Supă de pipote cu salată creață

– 100 g pipote de pui, 100 g salată creață, 1 ceapă verde, 100 g iaurt, 1 linguriță Vegeta, 1 linguriță chimen măcinat, 1 lingură frunze de țelină tocate mărunt, ¼ linguriță piper negru măcinat, 2 l apă, sare

Fierbem pipotele în apă semi-acoperit 30 minute. Scoatem, tăiem cubulețe și le punem în supă. Curățăm și tăiem ceapa mărunt, salata tăiței, le punem în supă, adăugăm Vegeta, piperul, acoperim și fierbem 5 minute. Frecăm iaurtul cu chimenul, turnăm în supă, sărăm după gust și amestecăm 2 minute. Servim supa caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Sos de iaurt cu curry

– 150 g iaurt, 1 linguriță praf de curry, 1 lingură amidon alimentar, 100 ml lapte, 1 lingură ulei, sare, piper alb

Dizolvăm amidonul în 3 linguri de lapte. Batem bine iaurtul și amestecăm cu restul de lapte. Încălzim uleiul și prăjim praful de curry 30 secunde. Punem iaurtul și omogenizăm. Turnăm amidonul dizolvat și amestecăm continuu până se îngroașă, aproximativ 2 minute. Sărăm și piperăm după gust.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Plăcintă cu jambon, pesto și iaurt

– 1 aluat foietaj (400 g), 5 felii jambon afumat (Pădurea Neagră), 80 g brânză Edam, 40 g pesto alla Genovese, 60 g roșii cireașă, 100 g iaurt, 1 linguriță mărar uscat, ulei

Decongelăm aluatul, așezăm pe o hârtie de copt și cu ajutorul ei punem într-o tavă astfel încât să acopere și marginile. Amestecăm pesto cu iaurtul și ungem fundul aluatului. Tăiem brânza felii subțiri și acoperim suprafața, deasupra punem feliile de șuncă și roșiile tăiate ½. Îndoim marginile formând un chenar pe care-l ungem cu ulei. Presărăm mărarul pe toată suprafața. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 20 minute. Răcorim 5 minute, porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de varză roșie cu iaurt

– 300 g varză roșie, 300 g iaurt, 1 linguriță zahăr, 1 lingură amidon alimentar, 1 lingură semințe de chimen, 1 lingură ulei, 1 l apă, sare, piper

Tăiem varza bucăți mari, îndepărtăm cotorul astfel încât să rămână bucățile întregi, punem într-o oală, turnăm apa, presărăm 1 linguriță sare și punem pe foc mare până clocotește. Reducem flacăra la mediu și fierbem 10 minute. Scoatem cu o paletă și punem de o parte. Răcorim zeama. Amestecăm amidonul cu iaurtul, zahărul, turnăm treptat zeama și omogenizăm. Punem pe foc mediu, sărăm și piperăm după gust. Când clocotește reducem flacăra la mic și fierbem 5 minute amestecând din când în când. Punem bucățile de varză și ținem pe foc 2 minute. Încălzim uleiul și prăjim semințele de chimen până pocnesc, aproximativ 2 minute. Turnăm în supă, amestecăm, stingem focul și servim

.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

 

Salată de varză roșie cu chimen și semințe

– 150 g varză roșie, 1 linguriță chimen măcinat, 1 lingură semințe de floarea-soarelui decojite, 3 linguri iaurt gras, 1 linguriță ulei, sare

Curățăm varza și tăiem tăiței. O amestecăm într-un bol cu 1 linguriță de sare, acoperim și lăsăm să stea la temperatura camerei 20 minute. Adăugăm semințele, chimenul, iaurtul, uleiul și omogenizăm. Punem în frigider 15 minute și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tartă din biscuiți cu cremă de iaurt și ciocolată

– pentru blat- 500 g biscuiți, 1 lingură cacao, 150 g margarină, 100 ml cappuccino

– pentru cremă- 900 g iaurt, 200 g zahăr praf, 100 g ciocolată neagră, 350 ml frișcă, 20 g gelatină, 100 ml apă; decor de ciocolată

Măcinăm biscuiții, îi amestecăm cu cacaoa. Topim margarina, punem peste biscuiți, amestecăm apoi turnăm cappuccino și omogenizăm. Îmbrăcăm o formă rotundă (28 cm diametru) cu folie de aluminiu, punem biscuiții și tasăm formând un strat uniform.

