Carne de porc cu bame conservate

– 250 g pulpă de porc, 1 borcan bame (300 g net), 1 ceapă roșie (70 g), 100 g ardei grași colorați, 200 g roșii, 1 lingură condimente Za’atar, 1 lingură mărar uscat, ½ linguriță sare, ½ linguriță piper verde cu lămâie măcinat, 2 linguri ulei, apă

Tăiem carnea bucăți de aproximativ 3 cm, presărăm condimentele Za’atar, turnăm 1 lingură ulei, amestecăm și lăsăm să stea la temperatura camerei. Spălăm bamele cu apă rece și scurgem. Curățăm ceapa, ardeii și tăiem feliuțe. Curățăm roșiile de coajă și cotorul lemnos apoi tăiem mărunt.

Încălzim 1 lingură de ulei pe foc mai mare și prăjim ceapa, amestecând, 2 minute. Adăugăm carnea și gătim 3 minute întorcând-o pe toate părțile. Punem ardeii, turnăm 2 linguri de apă, amestecăm, reducem flacăra la mediu, acoperim cu capac și fierbem 3 minute. Adăugăm roșiile, mărarul, sarea, piperul, amestecăm, acoperim cu capac și fierbem pe foc mediu 20 minute. Punem bamele, amestecăm cu grijă să nu le zdrobim, turnăm 1-2 linguri apă și fierbem descoperit 2 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Bulgur cu legume și carne de porc

– 300 g pulpă de porc, 150 g bulgur, 2 căței de usturoi (5 g), 2 cepe verzi, 70 g ardei gras verde, 100 g morcovi, 200 g roșii, 50 g pătrunjel verde, 1 linguriță Za’atar, 1 linguriță frunze de anason uscat, 2 linguri ulei, 300 ml apă, 10 boabe de piper verde, sare

Curățăm carnea de eventualele pielițe, tăiem fâșii, amestecăm cu anasonul, Za’atarul, 1 lingură de ulei, acoperim și punem în frigider până a doua zi. Cu 30 minute înainte de a găti scoatem la temperatura camerei. Curățăm și tăiem  usturoiul, ceapa mărunt, ardeiul feliuțe, radem sau măcinăm morcovii; tocăm pătrunjelul. Curățăm roșiile de coajă și cotorul cu semințe și tăiem mărunt.

Într-un vas Wok încălzim 1 lingură de ulei pe foc mediu și prăjim carnea pe toate părțile 5 minute. Adăugăm usturoiul, ceapa, ardeiul, morcovii și amestecăm 2 minute. Punem bulgurul, turnăm apa, sărăm după gust și aducem la punctul de fierbere. Acoperim cu capac, reducem flacăra la mic și fierbem până se evaporă lichidul, aproximativ 15 minute. Adăugăm roșiile, piperul, amestecăm și fierbem descoperit 2 minute. Punem pătrunjelul, amestecăm 1 minut și stingem focul. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de primăvară

– 1 piept de pui (400 g), 1 salată Iceberg, 1 ardei roşu mare, 4 morcovi, ½ leg. de leurdă, 1 castravete (300 g), 1 leg de ridichi de lună, 3 roşii, 1 leg. de ceapă verde, 1 fir de usturoi verde, 1 leg. de pătrunjel verde, 50 g mix de seminţe, 1 iaurt (400 g), 2 linguri de condimente Za’atar, 2 plicuri (50 g) de crutoane cu ceapă şi ardei, 3 linguri de ulei Wok, sare

Tăiem pieptul de pui ½, dăm cu condimente Za’atar, ungem cu ulei, aşezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi prăjim în cuptor, la foc mai mare, aprox. 20 min. Scoatem, răcim şi tăiem fâşiuţe. Tăiem salata şi leurda tăiţei, ardeii feliuţe, ceapa şi usturoiul rondele subţiri, castravetele, roşiile şi ridichile cubuleţe, pătrunjelul mărunt. Măcinăm cu robotul morcovii curăţaţi. Într-un bol amestecăm toate ingredientele, la sfârşit iaurtul şi omogenizăm.

 

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)