lingurite de zahar pudră vanilat

Curățăm fructele și tăiem mango cubulete și bananele rondele. Le punem într-o caserolă la congelator până se întăresc. Adăugăm iaurtul şi mixăm, la putere mică, pâna obținem o pastă. Adaugăm zaharul si mai mixăm puţin. Compoziţia o turnăm într-o cutie și o punem în congelator câteva ore. Ţinem 5 min. la temperatura camerei înainte de servire.

ImaginePoftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Sufleu de prune

– 500 g prune fără sâmburi, tăiate 1/2, 80 g biscuiți cu cacao, 4 linguri zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 2-3 linguri zahăr praf, 2 ouă, 200 ml lapte, 3 linguri nuci măcinate, 2 linguri unt moale+pt. formă, 1 linguriță coajă rasă de lămâie, 2 lingurițe scorțișoară măcinată, sare

Rupem biscuiții bucățele. Punem pe foc laptele cu zahărul și amestecăm până se topește. Turnăm peste biscuiți, amestecăm și lăsăm să se răcorească. Punem zahărul vanilat, coaja de lămâie, gălbenușurile, untul, nucile și amestecăm bine. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de tare și le încorporăm în compoziție.

Într-un vas Yena uns cu unt turnăm ½ din compoziţie, peste așezăm prunele. Presărăm zahăr pudră şi scorţişoara, acoperim cu restul compoziției.

Imagine

Punem în cuptor, la foc mediu, aprox. 30 min.

Imagine

Porționăm și servim călduț.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Brioşe cu mere şi scorţişoară

– 2 ouă, 150 g zahăr, 300 g făină, 1 plic praf de copt, 120 g unt, 180 ml lapte, 2 linguri praf de scorțişoară, 3 mere
Amestecăm făina cu praful de copt și scorțișoara. Curățăm merele de coajă, cotorul cu semințe, tăiem cubulețe și amestecăm cu făina. Separat frecăm untul cu zahărul. Adăugăm pe rând ouăle, laptele, amestecul cu mere și omogenizăm. Tapetăm cu hârtiuțe formele unei tăvi pentru brioșe. le umplem 3/4 cu compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 20 minute (testul cu scobitoarea. Răcim și servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Tartă răcoroasă cu piersici

– 300 g biscuiți simpli măcinați, 3 linguri zahăr tos, 3 linguri zahăr praf, 1 compot de piersici (800 ml), 150 g cremă de brânză natur, 200 g smântână grasă, 150 g iaurt cu piersici, 50 g unt, 10 g gelatină, 2 piersici proaspete

Scurgem piersicile din compot și tăiem cubulețe. Păstrăm pentru decor. Amestecăm pe foc 100 ml suc din compot cu zahărul tos și untul, până se dizolvă și răcorim. Amestecăm cu biscuiții. Taptăm o formă de tort cu folie alimentară și punem biscuiții pe fund, presând ușor. Punem în frigider 15 min.

Într-un bol amestecăm smântâna cu crema de brânză, iaurtul, zahărul praf și pierisicile . Înmuiem gelatina în 50 ml suc de compot 10 min. O dizolvăm pe foc mic, amestecând continuu, aprox. 1 min., având grijă să NU fiarbă. Răcorim și încorporăm în cremă. Întindem peste blat și ornăm cu piersici proaspete şi din compot tăiate felii. Punem în frigider până a doua zi.

Imagine

Scoatem din formă, îndepărtăm folia, porționăm și servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)