Curry de năut cu varză

– 1 conservă boabe de năut (240 g net), 10 g usturoi, 400 g varză dulce, 200 g roșii, 15 g pastă de curry verde, 100 g iaurt, câte 1 linguriță zahăr, mix boabe de piper colorat și caraway, câte ½ linguriță turmeric și praf de Panch Phoran, 1 lingură ulei, sare, apă

Îndepărtăm cojile boabelor de năut. Curățăm usturoiul, varza și tăiem mărunt. Îndepărtăm coaja roșiilor, cotorul cu semințe și tăiem mărunt. Amestecăm iaurtul cu pasta de curry și zahărul. Într-o tigaie antiaderentă încălzim uleiul pe foc mare, punem piperul, usturoiul și prăjim 30 secunde. Adăugăm varza, ¼ linguriță sare, reducem flacăra la mediu și amestecăm 1 minut. Turnăm 100 ml apă, acoperim cu capac și fierbem 5 minute. Îndepărtăm capacul, adăugăm năutul, roșiile, turmericul, caraway, Panch Phoran, ½ linguriță sare și gătim 5 minute. Turnăm iaurtul și amestecăm continuu 5 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată din varză cu orez și crenvurști prăjiți

– 400 g varză dulce, 120 g orez cu bobul lung, 2 crenvurști de porc (110 g), 1 roșie mare (220 g), câte 1 linguriță semințe de chimen și praf de cimbru, 50 g iaurt, 3 linguri ulei, ¼ linguriță piper negru măcinat, sare, apă

Spălăm bine orezul cu apă rece, scurgem, punem într-un castron, acoperim cu apă rece și lăsăm să stea 30 minute. Clocotim 250 ml apă cu ½ linguriță sare, scurgem orezul, punem în oală și amestecăm până clocotește. Acoperim cu capac, reducem flacăra la mic, fierbem 5 minute și stingem focul. Curățăm varza, tăiem tăiței fini și punem într-un castron. Tăiem crenvurștii rondele de 0,5 cm grosime. Într-o tigaie antiaderentă încălzim 2 linguri de ulei pe foc mare și prăjim crenvurștii 3 minute. Adăugăm orezul, piperul, ¼ linguriță sare și amestecăm continuu 3 minute. Punem peste varză, presărăm praful de cimbru și amestecăm bine.

Curățăm roșia de coajă, cotorul cu semințe și tocăm mărunt. Într-o crăticioară încălzim 1 lingură de ulei pe foc mare și prăjim semințele de chimen 30 secunde. Punem roșia, ½ linguriță sare, reducem flacăra la mediu și fierbem 3 minute. Adăugăm iaurtul, reducem flacăra spre mic și amestecăm continuu 3 minute. Turnăm în castron, amestecăm până omogenizăm și lăsăm să stea 30 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Carne de porc cu varză și mere

– 350 g pulpă de porc, 500 g varză dulce, 200 g mere, câte 1 linguriță boia de ardei dulce, boabe de piper negru  și praf de chimen, câte ½ linguriță praf de cuișoare și sare, 2 linguri ulei, apă

Tăiem carnea cuburi cu latura de 2 cm, presărăm boiaua, praful de cuișoare, turnăm 1 linguriță de ulei, amestecăm și ținem de o parte. Curățăm și tăiem varza grosier, merele cubulețe. Într-o cratiță încălzim 1 lingură de ulei pe foc mare și prăjim boabele de piper 30 secunde. Punem ceapa și amestecăm 2 minute. Adăugăm carnea, reducem flacăra la mediu și prăjim pe toate părțile până își schimbă culoarea, cca. 3-4 minute. Turnăm 100 ml apă, acoperim cu capac și fierbem 15 minute. Punem varza, praful de chimen, sarea, turnăm 150 ml apă, acoperim cu capacul și fierbem 10 minute. Adăugăm merele, amestecăm, acoperim cu capac și gătim 5 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Lipii cu varză și șuncă Praga la cuptor

