Tort cu cireșe din compot și cremă de iaurt

– pt. blat- 4 ouă, 200 g făină, 10 g praf de copt, 100 g zahăr, 100 g unt, 100 ml lapte, 50 g cacao

– 500 g iaurt, 180 g zahăr praf, 200 ml frișcă, 1 esență de rom, 15 g gelatină; în plus 1 compot de cireșe (800 g)

Scoatem sâmburii cireșelor, le punem într-o sită și scurgem. Mixăm ouăle cu zahărul până se topește. Topim untul și amestecăm cu ouăle. Amestecăm făina cu praful de copt și cacaoa, o adăugăm ouălor alternând cu laptele și omogenizăm. Întindem uniform compoziția într-o formă de tort (24 cm) tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 30 min. Răcim și tăiem ½ pe orizontală.

Amestecăm iaurtul cu zahărul praf și esența. În 200 ml suc de compot hidratăm gelatina, 10 min, apoi o dizolvăm, la foc mic, aprox. 1 min. și răcorim. Încorporăm gelatina în iaurt și punem în frigider până începe să se întărească. Mixăm frișca tare și o amestecăm cu iaurtul. În jumătate din cantitate amestecăm ½ cireșe.

Pe un platou punem o foaie de blat și întindem crema cu cireșe. Acoperim cu a doua foaie de blat, întindem uniform restul cremei și presărăm pe toată suprafața cireșele rămase. Punem în frigider câteva ore. Servim tăiat felii.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort cu cremă de portocale

– pt. blat- 6 ouă, 6 linguri zahăr, 6 linguri făină

– pt. sirop- 200 ml suc natural de portocale, 3 linguri zahăr

– pt. crema de vanilie- 1 plic budincă de vanilie, 250 ml lapte, 3 linguri zahăr, 1 esență de vanilie, 200 ml frișcă, 1 plic gelatină

– pt. crema de portocale- 1 plic budincă de frișcă, 250 ml suc natural de portocale, 3 linguri zahăr, 1 esență de portocale, 1 plic gelatină, 200 ml frișcă

– pt. glazură- 100 g ciocolată albă, 50 ml frișcă

– pt. jeleu- 300 ml suc natural de portocale, 4 linguri zahăr, 2 plicuri gelatină

Preparăm siropul. Amestecăm sucul de portocale cu zahăr, pe foc mediu, până se topește și răcim.

Mixăm ouăle cu zahărul până devin cremoase, adăugăm făina și amestecăm ușor cu o lingură. Turnăm jumătate din compoziție într-o formă de tort tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (170) până se rumenește puțin. La fel procedăm cu a doua foaie. Răcim și îndepărtăm hârtia.

Mixăm frișca tare și punem în frigider. Înmuiem gelatina în 3-4 linguri de apă rece 10 min. Dizolvăm praful de budincă de vanilie în lapte, amestecăm cu zahărul, esența de vanilie, pe foc mediu, până se îngroașă, amestecăm cu gelatina până se dizolvă. Acoperim cu folie alimentară și răcim.

Dizolvăm praful de budincă de frișcă în sucul de portocale, amestecăm cu zahărul (dacă portocalele sunt acre adăugăm în plus zahăr, după gust), esența de portocale, pe foc mediu, până se îngroașă. Acoperim cu folie alimentară și răcim. Împărțim frișca ½ și încorporăm în cele două creme. Dacă crema de portocale nu este suficient de colorată putem pune puțin colorant alimentar. Înmuiem gelatina pentru cele două creme, separat, în puțină apă rece, 10 min., apoi punem pe foc mic și amestecăm aprox. 1 min. până se dizolvă. Răcorim și amestecăm fiecare cantitate în crema respectivă.

Pe un platou așezăm o foaie de blat și însiropăm. Punem din cele două creme pe rând, începând de la mijloc, 1 lingură cremă de vanilie, deasupra 1 lingură cremă de portocale, repetăm până terminăm cantitățile de cremă. Deasupra așezăm a doua foaie de blat, însiropăm și punem în frigider.

Preparăm glazura. Rupem ciocolata bucățele, amestecăm cu frișca, pe foc mic, până se topește. Turnăm uniform peste tort și punem în frigider.

