Mâncare de cartofi cu morcovi și parizer

– 2 cartofi (150 g) fierți în coajă, 150 g morcovi, 150 g parizer, 2 felii subțiri de șuncă afumată (15 g), 130 g iaurt gras, 1 linguriță rozmarin uscat, 2 linguri mozzarella rasă mare, 1 lingură ulei, sare

Curățăm și tăiem cartofii cuburi mai mici, morcovii bucățele și îi măcinăm. Tăiem parizerul cubulețe, șunca mărunt. Batem bine iaurtul  și amestecăm cu rozmarinul. Într-o tigaie teflonată încălzim uleiul pe foc mare și prăjim parizerul 5 minute amestecând din când în când. Adăugăm șunca, cartofii, reducem flacăra la mediu și amestecăm 2 minute. Presărăm mozzarella și amestecăm 1 minut. Punem morcovii și amestecăm 2 minute. Turnăm iaurtul, sărăm după gust, reducem flacăra la mic și amestecăm continuu 2 minute având grijă să nu se taie iaurtul (să nu se transforme în lichid). Servim mâncarea imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de varză chinezească cu mușchi file afumat

– 150 g varză chinezească, 60 g mușchi file afumat, 25 g ardei portocaliu curățat, 25 g ardei verde curățat, 30 g măsline negre fără sâmburi, 100 g iaurt gras, 1 lingură semințe de susan alb, 1 linguriță piper verde zdrobit, ½ linguriță sare, 1 linguriță ulei de susan

Curățăm varza și tăiem tăiței, partea groasă mărunt. Tăiem măslinele rondele fine, mușchiul file bastonașe, ardeii feliuțe. Amestecăm iaurtul cu sarea, piperul și uleiul de susan. Prăjim sec semințele de susan 30 secunde. Într-un bol amestecăm toate ingredientele, acoperim, punem în frigider 30 minute apoi servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Varză chinezească cu morcovi și crenvurști

– 250 g varză chinezească, 100 g morcovi, 2 crenvuști de porc (125 g), 150 g iaurt gras, 2 lingurițe cimbrișor uscat, 1 linguriță piper negru măcinat, ½ linguriță sare, 1 lingură ulei

Curățăm și tăiem varza tăiței, morcovii rondele fine. Tăiem crenvurștii rondele de 0,5 cm grosime. Frecăm bine iaurtul cu sarea și cimbrișorul. Într-o tigaie teflonată încălzim uleiul pe foc mediu, punem crenvuștii și prăjim pe toate părțile 1 minut. Adăugăm morcovii, presărăm piperul și amestecăm continuu 2 minute. Punem varza și amestecăm continuu 2 minute. Turnăm iaurtul și amestecăm continuu 2 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Paste cu pui și sos de iaurt cu pătrunjel

– 100 g paste făinoase spirală, 50 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 linguriță fulgi de usturoi, 150 g iaurt, 10 g frunze de pătrunjel verde, 1 linguriță condimente pentru carne de pui, ¼ linguriță piper negru măcinat, 2 linguri ulei, sare, apă

Tăiem carnea cuburi, amestecăm cu o lingură de ulei, condimentele pentru carne de pui și lăsăm să stea 30 minute. Încălzim o tigaie teflonată și prăjim carnea pe toate părțile 3 minute. Batem bine iaurtul. Tăiem mărunt pătrunjelul.

Clocotim 1 l apă cu 1 linguriță sare, punem pastele și fierbem 8 minute. Scurgem și punem de o parte.

Într-o tigaie teflonată încălzim o lingură de ulei și prăjim fulgii de usturoi 30 secunde. Turnăm iaurtul, adăugăm pătrunjelul, presărăm piperul și amestecăm continuu 1 minut. Adăugăm pastele și fierbem 2 minute amestecând din când în când. Punem carnea, sărăm după gust și ținem pe foc 1 minut.  Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Borș a la Russe, din legume

– 250 g varză dulce, 250 g sfeclă roșie, 1 rădăcină de pătrunjel și 1 păstârnac (împreună 100 g), 400 g cartofi, 100 g ceapă, 100 ml bulion de roșii, 500 ml borș, 200 g iaurt, 2 linguri leuștean tocat mărunt, 1 l supă concentrată de vită, 1 l apă, sare

