Pulpe inferioare de pui cu baby morcovi, porumb tânăr și arahide

– 3 pulpe inferioare de pui, 150 g baby morcovi congelați, 4 știuleți de porumb tânăr conservat dulce-acrișor (cca. 60 g), 50 g arahide prăjite, ½ linguriță usutori granulat, Belșug de mirodenii picant, ¼ linguriță piper Sichuan, 2 linguri ulei de floarea-soarelui, 1 lingură ulei de arahide, sare, apă

Dezvelim carnea pulpelor, având grijă să nu rupem pielea și presărăm 1 linguriță Belșug de mirodenii picant. Acoperim carnea cu pielea, la exterior presărăm 1 linguriță Belșug de mirodenii picant, turnăm uleiul de floarea-soarelui și punem deoparte.

Decongelăm morcovii și tăiem rondele cu 0,5 cm grosime. Scurgem porumbul și tăiem rondele de aceeași dimensiune cu morcovii. Într-o tigaie cu fundul gros încălzim uleiul de arahide pe foc mare, punem pulpele și prăjim pe toate părțile până își schimbă culoarea, aproximativ 2 minute. Turnăm 200 ml apă caldă, acoperim cu capac, reducem flacăra la mediu și gătim, întorcându-le din când în când, până carnea se înmoaie, cca. 15-20 minute. Punem morcovii, ½ linguriță sare, usturoiul granulat, piperul, turnăm 50 ml apă, acoperim cu capacul și fierbem 5 minute. Adăugăm porumbul, arahidele, acoperim cu capacul și ținem pe foc 3 minute. Îndepărtăm capacul și gătim până se evaporă lichidul, aproximativ 2 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de iaurt cu varză

– 1 cutie iaurt 3,5 % grăsime (375 g), 400 g varză dulce, 125 g morcovi, câte 1 linguriță praf de cimbru, semințe de coriandru și semințe de chimen, ½ ardei iute verde, 1 lingură zahăr, 2 linguri făină, 1 lingură ulei, ¼ linguriță piper negru măcinat, sare, apă

Curățăm varza, ardeiul iute și tăiem mărunt. Curățăm morcovii și tăiem cubulețe. Într-o cratiță încălzim uleiul pe foc mare, punem chimenul, coriandrul și prăjim 30 secunde. Adăugăm morcovii și amestecăm 1 minut. Adăugăm varza, ¼ linguriță sare, reducem flacăra la mediu și amestecăm 3 minute. Turnăm 200 ml apă, acoperim cu capac și fierbem 10 minute. Separat amestecăm iaurtul cu zahărul și făina, turnăm treptat 1 l de apă și omogenizăm. Punem într-o oală, pe foc mai mare. Când clocotește reducem flacăra la mic și fierbem 10 minute. Adăugăm varza, cimbrul, piperul, sărăm după gust, creștem flacăra la mediu și gătim 3-4 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cotlet de porc cu sos de morcovi la cuptor

– 500 g cotlet de porc fără os, 250 g morcovi, 1 linguriță boabe de coriandru, 3-4 linguri frunze de pătrunjel verde tocat mărunt (10 g), 1 lingură Garam Masala, 1 linguriță praf de Za’atar, 1 lingură făină, 1 linguriță zahăr, ¼ lnguriță piper negru măcinat, sare, ulei, apă

Tăiem cotletul felii de 1 cm grosime, crestăm pe o parte, presărăm Garam Masala, turnăm 2 linguri de ulei, acoperim și punem în frigider până a doua zi. Scoatem la temperatura camerei cu o oră înainte de a găti. Curățăm morcovii și tăiem mărunt. Dizolvăm făina în 50 ml apă.  Într-o cratiță încălzim 1 lingură de ulei pe foc mare și prăjim boabele de coriandru 30 secunde. Punem morcovii, praful de Za’atar, zahărul, piperul, ½ linguriță sare și amestecăm continuu 2 minute. Turnăm 100 ml apă, acoperim cu capac, reducem flacăra la mediu și fierbem 5 minute. Turnăm făina dizolvată și amestecăm 1 minut. Stingem focul, adăugăm pătrunjelul și omogenizăm. Într-o tavă pentru cuptor turnăm 50 ml apă. Așezăm feliile de carne și presărăm pe ele ½ linguriță sare. Pe fiecare felie punem sos de morcovi. Acoperim tava cu folie de aluminiu și punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 25 minute. Îndepărtăm folia și ținem în cuptor 5 minute. Stingem focul și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de morcovi cu pătrunjel verde și chimen

– 150 g baby morcovi congelati, 30 g frunze de pătrunjel verde, 1 lingură semințe de chimen, 180 g iaurt, 25 g făină, 1 l supă de legume, 1 linguriță ulei cu chilli, sare, piper

Decongelăm morcovii, punem într-o oală, turnăm supa și fierbem 5 minute. Tocăm pătrunjelul, punem în oală și fierbem 10 minute. Amestecăm iaurtul cu făina, turnăm în oală, sărăm și piperăm după gust, reducem flacăra spre mic și amestecăm din când în când 5 minute. Încălzim uleiul și prăjim semințele de chimen câteva secunde, până încep să pocnească. Turnăm în oală, amestecăm și stingem focul. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Mâncare din dovlecei și mușchi de porc afumat

– 350 g dovlecei, 50 g ceapă albă, 100 g morcovi, 50 g ardei capia roșu tăiat cubulețe, 100 g mușchi de porc afumat, 1 linguriță rozmarin tocat mărunt, 1 linguriță boabe de piper verde, ½ linguriță sare, 1 lingură ulei, apă

