Tort cu migdale și portocale

– 4 ouă, 100 g migdale măcinate, 100 g zahăr praf, 75 g ciocolată cu lapte, 125 g unt, 2 linguri frișcă lichidă, sare; 1 portocală, 250 ml frișcă, 1 lingură gem de ghimbir, 50 g coji de portocale confiate

Amestecăm migdalele cu zahărul. Frecăm untul spumă. Rupem ciocolata bucățele mici, amestecăm cu frișca, pe foc mic, până se topește. Turnăm lingură cu lingură peste unt și amestecăm bine. Punem pe rând gălbenușurile, apoi încorporăm migdalele. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Amestecăm treptat cu compoziția din migdale și omogenizăm. Tapetăm o formă de tort cu hârtie de copt și întindem uniform compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 20-25 min. (testul cu scobitoarea). Răcim pe un grătar, îndepărtăm hârtia și așezăm pe un platou. Mixăm frișca tare. Curățăm portocala de coajă și pielița albă, tăiem bucățele, amestecăm cu frișca și întindem uniform peste blat. Decorăm cu coji de portocale confiate și gem de ghimbir.

117

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Budincă de mere

– 500 g mere, 6 ouă, 150 g zahăr praf vanilat, 1 lingură zahăr tos, 100 g făină, 150 g unt moale+pt. formă, 2 linguri rom, opțional 50 g migdale tăiate mărunt, sare, pesmet

Curățăm merele de coajă și cotor, radem mare, amestecăm cu 1 lingură de zahăr tos și romul. Frecăm untul cu zahărul praf, adăugăm gălbenușurile și amestecăm până omogenizăm. Punem merele, 2/3 migdale și amestecăm bine. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Le încorporăm în compoziția cu mere amestecând ușor cu o lingură. Ungem o formă Yena cu unt, turnăm compoziția uniform și presărăm restul de migdale. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 25 min., până se rumenește. Răcim, porționăm și servim.

253

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Chec bezea cu migdale, stafide și merișoare

– 4 albușuri de ou, 70 g migdale, 110 g stafide, 40 g merișoare, 50 g ciocolată cu lapte, 70 g zahăr, 1 linguriță scorțișoară

Tăiem fructele, ciocolata și 15 g migdale bucățele mici. Măcinăm restul migdalelor. Le amestecăm toate într-un bol și presărăm scorțișoara. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Adăugăm zahărul și mixăm până devin cremoase și lucioase. Punem conținutul bolului și amestecăm ușor cu o lingură. Ungem o formă de chec cu unt/ulei, tapetăm cu hârtie de copt, turnăm compoziția și nivelăm. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 40-45 min., până se rumenește. Stingem focul și răcim checul în cuptor, cu ușa deschisă de 2-3 cm, 3 ore. Îndepărtăm hârtia și punem o pe o tavă. Servim tăiat felii.

247

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu cremă de ciocolată și jeleu de vișine

– pt. blat dacquoise cu migdale- 100 g migdale măcinate, 4 albușuri, 85 g zahăr, 25 g făină, 1 vârf de cuțit sare

– pt. cremeaux au chocolate- 4 gălbenușuri, 50 g ciocolată neagră (45% cacao), 200 ml frișcă, 50 ml lapte gras, 30 g zahăr, 5 g gelatină, 25 ml apă

– pt. mousse de iaurt cu gem de vișine- 400 g iaurt grecesc (10% grăsime), 100 g gem de vișine, 200 ml frișcă, 1 lingură zahăr pudră vanilat, 8 g gelatină, 4 linguri apă

– pt. jeleu de vișine- 300 g vișine fără sâmburi, 2 linguri zahăr, 5 g gelatină, 3 linguri apă rece

– pt. ornat- ciocolată topită, frișcă, bucăți de vișine, etc.

Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm treptat zahărul și mixăm până devin cremoase și lucioase. Adăugăm nuca, făina, amestecând ușor de jos în sus cu o lingură. Întindem uniform compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. (17×26 cm- a mea e de 20×26 cm) Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mic (160) aprox. 20-25 min., până se rumenesc marginile. Scoatem și răcim.

Rupem ciocolata bucățele. Mixăm gălbenușurile cu zahărul până devin cremoase. Într-o crăticioară punem frișca, laptele, aducem la punctul de fierbere și turnăm fierbinte peste gălbenușuri amestecând continuu. Punem iar pe foc și fierbem până se îngroașă. Stingem focul, adăugăm ciocolata și amestecăm până aceasta se topește. Hidratăm gelatina în apă rece 10 min., apoi o dizolvăm pe foc mic aprox. 1 min. (să NU fiarbă !) O amestecăm cu o lingură de cremă, apoi o încorporăm în restul de cremă și omogenizăm. Turnăm uniform crema peste blat și punem în frigider până se întărește.

Mixăm tare frișca. Amestecăm gemul cu iaurtul și zahărul. Adăugăm frișca și amestecăm ușor. Hidratăm gelatina în apă rece 10 min., o dizolvăm pe foc mic aprox. 1 min. (să NU fiarbă !) O amestecăm cu o lingură de cremă, apoi o încorporăm în restul de cremă și omogenizăm. Turnăm peste prima cremă, nivelăm și punem în frigider până se întărește.

Pasăm vișinele cu blenderul obținând un piure pe care îl amestecăm cu zahărul, fierbem 5-6 min. și răcim. Hidratăm gelatina în apă rece 10 min., o dizolvăm pe foc mic aprox. 1 min. (să NU fiarbă !) O amestecăm cu vișinele și turnăm uniform peste cremă. Punem în frigider până a doua zi. Tăiem prăjitura pătrate/dreptunghiuri, ornăm fiecare bucată, în cazul meu cu frișcă și fulgi de ciocolată. Așezăm pe un platou și păstrăm în frigider până la servire.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ravani=Basbousa=Ma’mounia

– o rețetă din Grecia-

– 4 ouă, 250 g unt la temperatura camerei, 250 ml lapte la temperatura camerei, 350 g gris fin, 50 g făină, 15 g praf de copt, 200 g zahăr brun, 120 g migdale măcinate, coaja rasă de la 1 portocală, opțional 100 g semințe de pin; pt. sirop- 150 g miere, 150 g zahăr brun, 300 ml apă, 1 ½ linguri apă de flori de portocal

Într-o crăticioară amestecăm ingredientele pentru sirop, pe foc mic, 3-4 min., până se dizolvă și obținem un sirop. Punem deoparte și răcorim.

Amestecăm grisul cu făina, praful de copt, migdalele și opțional semințele de pin. Frecăm untul cu zahărul până omogenizăm, adăugăm pe rând ouăle, apoi laptele și coaja de portocală. Încorporăm amestecul de ingrediente uscate și turnăm compoziția într-o formă dreptunghiulară (25×35 cm). Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 40 min., până se rumenește (testul cu scobitoarea). Scoatem din cuptor, tăiem romburi mai mici și însiropăm.

IMG_3840

Lăsăm să stea 2 ore pentru a se îmbiba bine cu siropul. Scoatem pe un platou și servim.

225

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pui marocan cu ananas

– 1 pui, 2 cepe, 2 banane, 1 conservă compot de ananas, 100 g migdale, 1 baton de scorțișoară, 2 linguri miere, câte ½ linguriță ghimbir praf și sare, 2 linguri zahăr, 100 ml ulei

Porționăm puiul. Scurgem ananasul. Curățăm și tăiem ceapa mărunt, o călim în ulei împreună cu sarea și ghimbirul 10 min. Adăugăm carnea, amestecăm 5 min., turnăm apă cât să acopere și fierbem 20 min. Îndepărtăm coaja și tăiem bananele rondele. Adăugăm mierea, zahărul, scorțișoara, ananasul, bananele și fierbem 5 min. Decojim migdalele în apă fierbinte (nu am putut ale mele fiind din comerț) și le călim în puțin ulei. Pe farfurii așezăm bucăți de pui, peste sos și ornăm cu ananas, banane și migdale.