Curățăm varza, ceapa, pătrunjelul, păstârnacul, sfecla și tăiem mărunt. Curățăm cartofii, tăiem cuburi și ținem în apă rece până îi vom folosi. Turnăm concentratul de vită, apa într-o oală și încălzim. Fierbem varza, pătrunjelul, păstârnacul, ceapa și sfecla 15 minute. Scurgem cartofii, îi punem în oală și fierbem 10 minute. Turnăm bulionul, borșul și fierbem 5 minute. Stingem focul, punem leușteanul, amestecăm și răcorim 5 minute. Frecăm bine iaurtul, încorporăm în borș și servim. Putem păstra în frigider.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Budincă de clătite cu varză și șuncă

– pt. clătite- 2 ouă, 200 g făină, 200 ml lapte, 100 ml apă minerală gazoasă, 1 linguriță praf de cimbru, 1 lingură ulei, sare, margarină

– pt. umplutură- 200 g varză dulce, 100 g iaurt, 100 g șuncă feliată (Pădurea Neagră), 1 linguriță frunze de cimbru uscate

Batem bine ouăle, amestecăm cu făina, laptele turnat treptat, cimbrul, uleiul, puțină sare și lăsăm să stea la temperatura camerei 1 oră apoi amestecăm cu apa.

Curățăm varza de cotor și tăiem tăiței fini. Punem într-un bol amestecăm cu ½ linguriță sare și lăsăm să stea la temperatura camerei până vom prepara clătitele.

Încingem o tigaie antiaderentă la foc mediu, turnăm cu un polonic din compoziție și prin mișcări de rotație acoperim toată suprafața. Prăjim aproximativ 1 minut până se desprind marginile de tigaie. Întoarcem pe cealaltă parte și prăjim 30 secunde. Scoatem pe o farfurie și acoperim cu capac. La fel procedă până terminăm compoziția, obținând 12-14 clătite. Dacă compoziția devine prea groasă adăugăm câte puțină apă minerală gazoasă.

Scurgem varza de eventualul lichid, amestecăm cu cimbrul și iaurtul. Ungem cu margarină o formă Yena rotundă al cărei fund să fie egal cu dimensiunea clătitelor. Așezăm o clătită pe fundul vasului, 4 clătite pe laterale lăsând jumătate în afara vasului. Pe clătita de bază punem 2 felii de șuncă.

Acoperim cu o clătită peste care punem varză. Repetăm operațiile astfel ca peste ultima clătită să fie varză.

Acoperim cu clătitele laterale și ungem deasupra cu margarină. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 20 minute. Fierbinte răsturnăm pe un platou și răcorim. Porționăm și servim caldă sau rece.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Yoğurtlu Tatlisi- prăjitură turcească cu iaurt

– 4 ouă, 400 g iaurt gras, 3 linguri zahăr, 60 g făină, 1 lingură coajă rasă de lămâie, 2 linguri zeamă de lămâie, sare

Mixăm gălbenușurile cu zahărul până devin cremoase. Adăugăm iaurtul, coaja și zeama de lămâie, făina și omogenizăm. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare și le încorporăm în compoziția cu iaurt amestecând ușor cu o lingură. Tapetăm o tavă (23 cm latura) cu hârtie de copt și întindem uniform compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu aproximativ 45-50 minute, până se rumenește. Stingem focul și lăsăm tava în cuptor 5 minute. Răcim, îndepărtăm hârtia, scoatem pe un platou, porționăm și servim simplă sau cu puțin sirop de fructe turnat deasupra.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui cu morcovi, roșii și iaurt

– 250 g piept de pui dezosat și fără piele, 250 g roșii, 200 g morcovi, 300 g iaurt gras, 1 linguriță fulgi de usturoi, ½ lingură Baharat, ¾ linguriță boabe de piper verde zdrobite, 50 g zahăr, 1 lingură amidon alimentar, sare, ulei, apă

