Limbă în sos de ardei copți cu iaurt

– 2 bucăți limbă de porc (cca. 500 g), 500 g ardei capia roșii, 7 g usturoi, 1 lingură Secretul Gustului, 20 g amidon alimentar, 100 g iaurt, 1 lingură salvie tocată mărunt, ½ linguriță boabe de piper verde zdrobite, sare, 1 lingură ulei, apă

Spălăm limba, punem într-o oală, adăugăm Secretul Gustului, turnăm 1,5 l apă și fierbem pe foc mediu, îndepărtând spuma. Când aceasta nu se mai formează, acoperim parțial cu capac și fierbem pe foc mediu până se înmoaie, aproximativ 1-1 ½ ore. Răcim, îndepărtăm pielea, partea cărnoasă de la bază și tăiem felii. Pe o plită încălzită prăjim ardeii pe toate părțile, scoatem într-un castron, presărăm sare (pentru a se curăța mai ușor), acoperim și ținem 15 minute. Îndepărtăm pielița, cotorul cu semințe, tăiem mărunt, punem într-un bol și turnăm 100 ml apă. Amestecăm amidonul cu iaurtul. Curățăm și tăiem usturoiul mărunt. Într-o tigaie încălzim uleiul pe foc mare, punem piperul, usturoiul și prăjim 1 minut. Turnăm ardeii cu lichidul, adăugăm salvia, ½ linguriță sare și fierbem 5 minute. Punem feliile de limbă și gătim 3 minute. Turnăm iaurtul, sărăm după gust și amestecăm continuu 2 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui în sos de iaurt cu nigella și susan

– 400 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 linguriță condimente pentru carne de pui, 200 g sos de iaurt cu nigella și susan, 2 linguri ulei, ¼ linguriță sare

Tăiem carnea cuburi cu latura de 1,5 cm, presărăm condimentele, sarea, turnăm 1 lingură de ulei și lăsăm să stea 30 minute. Într-o tigaie antiaderentă încălzim 1 lingură de ulei pe foc mare și prăjim carne ape toate părțile 3 minute. Turnăm sosul, reducem flacăra la mediu și gătim 3 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Sos de iaurt cu nigella și susan

– 1 cutie iaurt gras (375 g net), 10 g ghimbir, câte 1 lingură semințe de nigella și susan alb, 1 linguriță zahăr, ½ linguriță turmeric, 2 linguri făină, ½ linguriță sare, 1 lingură ulei de susan, 200 ml apă

Curățăm ghimbirul și tăiem mărunt. Frecăm iaurtul cu făina, turnăm treptat apa și omogenizăm. Într-o oală încălzim uleiul pe foc mediu, punem ghimbirul, semințele de nigella și susan și amestecăm 1 minut. Turnăm iaurtul, adăugăm sarea, turmericul și clocotim. Reducem flacăra la mic și fierbem 5-7 minute, amestecând din când în când.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Turtă cu chimen

– 3 ouă, 300 g brânză telemea ușor desărată, 200 g urdă, 200 g iaurt, 1 lingură făină, 2 linguri semințe de chimen, 2 linguri muștar, piper; unt și făină pentru formă

Zdrobim telemeaua, amestecăm cu urda, restul ingredientelor și piper după gust. Ungem o formă Yena cu unt și tapetăm cu făină. Turnăm compoziția și nivelăm. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) cca. 45-50 minute, până se încheagă compoziția și începe să se rumenească. Răcorim, porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Spanac cu șuncă și plante aromate

– 350 g frunze de spanac congelate, 100 g șuncă de porc (Sissi), 1 ceapă verde, 7 g usturoi, 7 g ghimbir, 15 g frunze de țelină,  1 linguriță frunze de rozmarin, câte 1 linguriță  semințe de coriandru, semințe de fenicul, boabe de piper negru, 100 g iaurt, 2 linguri ulei, sare, apă

Decongelăm spanacul, scurgem și păstrăm 100 ml lichid. Curățăm ceapa verde, usturoiul, ghimbirul și tăiem mărunt. Tocăm mărunt frunzele de țelină și de rozmarin. Tăiem șunca mărunt. Într-o tigaie încălzim uleiul pe foc mare, punem ceapa, ghimbirul, usturoiul, piperul, semințele de coriandru, semințele de fenicul și amestecăm 1 minut. Adăugăm șunca, reducem flacăra la mediu și amestecăm 2 minute. Punem spanacul, frunzele de țelină, rozmarinul, ½ linguriță sare, turnăm lichidul și amestecăm din când în când 5 minute. Adăugăm iaurtul și amestecăm 2 minute, până omogenizăm. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

File de pește alb în sos de caise cu iaurt

– 400 g file de pește alb, 400 g caise bine coapte, 10 g usturoi, 50 g iaurt, 15 g amidon alimentar, praf Chimichurri, 2 lingurițe zahăr, 1 linguriță boabe de piper roșu, 2 linguri ulei, sare, apă