– 4 lipii, 300 g varză dulce, 200 g șuncă Praga feliată, 100 g iaurt, 10 g pastă de ardei Gulaș dulce, 100 g roșii cireașă

Tapetăm o tavă cu hârtie de copt, pe care o ungem cu ulei. Curățăm și tăiem varza fâșii subțiri. Amestecăm iaurtul cu pasta de ardei. Tăiem roșiile rondele. Ungem o lipie pe o parte cu amestecul de iaurt, presărăm ¼ varză, acoperim cu felii de șuncă și punem din loc în loc rondele de roșii. Rulăm și așezăm în tavă cu partea întreagă în sus. La fel procedăm cu celelalte lipii. Le ungem cu amestec de iaurt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 15 minute. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pulpe superioare de pui cu varză, mere și nuci la cuptor

– 700 g pulpe superioare de pui, 1 kg varză dulce, 300 g mere, 50 g nuci, 1 linguriță praf de cimbru, sare, piper, ulei, 200 ml apă

Îndepărtăm pielea pulpelor, presărăm cimbrul, câte ½ linguriță sare și piper, turnăm 1 lingură de ulei și punem de o parte. Curățăm și tăiem varza grosier, presărăm 1 linguriță de sare și lăsăm să stea 15 minute. Curățăm merele, tăiem  cubulețe și amestecăm cu varza. Tocăm nucile cu cuțitul, păstrăm 2 linguri și restul amestecăm cu varza.

Ungem o tavă cu ulei, punem într-un strat amestecul și presărăm ¼ linguriță piper. Deasupra așezăm pulpele și pe fiecare presărăm nuci. Turnăm apa, acoperim cu folie de aluminiu și punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 45 minute. Îndepărtăm folia și mai ținem în cuptor 10 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Budincă din varză cu crenvurști polonezi și sos de roșii

– 3 ouă, 700 g varză dulce, 250 g crenvurști polonezi, 1 cutie pastă de tomate (100 g), 2 linguri leurdă congelată tăiată mărunt, 1 linguriță semințe de coriandru, 1 linguriță praf de chimen, ½ linguriță praf de cimbru, 50 g pesmet fin+pentru formă, 1 lingură zahăr, 2 linguri ulei, 1 linguriță sare, ¼ linguriță piper negru măcinat, margarină, apă

Amestecăm pasta de tomate cu zahărul și 50 ml apă. Curățăm și tăiem varza tăiței fini, punem într-un bol, presărăm 1 linguriță sare și lăsăm să stea 15 minute. Stoarcem prin presare, amestecăm cu leurda, chimenul, cimbrul, piperul, pesmetul și pasta de tomate. Tăiem crenvurștii rondele subțiri. În uleiul încins punem crenvurștii, coriandrul și prăjim până-și schimbă culoarea. Ungem o formă Yena (30×18 cm) cu margarină și tapetăm cu pesmet. Întindem jumătate din compoziție, acoperim cu crenvurștii. Deasupra punem restul de compoziție și nivelăm. Introducem vasul în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 20 minute. Creștem flacăra (220) și ținem în cuptor încă 10 minute. Stingem focul, întredeschidem ușa cuptorului și lăsăm budinca înăuntru 10 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui cu ardei și varză dulce

– 200 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 ardei capia roșu (cca. 80 g), 200 g varză dulce, 3 căței de usturoi (5 g), 10 g ghimbir, 2 lingurițe condimente pentru carne de pui, ½ linguriță piper negru măcinat, ½ linguriță sare, 2 linguri ulei

