Sos de spanac cu mozzarella

– 200 g frunze de spanac congelat, 1 cățel de usturoi (5 g), 70 g mozzarella, 150 ml lapte, 1 lingură smântână, 1 linguriță praf de Chimichurri, 1 lingură ulei, sare

Decongelăm spanacul. Curățăm usturoiul și tăiem mărunt. Radem mare mozzarella. În uleiul încălzit pe foc mediu prăjim usturoiul 30 secunde, Adăugăm spanacul și amestecăm 1 minut. Turnăm laptele, omogenizăm, acoperim cu capac și fierbem pe foc mediu spre mic 5 minute. Reducem flacăra la mic, punem smântâna și amestecăm continuu 1 minut. Presărăm Chimichurri, sare după gust, adăugăm mozzarella și amestecăm până se topește, aproximativ 1-2 minute. Servim sosul imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Turtă oltenească de praz

– pentru aluat- 1 gălbenuș de ou, 250 g făină, 125 g unt, ½ linguriță sare, 6 linguri apă

– pentru umplutură- 600 g praz, 50 g unt, 2 gălbenușuri de ou, 1 lingură smântână, sare, piper; ulei pentru formă

Punem făina într-un castron, la mijloc gălbenușul, adăugăm untul tăiat bucățele, sarea și frământăm un aluat fraged. Îi dăm forma de bilă, acoperim cu folie alimentară și punem în frigider 1 oră.

Curățăm prazul, tăiem bucăți de 2-3 cm, fierbem în apă clocotită cu sare 10 minute apoi scurgem. Într-o cratiță topim untul, punem prazul, sare și piper după gust, călim pe foc mediu 10 minute apoi răcim. Amestecăm gălbenușurile cu smântâna, turnăm peste praz și omogenizăm. Îndepărtăm folia alimentară și tăiem aluatul în 2 bucăți, una 2/3 și una 1/3. Ungem cu ulei o tavă pătrată cu latura de 20 cm. Întindem aluatul mare sub formă de pătrat astfel încât să acopere și marginile tăvii. Tapetăm cu el tava și umplem cu prazul.

Întindem aluatul rămas pentru a forma un capac. Lipim marginile celor două foi de aluat prin presare. Înțepăm din loc în loc aluatul cu o scobitoare. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aproximativ 40 minute, până se rumenește. Răcorim, scoatem pe un platou, porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Prajitură franțuzească cu pere

– 4 ouă, 700 g pere, 250 g zahăr, 250 g făină, 1 plic praf de copt, 250 g unt la temperatura camerei+pt. tavă, 1/2 linguriță esență de vanilie, 1 lingură coajă rasă de lămâie, sare, zahăr praf

Amestecăm făina cu praful de copt și un vârf de cuțit sare. Curățăm perele de coajă și cotorul cu semințe apoi tăiem felii. Mixăm untul cu zahărul până se topește. Adăugăm pe rând ouăle, esența de vanilie, coaja de lămâie, făina și omogenizăm. Ungem o tavă (24 cm) cu unt și turnăm ½ compoziție. Punem perele într-un strat uniform, acoperim cu restul compoziției și nivelăm. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu aproximativ 50-60 minute (testul cu scobitoarea). Răcim, scoatem pe un platou și presărăm zahăr praf. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Budincă din paste cu ciuperci, pui și cașcaval

– 3 ouă, 300 g paste de grâu dur mici, 150 g piept de pui dezosat și fără piele, 200 g ciuperci Champignon, 1/2 legătură pătrunjel verde, 50 g  cașcaval, 2 linguri smântână, 1 lingură ulei, sare, piper, apă; margarină și pesmet pentru formă

Tăiem carnea mărunt. Curățăm ciupercile și tăiem cubulețe. Tocăm mărunt pătrunjelul. Radem mare cașcavalul.