Tăiem carnea cuburi cu latura de 2 cm, amestecăm cu Baharat, 1 lingură de ulei, acoperim și lăsăm să stea la temperatura camerei 30 minute. Curățăm roșiile de coajă și cotorul cu semințe apoi le tăiem mărunt. Curățăm morcovii și tăiem pe diagonală felii de 0,5 cm grosime. Batem bine iaurtul și amestecăm cu piperul. Încălzim 1 linguriță de ulei și prăjim fulgii de usturoi 30 secunde. Punem roșiile, ½ linguriță sare și amestecăm din când în când, pe foc mediu,  4 minute. Adăugăm iaurtul și amestecăm continuu 1 minut. Stingem focul și punem deoparte. Încălzim o tigaie largă la foc mai mare și prăjim carnea pe toate părțile 4 minute. Scoatem deoparte și acoperim. În tigaie încălzim 1 lingură de ulei pe foc mediu, punem morcovii, presărăm ½ linguriță sare și amestecăm din când în când 4 minute. Presărăm zahărul și amestecăm continuu până se dizolvă și se formează un lichid, aproximativ 1-2 minute. Adăugăm carnea și amestecăm 1 minut. Turnăm iaurtul cu roșii, sărăm după gust și fierbem 2 minute. Dizolvăm amidonul în 2 linguri de apă călduță, turnăm peste mâncare și amestecăm continuu 2 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu biscuiți, jeleu de iaurt și măr caramelizat

– pentru jeleu de iaurt- 500 g iaurt, 150 g zahăr praf, 15 g gelatină, 150 ml apă

– pentru blat de biscuiți- 150 g biscuiți petit Beurre, 50 g gem de portocale cu mere, 60 ml sirop de portocale, 30 g margarină; în plus 1 măr (200 g), 2 linguri zahăr tos, 20 g margarină

Amestecăm iaurtul cu zahărul praf. Hidratăm gelatina în apa rece 10 minute apoi o dizolvăm pe foc mic aprox. 1 minute (să NU fiarbă !) și răcorim. Încorporăm gelatina în iaurt. Punem în frigider până iaurtul începe să se întărească, aproximativ 30 minute.

Măcinăm biscuiții, amestecăm cu siropul și gemul. Topim margarina și încorporăm în biscuiți. Tapetăm o tavă (26×18 cm) cu folie de aluminiu și, cu mâinile, întindem uniform compoziția formând blatul. Întindem uniform iaurtul și punem în frigider până a doua zi.

Curățăm mărul de cotorul cu semințe și tăiem felii de 0,5 cm grosime. Într-o cratiță caramelizăm zahărul, punem margarina și amestecăm câteva secunde,  până se topește. Așezăm feliile de măr una lângă cealaltă, cu o lingură turnăm peste ele lichidul din cratiță și ținem pe foc 1 minut. Întoarcem pe cealaltă parte  având grijă să nu le rupem, acoperim cu lichidul din cratiță și ținem pe foc 1 minut.  Cu o paletă luăm feliile de măr pe rând și așezăm deasupra jeleului. Fierbem lichidul rămas la foc mediu 1 minut și turnăm peste prăjitură. Punem în frigider până a doua zi. Scoatem din tavă, îndepărtăm folia, așezăm pe un platou, porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Curry verde de pui cu ardei

– 250 g piept de pui dezosat și fără piele, 150 g ceapă, 150 g ardei verde, 100 g ardei roșu, 50 g morcovi, 5 g ardei iute, 1 lingură pastă de curry verde, 50 g iaurt, 2 linguri sos de soia, 2 linguri ulei, 100 ml apă

Curățăm și tăiem ceapa feliuțe subțiri, din cele două sortimente de ardei jumătate feliuțe, jumătate mărunt., ardeiul iute mărunt, morcovul bastonașe subțiri. Tăiem carnea felii mai subțiri (0,5 cm grosime) și mai mici. Amestecăm pasta de curry cu iaurtul. Încălzim uleiul într-o tigaie teflonată și prăjim ardeiul iute 30 secunde. Adăugăm ceapa și amestecăm 1 minut. Punem carnea, amestecăm și gătim pe ambele părți până își schimbă culoarea, aproximativ 2-3 minute. Adăugăm ardeii, morcovul, turnăm 50 ml apă, amestecăm, acoperim cu capac și fierbem la foc mediu 20 minute. Turnăm 50 ml apă, acoperim și fierbem 10 minute. Turnăm sosul de soia, amestecăm și fierbem descoperit 1 minut. Punem amestecul cu iaurt, omogenizăm și ținem pe foc 2-3 minute până se evaporă lichidul. Servim mâncarea caldă cu garnitură de orez gătit simplu.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)