Tăiem carnea fâșii, presărăm condimentele pentru carne de pui, turnăm 1 lingură de ulei, amestecăm și lăsăm să stea 30 minute. Curățăm usturoiul, ghimbirul, ardeiul, varza și tăiem mărunt. Încălzim o tigaie antiaderentă pe foc mare, punem carnea, usturoiul, ghimbirul și prăjim pe toate părțile 3 minute. Adăugăm ardeiul, reducem flacăra la mediu și amestecăm 1 minut. Punem varza, sarea, piperul și amestecăm din când în când 5-6 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Orez cu varză și susan

– 250 g orez cu bobul lung, 500 g varză dulce, 1 roșie (225 g), 1 lingură amestec de susan alb și negru, ½ linguriță turmeric, 1 linguriță Garam Masala, ½ linguriță boia de ardei iute, ¼ linguriță piper negru măcinat, 1 lingură ulei, apă

Spălăm orezul cu apă rece, punem într-un bol, acoperim cu apă rece și lăsăm să stea 30 minute. Într-o oală clocotim 450 ml apă cu ½ linguriță sare. Scurgem orezul, punem în oală și amestecăm continuu până începe să fiarbă. Acoăerim cu capac, reducem flacăra la mic și fierbem 5 minute.  

Tăiem varza grosier. Curățăm roșia de coajă și cotorul cu semințe și tăiem mărunt. Într-o tigaie antiaderentă largă încălzim uleiul pe foc mare și prăjim susanul 30 secunde. Punem varza, presărăm boiaua, turmericul, piperul, ½ linguriță sare, reducem flacăra la mediu și amestecăm 2 minute. Turnăm 100 ml apă, acoperim cu capac și fierbem 10 minute. Îndepărtăm capacul, punem roșia, Garam Masala și amestecăm din când în când 3 minute. Desfacem boabele de orez cu dinții unei furculițe, punem în tigaie, sărăm după gust și amestecăm continuu 4-5 minute. 

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de iaurt cu varză

– 1 cutie iaurt 3,5 % grăsime (375 g), 400 g varză dulce, 125 g morcovi, câte 1 linguriță praf de cimbru, semințe de coriandru și semințe de chimen, ½ ardei iute verde, 1 lingură zahăr, 2 linguri făină, 1 lingură ulei, ¼ linguriță piper negru măcinat, sare, apă

Curățăm varza, ardeiul iute și tăiem mărunt. Curățăm morcovii și tăiem cubulețe. Într-o cratiță încălzim uleiul pe foc mare, punem chimenul, coriandrul și prăjim 30 secunde. Adăugăm morcovii și amestecăm 1 minut. Adăugăm varza, ¼ linguriță sare, reducem flacăra la mediu și amestecăm 3 minute. Turnăm 200 ml apă, acoperim cu capac și fierbem 10 minute. Separat amestecăm iaurtul cu zahărul și făina, turnăm treptat 1 l de apă și omogenizăm. Punem într-o oală, pe foc mai mare. Când clocotește reducem flacăra la mic și fierbem 10 minute. Adăugăm varza, cimbrul, piperul, sărăm după gust, creștem flacăra la mediu și gătim 3-4 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Varză cu ciuperci și mere

– 200 g varză dulce, 100 g ciuperci Champignon, 1 măr (150 g), 2 lingurițe miere de albine, 1 linguriță oțet de mere, 1 linguriță semințe de coriandru, 1 lingură ulei, 1 linguriță mix boabe de piper colorat, sare, apă

Curățăm și tăiem varza tăiței fini, ciupercile feliuțe subțiri, mărunt mărunt. Într-o cratiță încălzim uleiul pe foc mare, punem piperul, coriandrul și amestecăm 30 secunde. Adăugăm ciupercile și amestecăm 1 minut. Punem varza, ½ linguriță sare, amestecăm 1 minut, turnăm 50 ml apă, acoperim cu capac, reducem flacăra la mediu și fierbem 5 minute. Adăugăm mărul, amestecăm, acoperim cu capac și gătim 4 minute. Punem oțetul, mierea, sare după gust și amestecăm continuu 2 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)