238

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată din avocado, mozzarella și mango

– 1 avocado, 1 mango, 150 g mozzarella, 40 migdale, ½ chilli roșu, 100 ml suc de portocale proaspăt stors, 1 lingură miere, sucul de la ½ lămâie, 1 lingură ulei de măsline, sare, piper, opțional rucola

Curățăm mango și avocado, le tăiem cubulețe și stropim cu sucul de lămâie. Tăiem mozzarella bucăți de 1 cm; tăiem chilli mărunt. Rumenim migdalele sec. Separat fierbem sucul de portocale până scade la jumătate. Amestecăm cu chilli, mierea, uleiul, sare și piper după gust și stingem focul.

Pe o farfurie pentru servit așezăm un inel metalic de 5 cm diametru. Punem un strat de avocado, deasupra mozzarella și acoperim cu mango. Stropim cu sosul de portocale și presărămmigdalele. Scoatem inelul, dacă folosim rucola ornăm cu ea și servim.

269

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Orez cu miere, fructe și migdale

– 200 g orez, 50 g miere, 50 g migdale, 100 g fructe confiate, 25 g margarină, sare, apă

Spălăm orezul și punem în apă rece 2 ore. Scurgem, fierbem în apă rece cu puțină sare până se înmoaie și scurgem. Prăjim migdalele într-o tigaie/în cuptor.Tăiem fructele bucățele. Dizolvăm mierea în 50 ml apă. Topim margarina, prăjim orezul la foc minim 1 min. amestecând. Adăugăm fructele, migdalele, turnăm mierea dizolvată, omogenizăm și stingem focul. Punem orezul în boluri și tasăm. Rece îl răsturnăm pe farfurii și servim presărat cu migdale.

196

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tarte cu smochine și cremă frangipane

– 1 aluat foietaj congelat (400 g), 100 g unt, 2 gălbenușuri de ou, 100 g migdale măcinate, 25 g făină+pt. presărat, 100 g zahăr pudră, 400-500 g smochine proaspete bine coapte; pt. servit-miere și smântână grasă

Decongelăm aluatul și ținem untul la temperatura camerei. Frecăm untul cu zahăr praf până devine cremos. Batem 1 gălbenuș și-l încorporăm în unt. Adăugăm făina amestecată cu migdalele, omogenizăm și lăsăm sătea deoparte, acoperit cu un șervet, aprox. 5 min. Întindem alutatul subțire (aprox. 0,3 cm) Vom decupa 4 discuri. Așezăm o farfurie mică, de jur împrejurul ei delimităm un cerc mai mare cu 1 cm și tăiem discul. Împrejurul farfuriei trasăm ușor o linie cu un cuțit (NU! Tăiem total aluatul) pt. a delimita marginile. Așezăm cele 4 discuri într-o tavă tapetată pe fund cu hârtie de copt. Ungem marginile cu gălbenuș și în mijlocul fiecăruia întindem un strat subțire de cremă. Tăiem smochinele rondele și acoperim crema. Pudrăm suprafața cu puțin zahăr praf.

img_1798

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare (200), aprox. 20 min., până aluatul se rumenește pe margini și devine crocant. Scoatem din cuptor și stropim smochinele cu miere. Răcorim și servim opțional cu smântână.

184

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Halva raw vegană

– 100 g semințe de floarea-soarelui crude (decojite), 25 g migdale, 10 g cacao, 2-3 linguri miere de salcâm, 1 esență de migdale, apă

Măcinăm semințele și migdalele, le amestecăm într-un castron cu cacaoa, mierea, esența, omogenizăm și punem compoziția într-o cutie. Acoperim cu capacul și punem în frigider până a doua zi. Servim tăiată felii.

183

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)