Preparăm jeleul. Înmuiem gelatina în puțină apă rece 10 min. Dizolvăm zahărul în sucul de portocale, pe foc mic, amestecăm cu gelatina până se dizolvă. Turnăm uniform peste glazură și punem în frigider până a doua zi. Decorăm după imaginație, eu am presărat bombonele colorate. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cupolă cu vanilie și caramel

– pt. blat- 3 ouă mici, 100 g zahăr pudră, 4 linguri sirop caramel, 3 linguri făină, 3 linguri ulei

– pt. cremă- 6 gălbenușuri, 6 linguri zahăr, 2 linguri esență de vanilie, 1 plic gelatină (10 g), 250 ml frișcă; pt. caramel- 5 linguri zahăr, 100 ml frișcă

–  pt. decor- 150 g mascarpone, 200 ml frișcă, ciocolată albă rasă, fulgi de ciocolată

Caramelizăm 3 linguri de zahăr, stingem cu 50 l apă și obținem un sirop pe care îl răcim. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm zahărul și mixăm până devin lucioase. Adăugăm pe rând gălbenușurile, uleiul, făina, la sfârșit siropul și amestecăm cu o lingură după fiecare până omogenizăm. Ungem o formă de tort/tavă (20 cm) cu unt, tapetăm cu făină și turnăm compoziția uniform. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 20-25 minute (testul cu scobitoarea). Scoatem și răcim.

Amestecăm gălbenușurile cu 6 linguri de zahăr pe baie de aburi/oală cu pereți dubli până se dizolvă. Hidratăm gelatina în 4 linguri de apă rece 10 min., adăugăm peste gălbenușuri, amestecăm până se dizolvă. Stingem focul și răcim. Mixăm frișca cu vanilia până se întărește și o amestecăm în crema de gălbenușuri. Tapetăm un castron (20 cm) cu folie alimentară, turnăm ½ cremă și nivelăm.

Caramelizăm cele 5 linguri de zahăr, turnăm frișca, lăsăm pe foc până se dizolvă, apoi răcim și amestecăm cu ½ cremă rămasă. Întindem uniform peste cealaltă cremă și nivelăm.

img_2818

Acoperim cu blatul (al meu era pătrat așa că am tăiat colțurile). Punem în frigider minim 4 ore. Răsturnăm pe un platou și îndepărtăm folia.

img_2823

Mixăm frișca tare, amestecăm cu mascarpone și întindem peste toată suprafața exterioară. Decorăm cu ciocolată albă rasă, fulgi de ciocolată, fulgi de migdale, etc. după plac. Punem în frigider câteva ore.

img_2824

Servim tăiată felii.

85

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort cu ricotta

– pt. blat- 7 ouă, 140 g zahăr, 150 g nuci măcinate, 70 g făină, 30 g cacao, 1 esență de rom, sare, 1 lingură ness

– pt. cremă- 250 g ricotta, 300 ml frișcă, 125 ml lapte, 1 gălbenuș de ou, 100 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, coaja rasă de la 1 lămâie, 1 plic gelatină (10 g); în plus  1 compot de pere, gem de fructe

Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm zahărul și mixăm până devin lucioase. Adăugăm pe rând gălbenușurile, făina, cacaoa, nessul, nucile și amestecăm ușor cu o lingură, până omogenizăm. Turnăm compoziția într-o formă de tort unsă și tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 40-45 minute (testul cu scobitoarea). Răcim și tăiem ½ pe orizontală.

Înmuiem gelatina în 3 linguri de apă rece 10 minute. Frecăm gălbenușul cu 50 g zahăr, punem pe foc mic, turnăm treptat laptele și amestecăm până începe să se îngroașe. Luăm de pe foc, amestecăm cu gelatina și punem în frigider. Mixăm frișca tare. Amestecăm ricotta cu restul de zahăr, zahărul vanilat, coaja rasă de lămâie, apoi cu crema de gălbenuș și în final cu frișca, obținând crema. Scurgem bine fructele și tăiem felii.

Pe un platou așezăm 1 foaie de blat și ungem cu gem (în cazul meu de piersici). Acoperim cu felii de fructe și întindem ½ cremă.

img_2422

Acoperim cu a doua foaie de blat, ungem cu gem, întindem uniform crema rămasă și ornăm cu fructe. Punem în frigider câteva ore. Eu l-am ținut până a doua zi. Porționăm și servim.

