Prăjitură cu mere şi fulgi de migdale

– 5 ouă, 1 kg mere, 7 linguri făină, ½ plic praf de copt, 350 g zahăr, esenţă de vanilie şi migdale, 1 lingură scorţişoară, 2 plicuri întăritor de frişcă, 200 ml apă, 200 ml frişcă, 50 g fulgi de migdale, 2 linguri de ulei

BLAT: amestecăm  gălbenuşuri cu uleiul. Separat batem spumă albuşurile cu puţină sare şi cu 100 g de zahăr. Adăugăm gălbenuşurile, făina amestecată cu praful de copt. Punem în tava tapetată cu hîrtie pergament, în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 20-25 min. Răcim, scoatem hîrtia şi tăiem capacul.

PIURE DE MERE: caramelizăm 150 g de zahăr, curăţăm merele, tăiem cubuleţe, amestecăm cu zahărul şi ţinem pe foc până se înmoaie. Scurgem de zeamă, răcim şi adăugăm scorţişoara,  câte 1 esenţă de vanilie şi migdale şi 2 plicuri de întăritor de frişcă. Amestecăm bine şi punem la frigider.

Siropul scurs de la mere îl amestecăm cu 100 g de zahăr, scorţişoară măcinată, 200 ml de apă şi dăm câteva clocote până obţinem un sirop.

Aşezăm blatul pe un platou, însiropăm, întindem piureul de mere,

Image

deasupra blatul tăiat „capac”rupt în bucăţele,

Image

apoi frişca mixată tare şi presărăm fulgii de migdale. Ţinem la frigider până a doua zi. Servim porţionată.Image

Image

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Prăjitură cu sharon şi glazură în două culori

– 130 g margarină, 100 g zahăr brut, 1 praf de sare, 1 plic de zahăr vanilat, 1 ou, 100 g migdale măcinate mare, 150 g făină, 1 plic praf de copt, 1 fiolă esenţă de rom; în plus 1 buc. sharon, 1 plic glazură duo (ciocolată neagră şi albă)

Frământăm toate ingredientele, obținând un aluat. Îl învelim în folie alimentară și punem în frigider 30 min. Întindem o foaie de dimensiunea tăvii. Ungem tava cu margarină, tapetăm cu hârtie de copt, așezăm foaia de aluat și punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 20 min. Răcim, îndepărtăm hârtia și așezăm pe o tavă. Curățăm fructul sharon, tăiem feliuțe și punem peste blat. Preparăm glazura conform indicațiilor de pe ambalaj, întindem uniform peste fructe, acoperim cu folie alimentară și ținem la temperatura camerei până a doua zi, pentru a se înmuia blatul, SAU punem în frigider câteva ore, până se întăreşte glazura, dar blatul va rămâne tare. Porționăm cu un cuţit cald și servim.

Image

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Brioşe cu banane şi musli

– 3 banane, ½ cană de zahăr brun, ½ cană de iaurt, 2 ouă, 60 g de unt, 2 căni de musli, 1 cană de făină, câte 1 linguriţă de praf de copt şi bicarbonat, 2 linguri de migdale tăiate

Cu mixerul amestecăm ouăle cu zahărul, untul topit, adăugăm bananele pasate, iaurtul şi musli pe rând câte puţin, făina amestecată cu bicarbonat şi praf de copt şi la sfârşit migdalele. Tapetăm formele unei tăvi pentru brioșe cu hârtiuțe, le umplem pe trei sferturi cu compoziția obținută și punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 20 min. Răcim, îndepărtăm hârtiuțele și servim.

Image

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Chec din brânză de vaci cu migdale şi stafide

– 550 g de brânză de vaci, 150 g de margarină, 4 linguri pline de miere polifloră, 2 linguri de zahăr, 4 ouă, 100 g de migdale măcinate, 100 g de migdale tăiate cubuleţe mici, 100 g de stafide brune, 1 aromă de vanilie Bourbon

Amestecăm toate ingredientele, turnăm compoziţia într-o formă de chec tapetată cu hârtie de copt şi coacem, la foc mediu (testul cu scobitoarea), răcim şi scoatem din formă. Porţionăm şi servim.

Imagine

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Chec Earl Gray

-o reţetă din Antile –

Fierbem un ceai negru Earl Gray din 4-5 plicuri şi 300 ml de apă (să fie concentrat). Înmuiem în ceai 100 g de stafide brune şi 100 g coajă de portocală din dulceaţă, până a doua zi. Amestecăm 1 ou cu 50 g de zahăr, 200 g făină,1 plic praf de copt, la sfârşit maceratul, cu tot cu zeamă și omogenizăm. Tapetăm o formă de chec cu hârtie de copt, sau ungem cu margarină și turnăm compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) până începe să se rumenească (testul cu scobitoarea). Răcim în tavă, îndepărtăm hârtia și așezăm pe o tavă. Cu un cuţit umezit, tăiem felii și servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Cus cus algerian de pui