Decongelăm peștele, scurgem bine, tăiem bucățele, presărăm 1 linguriță Chimichurri, turnăm 1 lingură de ulei și amestecăm. Spălăm caisele, îndepărtăm sâmburii și tăiem mărunt. Amestecăm amidonul cu iaurtul. Curățăm usturoiul și tăiem mărunt. Într-o tigaie antiaderentă încălzim 1 lingură de ulei pe foc mare, punem piperul usturoiul și prăjim 1 minut. Adăugăm peștele, turnăm 50 ml apă, reducem flacăra la mediu și fierbem 3 minute. Punem caisele, zahărul, câte ½ linguriță Chimichurri și sare și fierbem 5 minute. Turnăm iaurtul și amestecăm continuu 2 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pulpe superioare de pui cu iaurt și curry la cuptor

– 2 pulpe superioare de pui (400 g), 50 g iaurt gras, 1 lingură praf de curry exotic, ½ linguriță sare, ulei

Îndepărtăm pielea pulpelor, le punem într-un bol și presărăm praful de curry. Frecăm bine iaurtul, turnăm în bol și amestecăm. Acoperim și lăsăm să stea la temperatura camerei 1 oră. Ungem un vas Yena cu ulei, punem pulpele, turnăm sosul din bol, presărăm sarea și acoperim cu folie de aluminiu. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 40 minute. Îndepărtăm folia și ținem în cuptor 5 minute. Servim cu garnitură/salată după preferință.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Masala de vită cu orez

– 250 g carne de vită, 150 g ceapă, câte 7 g ghimbir și usturoi, 125 g orez cu bobul lung, 4 semințe de cardamom verde, 2 lingurițe masala pentru carne, ½ linguriță turmeric, 150 g iaurt, 500 ml supă de vită, 2 linguri ulei

Tăiem carnea cuburi cu latura de 1 cm, presărăm 1 linguriță masala, amestecăm cu 50 g iaurt, acoperim și punem în frigider până a doua zi. Scoatem la temperatura camerei cu 1 oră înainte de a găti. Spălăm orezul cu apă rece, scurgem, punem într-un bol, acoperim cu apă rece și lăsăm să stea 30 minute. Într-o oală clocotim 200 ml apă cu ½ linguriță sare și semințele de cardamom. Scurgem orezul, punem în oală și aducem la punctul de fierbere. Acoperim cu capac, reducem flacăra la mic și fierbem 5 minute.

Curățăm ceapa, usturoiul, ghimbirul și tăiem mărunt. Într-o tigaie cu fundul gros încălzim uleiul pe foc mediu, punem ceapa, usturoiul, ghimbirul și amestecăm din când în când 3 minute. Adăugăm carnea, 1 linguriță masala, amestecăm 1 minut, turnăm 250 ml supă caldă, acoperim cu capac, creștem flacăra la mare și fierbem 20 minute. Turnăm restul de supă caldă, acoperim și fierbem până se înmoaie carnea, aproximativ 20-25 minute. Îndepărtăm capacul, punem orezul, turmericul, iaurtul, sare după gust, reducem flacăra la mediu și amestecăm din când în când 5 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de spanac cu iaurt

– 100 g frunze de spanac congelat, 5 g usturoi, 400 g iaurt, 2 linguri făină, 1 lingură zahăr brun, câte 1 linguriță turmeric, semințe de chimen și mix de condimente cu curry, câte ½ linguriță semințe de coriandru și boabe de piper verde, sare, 1 lingură ulei, 800 ml apă

Decongelăm spanacul, scurgem și tocăm grosier. Curățăm usturoiul și tăiem mărunt. Într-o oală amestecăm iaurtul cu făina, zahărul, turmericul, 1 linguriță sare, turnăm treptat apa și omogenizăm. Punem pe foc mediu, când clocotește adăugăm spanacul, reducem flacăra la mic și fierbem 8 minute. Încălzim uleiul pe foc mediu, punem usturoiul, chimenul, mixul de condimente cu curry, coriandrul, piperul și prăjim 2 minute. Turnăm în oală, amestecăm și fierbem 2 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Lipii cu varză și șuncă Praga la cuptor

– 4 lipii, 300 g varză dulce, 200 g șuncă Praga feliată, 100 g iaurt, 10 g pastă de ardei Gulaș dulce, 100 g roșii cireașă

Tapetăm o tavă cu hârtie de copt, pe care o ungem cu ulei. Curățăm și tăiem varza fâșii subțiri. Amestecăm iaurtul cu pasta de ardei. Tăiem roșiile rondele. Ungem o lipie pe o parte cu amestecul de iaurt, presărăm ¼ varză, acoperim cu felii de șuncă și punem din loc în loc rondele de roșii. Rulăm și așezăm în tavă cu partea întreagă în sus. La fel procedăm cu celelalte lipii. Le ungem cu amestec de iaurt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 15 minute. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)