80

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitura duo cu cremă de mascarpone

– pt. blat cu nucă- 4 albușuri, 4 linguri zahăr praf, 4 linguri pesmet, 4 linguri nuci măcinate, 2 picături esență de migdale

– pt. blat cu cacao- 4 ouă, 4 linguri zahăr praf, 2 linguri ulei, 4 linguri făină, ½ linguriță praf de copt, 2 linguri cacao, esență de rom

– pt. crema de mascarpone- 4 gălbenușuri, 150 g zahăr, 4 linguri lapte, 250 g mascarpone, 1 plic gelatină, 1 plic zahăr vanilat, 200 ml frișcă

Preparăm blatul cu nucă. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm zahărul și mixăm până devin tari și lucioase. Adăugăm esența, pesmetul, amestecăm cu o lingură prin mișcări de jos în sus. La sfârșit încorporăm nucile și omogenizăm. Întindem uniform compoziția într-o tavă (20×30 cm) tapetată cu hârtie de copt.

Preparăm blatul cu cacao. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm zahărul și mixăm până devin tari și lucioase. Separat frecăm gălbenușurile cu esența și uleiul până se omogenizează. Turnăm peste albușuri și mixăm la vitezz cea mai mică până se încorporează. Facem un amestec din făină, praf de copt, cacao și îl încorporăm în compoziția de ouă, amestecând ușor cu o lingură. Turnăm compoziția uniform peste blatul cu nuci. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 25-30 min. (testul cu scobitoarea). Răcim pe un grătar.

Tapetăm tava în care am copt blatul cu folie alimentară și punem blatul. Pentru cremă hidratăm gelatina în 2 linguri de apă rece. Mixăm gălbenușurile cu zahărul până se albesc. Le turnăm într-o cratiță, amestecăm cu laptele, pe foc mic, până se dizolvă laptele și încep să aibă o consistență puțin mai densă. Stingem focul, lăsăm să se răcorească 10 min. și amestecăm cu gelatina. Răcim total și amestecăm cu mascarpone. Mixăm frișca până începe să se întărească, adăugăm zahărul vanilat, mai mixăm până devine fermă și pufoasă, apoi o amestecăm cu mascarpone. O întindem uniform peste blat. Punem în frigider până se întărește crema. Scoatem pe un platou și presărăm deasupra cacao amestecată cu nucă măcinată.
Porționăm și servim.

204

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort cu mere și nuci

– pt. blat- 6 ouă, 140 g zahăr praf, 140 g nuci tocate fin cu cuțitul, 60 g făină, sare

– pt. crema de mere- 1 borcan pastă de mere (900 g), 150 g zahăr praf, 1 linguriță scorțișoară măcinată, 1 linguriță esență de nuci verzi, 1 plic gelatină (10 g), 50 ml apă, 2 pliculețe întăritor de frișcă ; pt. ornat 200 ml frișcă, 50 g nucă măcinată

Spargem ouăle (ținute la temperatura camerei) și separăm albușurile de gălbenușuri în două vase separate. Mixăm gălbenușurile cu zahărul până devin spumoase și albicioase. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Adăugăm 2 linguri de albușuri peste gălbenușuri și amestecăm ușor cu o lingură. Încorporăm făina. Adăugăm din nou 2 linguri de albușuri și omogenizăm. Presărăm nucile în două tranșe și amestecăm. Încorporăm restul de albușuri și amestecăm de jos în sus, cu o lingură, până se omogenizează. Ungem o formă de tort cu unt, tapetăm fundul cu hârtie de copt și marginile cu făină. Turnăm aluatul uniform în formă. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (170) aproximativ 25-30 minute, până se rumenește și se desprinde singur de pe margini. Stingem cuptorul, lăsăm blatul în interior, cu ușa deschisă, 5 minute. Scoatem din formă și răcim pe un grătar.

Amestecăm pasta de mere cu zahărul, scorțișoara, esența. Înmuiem gelatina 10 minute în apa rece, o dizolvă pe foc mic, aprox. 1 minut, având grijă să nu fiarbă. Răcorim și încorporăm în mere. Adăugăm întăritorul de frișcă și omogenizăm. Punem în frigider până se răcește blatul. Mixăm frișca tare și ținem în frigider până la folosire.

Tăiem blatul ½ pe orizontală. Așezăm o foaie pe un platou și întindem ½ cremă.

IMG_1381

Acoperim cu a doua foaie de blat și întindem restul de cremă. Punem în frigider 15 minute apoi deasupra întindem uniform frișca și presărăm nuca măcinată. Punem în frigider 3-4 ore.

IMG_1383

Tăiem felii și servim.