Amestecăm iaurtul cu zahărul praf. Hidratăm gelatina în apa rece 10 minute apoi o dizolvăm pe foc mic amestecând continuu aproximativ 1 minut. Răcorim și încorporăm în iaurt. 1/3 iaurt întindem peste biscuiți și punem forma în frigider. Rupem ciocolata bucățele, turnăm 50 ml frișcă și topim pe foc mic amestecând continuu. Răcorim și amestecăm cu iaurtul. Punem în frigider până începe să se întărească. Mixăm 300 ml frișcă tare și încorporăm în iaurt. Întindem peste tartă și nivelăm. Deasupra presărăm decor de ciocolată. Punem în frigider până a doua zi. Îndepărtăm folia, scoatem pe un platou, porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Mâncare de cartofi cu morcovi și parizer

– 2 cartofi (150 g) fierți în coajă, 150 g morcovi, 150 g parizer, 2 felii subțiri de șuncă afumată (15 g), 130 g iaurt gras, 1 linguriță rozmarin uscat, 2 linguri mozzarella rasă mare, 1 lingură ulei, sare

Curățăm și tăiem cartofii cuburi mai mici, morcovii bucățele și îi măcinăm. Tăiem parizerul cubulețe, șunca mărunt. Batem bine iaurtul  și amestecăm cu rozmarinul. Într-o tigaie teflonată încălzim uleiul pe foc mare și prăjim parizerul 5 minute amestecând din când în când. Adăugăm șunca, cartofii, reducem flacăra la mediu și amestecăm 2 minute. Presărăm mozzarella și amestecăm 1 minut. Punem morcovii și amestecăm 2 minute. Turnăm iaurtul, sărăm după gust, reducem flacăra la mic și amestecăm continuu 2 minute având grijă să nu se taie iaurtul (să nu se transforme în lichid). Servim mâncarea imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de varză chinezească cu mușchi file afumat

– 150 g varză chinezească, 60 g mușchi file afumat, 25 g ardei portocaliu curățat, 25 g ardei verde curățat, 30 g măsline negre fără sâmburi, 100 g iaurt gras, 1 lingură semințe de susan alb, 1 linguriță piper verde zdrobit, ½ linguriță sare, 1 linguriță ulei de susan

Curățăm varza și tăiem tăiței, partea groasă mărunt. Tăiem măslinele rondele fine, mușchiul file bastonașe, ardeii feliuțe. Amestecăm iaurtul cu sarea, piperul și uleiul de susan. Prăjim sec semințele de susan 30 secunde. Într-un bol amestecăm toate ingredientele, acoperim, punem în frigider 30 minute apoi servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Varză chinezească cu morcovi și crenvurști

– 250 g varză chinezească, 100 g morcovi, 2 crenvuști de porc (125 g), 150 g iaurt gras, 2 lingurițe cimbrișor uscat, 1 linguriță piper negru măcinat, ½ linguriță sare, 1 lingură ulei

Curățăm și tăiem varza tăiței, morcovii rondele fine. Tăiem crenvurștii rondele de 0,5 cm grosime. Frecăm bine iaurtul cu sarea și cimbrișorul. Într-o tigaie teflonată încălzim uleiul pe foc mediu, punem crenvuștii și prăjim pe toate părțile 1 minut. Adăugăm morcovii, presărăm piperul și amestecăm continuu 2 minute. Punem varza și amestecăm continuu 2 minute. Turnăm iaurtul și amestecăm continuu 2 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Paste cu pui și sos de iaurt cu pătrunjel

– 100 g paste făinoase spirală, 50 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 linguriță fulgi de usturoi, 150 g iaurt, 10 g frunze de pătrunjel verde, 1 linguriță condimente pentru carne de pui, ¼ linguriță piper negru măcinat, 2 linguri ulei, sare, apă

Tăiem carnea cuburi, amestecăm cu o lingură de ulei, condimentele pentru carne de pui și lăsăm să stea 30 minute. Încălzim o tigaie teflonată și prăjim carnea pe toate părțile 3 minute. Batem bine iaurtul. Tăiem mărunt pătrunjelul.

Clocotim 1 l apă cu 1 linguriță sare, punem pastele și fierbem 8 minute. Scurgem și punem de o parte.

Într-o tigaie teflonată încălzim o lingură de ulei și prăjim fulgii de usturoi 30 secunde. Turnăm iaurtul, adăugăm pătrunjelul, presărăm piperul și amestecăm continuu 1 minut. Adăugăm pastele și fierbem 2 minute amestecând din când în când. Punem carnea, sărăm după gust și ținem pe foc 1 minut.  Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)