– 1 piept de pui dezosat şi fără piele, 50 ml ulei de măsline, 2 cepe, 2 căţei de usturoi, 800 ml supă de pui, 4 morcovi, 2 linguriţe pastă de ardei iute, 200 g cus cus, câte o cană de stafide şi migdale prăjite, 1 linguriţă de sofran, ½ leg. de pătrunjel verde, sare

Tăiem carnea şi o prăjim în uleiul încins, la foc mediu, până îşi schimbă culoarea, scoatem şi ţinem la cald. Călim 5 min. morcovii şi ceapa tocate, adăugăm usturoiul tăiat mărunt şi amestecăm continuu. Turnăm supa, apoi cus cusul, morcovii, pasta şi carnea, dăm un clocot, adăugăm sofranul şi fierbem la foc mic, acoperit, 5 min. Dăm gust cu sare, adăugăm migdalele, stafidele şi pătrunjelul tocat, amestecăm şi stingem focul. Servim cald.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Magic bars (prăjitura magică)

– 120 g unt, 150 g biscuiţi, 100 g fulgi de cocos, 100 g nuci/migdale, 150 g fulgi de ciocolată, 300 ml lapte condensat

Zdrobim biscuiții. Tăiem migdalele/nucile bucățele mici. Topim untul, turnăm în tava de copt, aşezăm biscuiţii într-un strat uniform, deasupra presărăm fulgii de cocos, peste ciocolata (fulgi/bobiţe/bucăţele) și în final nucile/migdalele. Turnăm pe toată suprafața laptele condensat (eu am preparat din lapte praf). Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 20-25 minute, până se rumeneşte puţin. Răcim, porţionăm și servim.
Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

TORT AMESTECAT

– blat cu 3 foi de cacao din comerţ, 2 cutii brânză proaspătă de vaci cu ananas (600 g), 1 iaurt gras (200 g), 100 g migdale măcinate, 150 g migdale tocate, 1 borcan gem de banane şi ananas (380 ml), gelatină (10 g), 50 g zahăr pudră cu vanilie, ½ kg struguri de 2 culori, sirop de vişine, 1 lingură  dulceaţă de coji de portocale pt. decor

CREMA 1: amestecăm migdalele cu gemul, ½ din iaurt şi 1/3 din gelatina preparată în apă cu zahăr pudră

CREMA 2: amestecăm brânza cu ½ din iaurt şi 2/3 din gelatina preparată în apă cu zahăr pudră

Punem cremele în frigider 30 min., apoi le împărțim 1/3; din crema 1 punem de o parte pentru decor.

Tăiem boabele de struguri 1/2 și îndepărtăm sâmburii.

Pe un platou așezăm o foaie de blat și însiropăm cu sirop de vișine.Imagine

Întindem uniform crema 1.Imagine

Peste întindem crema 2 și acoperim cu struguriImagine

 

Repetăm operațiile- o foaie de blat, crema 1, crema 2, struguri. Acoperim cu a treia foaie de blat, întindem crema1, crema 2.  Decorăm cu crema 1, dulceaţă de portocale și struguri. Ţinem în frigider câteva ore. Imagine

Porționăm și servim.Imagine

 

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Plăcintă cu prune şi migdale

– un aluat foietaj congelat (400 g), 1 kg de prune, 150 g unt, 150 g făina, 100 g migdale tocate mare, 150 g zahăr praf, 1 lingură scorţişoară măcinată, 2 plicuri zahăr vanilat

Dezgheţăm aluatul, îl punem în tava pentru copt, pudrăm cu zahăr, lăsăm să stea 15 min., Acoperim cu prunele curățate de sâmburi și tăiate în jumătate pe lungime. Amestecăm untul rece cu făina, zahărul, zahărul vanilat, scorţişoara şi migdalele tocate. Punem compoziţia peste prune și îndoim marginile aluatului. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 50 min. Răcim în tavă. Scoatem pe un platou, porționăm și servim călduță.Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Desertul zeilor

– cu denumirea aceasta am preluat reţeta –

Frecăm 2 gălbenuşuri cu 4 linguri zahăr, apoi adăugăm 1 esenţă de migdale (sau 1 linguriţă de lichior de migdale-eu nu am avut), 250 g mascarpone, 200 ml frişcă mixată tare, 100 g migdale tăiate, formând o cremă. Ţinem în frigider până facem dulceaţa.

Amestecăm 1 kg boabe de struguri cu 200 g zahăr, 2 plicuri zahăr vanilat, 1 esenţă de migdale, 1 beţişor de scorţişoară, zeama de la 2 lămâi, acoperim vasul cu folie şi ţinem la temperatura camerei, 3-4 ore, apoi fierbem la bain-marie, până scade la jumătate şi devine ca o dulceaţă.

În cupe punem „dulceaţă” rece, peste „cremă” şi ornăm cu jeleu de fructe sau frunzuliţe de mentă.Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)