76

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort cu caise, iaurt și nuci

– pt. blat- 8 albușuri, 200 g zahăr, 1 esență de rom, 150 g nuci măcinate, 2 linguri cacao, sare

– pt cremă- 400 g iaurt, 400 g caise fără coajă și sâmburi, 100 g zahăr praf, 250 ml frișcă, 1 plic de gelatină (10 g)

– pt. jeleu- 500 g caise fără coajă și sâmburi, 8 linguri zahăr, 2 linguri zeamă de lămâie, 3 linguri amidon alimentar, 50 ml apă

Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm zahărul și mixăm până devin cremoase și lucioase. Amestecăm ușor, cu o lingură, cu cacaoa, apoi nucile și omogenizăm. Turnăm uniform într-o formă de tort tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 35-40 min. (testul cu scobitoarea), apoi răcim pe un grătar.

Tăiem caisele mărunt. 500 g le amestecăm cu 8 linguri de zahăr, zeama de lămâie și fierbem, la foc mic, 10 min. Răcorim, pasăm cu blenderul, punem iar pe foc, turnăm amidonul dizolvat în apa rece, amestecăm până se îngroașă, apoi răcim obținând o cremă da caise.

Înmuiem gelatina în 3 linguri de apă rece 10 min. Amestecăm iaurtul cu zahărul praf și 400 g caise. Dizolvăm gelatina pe foc mic aprox. 1 min. (să nu fiarbă!), răcorim și amestecăm cu iaurtul. Punem în frigider până începe să se întărească. Batem frișca tare, o amestecăm cu iaurtul și omogenizăm.

Pe un platou așezăm blatul și întindem ½ cremă de iaurt. Deasupra punem într-un strat subțire cremă de caise. Întindem restul de cremă de iaurt. Ca ultim strat întindem uniform crema de caise rămasă.

73

Punem în frigider până a doua zi. Servim tăiat felii.

IMG_6912

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort cu cremă din căpșuni

– pt. blat- 5 ouă, 5 linguri apă rece, 10 linguri cu vârf de zahăr, 10 linguri făină, sare

– pt. cremă- 300 g iaurt, 300 ml frișcă, 5 linguri zahăr, 300 g căpșuni, 15 g gelatină, 2 linguri suc de lămâie

Mixăm albușurile spumă cu un praf de sare, adăugăm treptat zahărul și mixăm la viteză mare până devin tari și lucioase. Adăugăm gălbenușurile, turnăm apa și amestecăm ușor cu o lingură. Încorporăm făina și omogenizăm. Dintr-o hârtie de copt decupăm un cerc de mărimea fundului formei de tort și o bandă cu care vom tapeta marginea. Întindem compoziția uniform. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 35-40 min (testul cu scobitoarea). Scoatem din formă și răcim pe un grătar. Hidratăm gelatina în puțină apă 10 min. Pasăm 250 g căpșuni, amestecăm cu zahărul și gelatina. Punem pe foc mic, amestecând până se dizolvă. Batem frișca tare și amestecăm cu iaurtul. Turnăm amestecul cu căpșuni răcorit, sucul de lămâie și omogenizăm. Punem în frigider până începe să se întărească.

Tăiem blatul ½ pe orizontală. Pe un platou așezăm o foaie de blat, o ungem cu ½ cremă. Acoperim cu cealaltă foaie de blat, întindem restul de cremă și decorăm cu căpșunile rămase. Punem în frigider câteva ore. Servim tăiat felii.

71

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort cu ruladă și cremă de căpșuni

– pt. blat de cacao- 4 ouă, 150 g zahăr, 120 g făină, 3 linguri cacao, coajă rasă de portocală (+pișcoturi în cazul meu)

– pt. ruladă- 3 ouă, 120 g zahăr, 60 g făină, 4 linguri cremă de ciocolată Nutella

– pt. cremă- 300 g iaurt, 300 ml frișcă, 5 linguri zahăr, 250 g căpșuni, 15 g gelatină, 2 linguri suc de lămâie

– pt. glazură- 100 g ciocolată, 3 linguri frișcă

Blatul de cacao îl vom coace într-o tavă de 35×30 cm. În aragazul meu nu încape așa o tavă mare astfel l-am copt într-o tavă de 32×22 cm.

Batem albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm zahărul și mixăm până devin lucioase. Punem pe rând gălbenușurile, amestecăm cu o lingură, apoi făina, la sfârșit cacaoa și omogenizăm. Întindem într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și punem în cuptorul preîncălzit aprox. 25 min. (testul cu scobitoarea) Lăsăm să se răcească.

