Floare de iarnă

– 1 conopidă mică, 1 broccoli, 2 ardei capia roşii mari, câte 1 lingură de nuci tăiate de mână, pastă de oţet balsamic, usturoi granulat, 1 ou, câte 2 linguri de pesmet şi seminţe de susan, 2 linguri de ulei, vin alb demisec, sare; 150 g de tagliolini cu ardei iute; ciuperci umplute cu brânză de vaci, pastă de ardei și cremvursti;  pt sosul de piper- 1 ceapă albă, 50 g de margarină, 3 linguri de piper negru şi alb măcinat/sfărâmat, 50 ml de cognac, 100 ml de vin alb demisec, 200 g de smântână

Fierbem în apă cu sare conopida, scurgem, desfacem în buchete, 8 le păstrăm, iar restul de conopidă o pasăm cu sare. Coacem ardeii, curăţăm şi tocăm mărunt. (eu am avut congelaţi) Prăjim pe foc nucile în puţin vin alb până se evaporă. Amestecăm conopida cu ardeii, nucile şi obţinem o pastă.
Imagine

Cele 8 flori de conopidă le dăm prin oul bătut, apoi printr-un amestec de pesmet şi susan şi le aşezăm într-o tavă cu hârtie de copt unsă cu ulei. Prăjim în cuptor până se rumenesc puțin.

Imagine

Preparăm sosul de piper. În margarina topită călim ceapa tăiată mărunt până devine sticloasă, adăugăm piperul, cognac, vin şi fierbem 5 min. La sfârşit adăugăm smântâna, sare, amestecăm bine şi mai dăm câteva clocote până se formează un sos.
Fierbem tagliolini şi scurgem. Curăţăm broccoli şi fierbem în aburi aprox. 7 min.

Pe un platou aşezăm pe margine pastele, jur împrejur broccoli, ciuperci umplute şi conopidă prăjită, iar la mijloc pasta de conopidă cu ardei. Servim pastele cu sos de piper şi legume.Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Somn pe pat de orez cu ghimbir, caise şi vin

– 300 g de somn, 100 ml de suc de mandarine, 1 lingură de pastă de oţet balsamic cu portocale, câte 2 linguri de sos de soia Indonesia şi cognac, ½ linguriţă de pudră de mango, 1 vârf de cuţit de curry erotic, 1 lingură de ulei de măsline

– 500 g de orez brun, 1 ceapă albă mică, 1 lingură de Tamouri Masala, 20 g de ghimbir deshidratat, 100 g de caise deshidratate, 50 ml de cognac, 2 linguri de ulei

– 4 flori de broccoli, 150 ml vin alb demisec

Într-un bol amestecăm ingredientele, punem peştele, acoperim și ținem în frigider până a doua zi.

Imagine

Fierbem în apă cu sare orezul, aprox. 45 min. și scurgem. Înmuiem caisele şi ghimbirul în cognac 15 min. Curățăm și tăiem ceapa mărunt, caisele şi ghimbirul cubuleţe. Într-un bol amestecăm ceapa cu orezul, caisele, ghimbirul, uleiul, Tamouri Masala şi sare.

Într-o tavă prevăzută cu grătar aşezăm orezul, turnăm peste el cognacul, fixăm grătarul, punem peştele scurs de marinadă și-l presărăm cu Tamouri Masala. Pe grătar, în jurul peştelui, aşezăm broccoli tăiat feliuţe. Turnăm vinul şi punem în cuptor, la foc mediu, aprox. 30 min., până e moale peştele.

Imagine

Servim peştele cald, cu garnitură de orez şi broccoli.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

CIORBĂ PE OASE DE PORC

– 1/2 kg oase de porc, 2 morcovi, 1 rădăcină de pătrunjel, 1 păstârnac, 1 țelină mică, 1 ceapă, 500 g broccoli, 2 roșii, 1/2 leg. frunze de țelină, 3 fire de tarhon, oțet cu gust de tarhon/zeamă de lămâie/esență de corcodușe, sare, 4 l apă

Curățăm și tăiem rădăcinoasele cubulețe, ceapa mărunt, desfacem broccoli buchețele și tăiem codițele cubulețe.; tăiem roșiile cubulețe; tocăm frunzele. Fierbem oasele în apa rece cu puțină sare și spumăm din când în când. Când nu se mai formează spumă adăugăm ceapa și rădăcinoasele și fierbem, la foc mediu, până încep să se înmoaie. Punem broccoli, roșiile, ținem pe foc 2-3 min., la sfârșit adăugăm frunzele, amestecăm și stingem focul. Acrim cu oțet/zeamă de lămâie- eu am folosit esenţă de corcoduşe de casă. Se poate servi cu smântână.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

 

Carne de porc mentolată

– 4 felii cotlet de porc fără os, 1 ceapă, 2 morcovi (200 g), 800 g cartofi, 500 g broccoli, 200 g mazăre, 2 linguri mentă proaspătă tăiată mărunt, 250 ml vin alb demisec, 5 linguri ulei, sare, apă

Curățăm și tăiem ceapa mărunt, morcovii rondele, cartofii cuburi, broccoli buchețele. Prăjim carnea în 3 linguri de ulei, pe ambele fețe, până se înmoaie. Scoatem pe hârtie absorbantă și ținem la cald. În 2 linguri de ulei încălzit prăjim ceapa și morcovii 2 min. Adăugăm menta, amestecăm 30 secunde, turnăm vinul și fierbem 2 min. Punem cartofii, carnea, sărăm după gust, acoperim cu capac și fierbem la foc mic până cartofii sunt moi. La nevoie turnăm câte puțină apă. Adăugăm mazărea, broccoli, acoperim cu capac și ținem pe foc 3-4 min., până acestea sunt gătite. Servim mâncarea caldă.

ImaginePoftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)