Într-o cratiță încălzim uleiul pe foc mediu și prăjim carnea până își schimbă culoarea. Adăugăm ciupercile, sare și piper după gust și amestecăm din când în când până se înmoaie și se evaporă lichidul. Răcim și amestecăm cu pătrunjelul.

Clocotim 1,5 l apă și fierbem pastele 8 minute. Scurgem, răcorim și amestecăm cu compoziția din carne și ciuperci. Batem bine ouăle și încorporăm în compoziție. Ungem o formă Yena (28×18 cm) cu margarină și tapetăm cu pesmet. Turnăm compoziția și nivelăm. Deasupra presărăm cașcavalul. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 20 minute. Răcorim 10 minute, porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tăiței Soba cu legume, piept de pui și susan

– 150 g tăiței Soba, 450 g legume chinezești congelate, 300 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 ceapă roșie mică (40 g), 1 cățel de usturoi mare (5 g), 2 linguri sos de soia, 2 linguri susan alb, 1 linguriță ghimbir praf, 1 linguriță amestec de ierburi aromate cu piper Sichuan, 2 linguri ulei de susan, sare, apă

Tăiem pieptul de pui cuburi cu latura de 1 cm, punem într-un bol, amestecăm cu ¼ linguriță sare, ½ linguriță amestec de ierburi aromate cu piper Sichuan, 1 lingură ulei de susan și punem de o parte.

Curățăm ceapa, usturoiul și tăiem mărunt. Prăjim sec semințele de susan. Clocotim 2 l apă, punem tăițeii, fierbem 4 minute, scurgem și punem de o parte.

Încălzim un Wok pe foc mediu, prăjim carnea pe toate părțile până își schimbă culoarea, aproximativ 2 minute, scoatem și ținem de o parte. Turnăm în Wok 1 lingură ulei de susan și prăjim usturoiul 30 secunde. Punem ceapa și amestecăm 1 minut. Adăugăm legumele congelate, mărim flacăra la mare și amestecăm din când în când 5 minute. Punem carnea, turnăm sosul de soia, presărăm praful de ghimbir, ½ linguriță amestec de ierburi aromate cu piper Sichuan și gătim 3 minute. Adăugăm tăițeii și amestecăm 2 minute. Presărăm semințele de susan și amestecăm 1 minut. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Rulou din lipie cu cașcaval, carne de pui și roșii

-1 lipie libaneză mare, 50 g piept de pui dezosat și fără piele, 50 g cașcaval, 1 roșie (100 g), cozile de la 1 ceapă verde, 1 lingură cu vârf maioneză light, ½ lingură condimente pentru carne de pui, 1 linguriță mentă uscată, 1 lingură ulei

Tăiem carnea fâșii late de 1 cm, presărăm condimentele, turnăm uleiul, amestecăm și lăsăm să stea 15 minute. Încălzim o tigaie teflonată pe foc mediu și prăjim carne ape toate părțile până își schimbă culoarea, aproximativ 2 minute. Scoatem din tigaie și răcorim. Tăiem roșia cubulețe, cozile de ceapă rondele. Radem mare cașcavalul. Ungem lipia cu maioneză, presărăm cașcavalul, punem carnea, peste roșia, cozile de ceapă și presărăm menta.

Rulăm, încălzim în cuptorul cu microunde 1 minut, pentru a se topi cașcavalul și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Fructe de mare în sos de frișcă

– 400 g fructe de mare, 1 ceapă roșie (100 g), 1 cățel de usturoi, 100 g ciuperci Champignon, 150 ml frișcă, 100 ml vin alb demisec, 2 linguri făină, 2 linguri pătrunjel verde tocat mărunt, 2 linguri ulei, sare, piper alb măcinat, 30 ml apă; pentru servit- orez fiert simplu