Curățăm și tăiem ceapa mărunt, dovleceii bastonașe subțiri, morcovii cubulețe. Tăiem mușchiul cubulețe. Încălzim uleiul pe foc mare și prăjim piperul 30 secunde. Punem morcovii, mușchiul, reducem flacăra la mediu și prăjim 3 minute. Adăugăm dovleceii, rozmarinul, sarea, 1 lingură de apă și amestecăm din când în când 3 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Budincă de cartofi cu morcovi și mușchi de porc afumat

– 3 ouă, 300 g cartofi fierți în coajă, 100 g morcovi, 150 g mușchi de porc afumat feliat subțire, 100 g brânză Emmental, 1 lingură busuioc uscat, sare, piper, margarină, pesmet

Curățăm și tăiem cartofii felii. Curățăm morcovii și măcinăm. Radem mare brânza. Ungem o formă Yena cu margarină și tapetăm cu pesmet. Acoperim fundul cartofi, presărăm morcovi, sare, piper, busuioc, acoperim cu felii de mușchi și presărăm brânză. Repetăm operațiile de două ori. Batem bine ouăle și turnăm pe toată suprafața. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 15 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Mâncare de varză cu bacon

– 500 g varză dulce, 250 g bacon, 130 g țelină, 160 g morcovi, 140 g ceapă roșie, 1 linguriță cimbru uscat, 2 linguri ulei, 1 linguriță boabe de piper negru, sare, 250 ml apă

Curățăm și tăiem varza grosier, țelina bastonașe, morcovii cubulețe, ceapa feliuțe subțiri. Tăiem baconul cubulețe. Într-o cratiță încălzim uleiul pe foc mare și prăjim piperul câteva secunde, până începe să pocnească. Punem ceapa și amestecăm 2 minute. Adăugăm țelina, morcovii, amestecăm 1 minut, punem baconul și amestecăm 1 minut. Adăugăm varza, cimbrul, sare după gust, amestecăm, turnăm apa, acoperim cu capac, reducem flacăra la mediu și fierbem 12-15 minute. Îndepărtăm capacul și amestecăm din când în când până se evaporă lichidul. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de linte libaneză

– 1 conservă linte galbenă (240 g net), 50 g orez cu bobul lung, 1 cățel de usturoi, 70 g ceapă, 70 g morcov, ½ linguriță turmeric, ½ linguriță praf de ghimbir, 1 linguriță chimen măcinat, 200 ml bulion de roșii, 30 ml zeamă de lămâie, ½ legătură pătrunjel verde, 1 lingură ulei de măsline, 1 l apă, ¼ linguriță piper negru măcinat, sare

Curățăm ceapa, morcovul, usturoiul și tăiem mărunt. Tocăm pătrunjelul. Scurgem lintea. Într-o oală încălzim uleiul pe foc mediu, punem ceapa, morcovul și amestecăm 4 minute. Adăugăm usturoiul, chimenul, ghimbirul, turmericul și amestecăm 1 minut. Turnăm apa, punem orezul, piperul, ½ linguriță sare și fierbem 10 minute. Adăugăm lintea, bulionul, sare după gust și fierbem 5 minute. Turnăm zeama de lămâie, punem pătrunjelul, amestecăm și stingem focul. Servim ca atare sau pasăm cu blenderul.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Chifteluțe din legume

– 500 g cartofi, 300 g morcovi, 30 g păstârnac, 100 g dovlecel, 130 g fasole verde, 130 g mazăre, ½ lingură praf de cimbru, 1 ou, 25 g făină, sare, piper, pesmet, ulei

Curățăm dovlecelul și radem mare. Curățăm restul legumelor, tăiem bucăți mari, punem într-o oală împreună cu fasolea și mazărea, acoperim cu apă, presărăm ½ linguriță sare și fierbem până se înmoaie. Scurgem, răcorim,  tăiem mărunt și punem într-un bol. Scurgem dovlecelul și punem în bol. Adăugăm cimbrul, sare și piper după gust, făina, oul și amestecăm bine. Tapetăm o tavă cu hârtie de copt și ungem cu ulei. Cu mâinile umezite, luăm din compoziție și formăm chifteluțe. Le tăvălim prin pesmet și așezăm în tavă. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) până se dezlipesc de hârtie, aproximativ 25-30 minute.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

File de pește alb cu legume în sos de pătrunjel

– 400 g file de pește alb, 200 g fasole verde congelată, 150 g morcovi, 100 g păstârnac, 1 lingură ceapă verde deshidratată, 50 g frunze de pătrunjel verde, 180 g iaurt, 1 lingură făină, ½ linguriță piper negru cu lămâie măcinat, sare, 1 lingură ulei, apă

Decongelăm fasolea verde. Tăiem peștele bucăți de aproximativ 4-5 cm lungime. Într-o crăticioară punem frunzele de pătrunjel, ¼ linguriță sare, turnăm 250 ml apă, acoperim cu capac și fierbem 5 minute. Răcorim și pasăm cu blenderul. Curățăm și tăiem păstârnacul mărunt, morcovii rondele fine. Amestecăm iaurtul cu făina. Într-o cratiță încălzim uleiul pe foc mediu, punem păstârnacul, ceapa și amestecăm 1minut. Adăugăm fasolea, amestecăm 1 minut, turnăm 50 ml apă, acoperim cu capac și fierbem 3 minute. Punem morcovii, turnăm 50 ml apă, acoperim cu capacul și fierbem 3 minute. Adăugăm peștele, piperul, ½ linguriță sare, amestecăm, acoperim cu capacul și gătim 3 minute. Punem pătrunjelul, amestecăm 1 minut, turnăm iaurtul, sărăm după gust, reducem flacăra spre mic și amestecăm 3 minute. Porționăm și servim. Putem păstra în frigider.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)