Rulada o vom coace într-o tavă cu dimensiuni mai mici de 22×35 cm. Pentru că blatul de cacao mi-a ieșit mai mic am folosit o tavă de 22×30 cm. Batem albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm zahărul și mixăm până devin tari și lucioase. Punem gălbenușurile, amestecăm cu o lingură, apoi făina și omogenizăm. Întindem într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și coacem în cuptorul preîncălzit, aprox. 15-20 min., până începe să se rumenească. Scoatem din cuptor, îndepărtăm hârtia și, cu grijă, rulăm strâns, într-un șervet umed. Lăsăm să stea 5 min., desfacem cu grijă și ungem cu Nutella. Rulăm din nou și ținem în prosopul umed până se răcește.

Hidratăm gelatina în puțină apă 10 min. Pasăm căpșunile, amestecăm cu zahărul și gelatina. Punem pe foc mic, amestecând până se dizolvă. Batem frișca tare și amestecăm cu iaurtul. Turnăm amestecul cu căpșuni răcorit , sucul de lămâie și omogenizăm. Punem în frigider până începe să se întărească.

Tapetăm cu folie alimentară o formă de chec. Tăiem blatul de cacao în fâșii cu care vom tapeta fundul, marginile formei și vom acoperi tortul. Blatul meu fiind mai mic în locul fâșiei cu care se acoperă tortul am folosit pișcoturi. După ce am tapetat fundul și mariginile cu blat turnăm 1/3 cremă și așezăm rulada.

IMG_6589

Acoperim cu restul de cremă și capacul de blat, în cazul meu pișcoturi.

IMG_6590

Punem în frigider, apăsat cu o greutate, cel puțin 3 ore. (eu l-am ținut până a doua zi)  Scoatem prin răsturnare pe un platou și îndepărtăm folia. Rupem ciocolata bucățele, turnăm frișca, topim pe foc mic și glazurăm tortul. Decorăm după fantezie cu cremă, căpșuni etc. Punem în frigider  până se întărește glazura.

IMG_6593

Servim tăiat felii.

70

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort cu banane, ananas și cremă de iaurt

– 1 conservă compot de ananas (570 g), 2 banane mari, 50 g nuci, 3 ouă, 400 g făină, 1 plic praf de copt, 250 g zahăr, 1 esență de vanilie, 120 ml ulei, 1 linguriță scorțișoară, 1/3 linguriță sare, 500 g iaurt, 130 g zahăr praf, 200 ml frișcă, 1 esență de ananas, 15 g gelatină, 1 plic tortgelle transparent

Tocăm nucile mărunt cu un cuțit. Amestecăm într-un bol făina cu praful de copt, sarea și scorțișoara. Scurgem ananasul (340 g) și cu blenderul facem un piure din 300 g, restul păstrăm de o parte împreună cu sucul. Pasăm bananele, le amestecăm ușor cu ouăle, turnăm treptat uleiul, adăugăm vanilia și amestecăm până se încorporează. Amestecăm cu ananasul, zahărul, apoi cu ingredientele uscate și la sfârșit nucile. Omogenizăm, amestecând ușor cu o lingură. Împărțim compoziția în jumătate și vom coace două blaturi. Într-o tavă (20×20 cm) tapetată cu hârtie de copt întindem jumătate din compoziție, nivelăm și punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 25 min. (testul cu scobitoarea). Răcim pe un grătar. La fel procedăm cu a doua foaie.

Amestecăm iaurtul cu zahărul praf și esența de ananas. Din sucul de compot punem de o parte 250 ml restul îl amestecăm cu apă rece până la 300 ml și hidratăm gelatina 10 min, apoi o dizolvăm la foc mic 1 min. și răcorim. Încorporăm gelatina în iaurt și punem la frigider până începe să se întărească. Mixăm frișca tare și o păstrăm la frigider. Amestecăm iaurtul cu frișca. Tăiem fiecare foaie de blat ½. Tăiem mărunt ananasul rămas.

Învelim tava în care am copt blaturile cu folie alimentară, punem 1 foaie de blat, întindem 1/3 cremă, deasupra presărăm ananas.

IMG_6528

Punem a doua foaie și întindem 1/3 cremă, presărăm ananas, a treia foaie, întindem crema rămasă și presărăm ananas. Acoperim cu a patra foaie. Preparăm tortgelleul în 300 ml suc de compot și întindem pe foaie. Punem în frigider până a doua zi. Scoatem pe un platou/tavă.

IMG_6554

Porționăm și servim.

196

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)