Curățăm ceapa, usturoiul și tăiem mărunt. Curățăm ciupercile și tăiem felii. Diluăm vinul cu apa. Încălzim uleiul într-un Wok și prăjim ceapa și usturoiul 3 minute. Punem fructele de mare, ciupercile, turnăm vinul, sărăm și piperăm după gust și fierbem pe foc mic 10 minute. Presărăm pătrunjelul, turnăm frișca și amestecăm 1-2 minute, până scade sosul. Servim mâncarea cu orez.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pârjoale de năut și linte

– 1 conservă linte (260 g), 1 conservă năut (240 g), 70 g morcov, 50 g ceapă, 1 cățel mic de usturoi, 2-3 linguri faină, 2 boabe ienibahar, ½ linguriță Garam Masala, ulei, sare

Curățăm năutul de cojițe, spălăm, scurgem, pasăm și punem într-un bol. Spălăm lintea, scurgem și punem în bol. Curățăm morcovul, tăiem foarte mărunt și punem în bol. Curățăm ceapa, usturoiul și tăiem mărunt. Într-o crăticioară încălzim pe foc mediu ½ lingură ulei. Prăjim ienibaharul 30 secunde, punem ceapa, usturoiul și amestecăm 1 minut. Îndepărtăm ienibaharul, răcorim și punem în bol. Adăugăm făina, Garam Masala, sare după gust și omogenizăm. Tapetăm o tavă cu hârtie de copt și ungem cu ulei. Cu mâinile unse cu ulei formăm din compoziție pârjoale pe care le așezăm în tavă la distanță una de cealaltă. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 15-20 minute, până se rumenesc. Servim calde.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui cu morcovi și cașcaval la cuptor

– 300 g piept de pui dezosat și fără piele, 150 g morcovi, 60 g cașcaval, 1 ceapă verde subțire, 2 linguri smântână, 1 lingură sos de soia, 1 linguriță oțet de orez, sare, piper, ulei

Tăiem carnea felii cu grosimea de 1 cm, crestăm pe diagonală având grijă să nu tăiem de tot felia, turnăm sosul de soia, oțetul, 1 lingură de ulei, acoperim și punem în frigider până a doua zi. Scoatem din frigider și lăsăm să stea la temperatura camerei 30 minute. Radem mare cașcavalul. Curățăm morcovii și radem mare. Îi amestecăm cu cașcavalul, smântâna, sare și piper după gust. Tapetăm o tavă cu folie de aluminiu pe care o ungem cu puțin ulei. Așezăm feliile de carne. Acoperim fiecare cu compoziția de morcovi. Tăiem ceapa verde mărunt și presărăm deasupra. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 20 minute. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Caramel cheesecake

– 2 ouă, 100 g unt, 450 g brânză de vaci cremoasă, 150 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 250 g biscuiți, 25 g cacao, 100 ml frișcă, sare

– pentru caramel: 150 g zahăr, 50 g unt, 100 ml frișcă

Preparăm caramelul. Topim zahărul într-o crăticioară pe foc mai mic până devine auriu, adăugăm untul tăiat bucățele, frișca și ținem pe foc mic, amestecând din când în când, până se topește caramelul și se îngroașă. Turnăm într-un bol și răcim.

Măcinăm biscuiții, punem într-un bol și amestecăm cu cacaoa. Topim untul, turnăm peste biscuiți și omogenizăm. Într-o formă de tort tapetată cu hârtie de copt întindem biscuiții într-un strat uniform. Batem bine ouăle cu un praf de sare. Mixăm frișca tare, adăugăm zahărul și mixăm până se întărește. Adăugăm brânza, zahărul vanilat, ouăle și omogenizăm. Întindem compoziția peste  biscuiți. Umplem tava cuptorului cu apă și îl încălzim la foc mediu. Pe grilajul aflat deasupra tăvii așezăm forma de tort și ținem în cuptor 40-45 minute, până se rumenește ușor. Scoatem din cuptor, răcorim 5 minute, turnăm caramelul și acoperim toată suprafața. Răcim, îndepărtăm hârtia și transferăm pe un platou. Punem în frigider 3 ore. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)