Parfe de ciocolată şi piersici

Preparăm două feluri de parfe.

1. Parfe de ciocolată: topim pe foc 100 g zahăr cu 250 ml de lapte şi 100 g de ciocolată amăruie. Răcim şi călduţă o amestecăm cu 50 g de fulgi de ciocolată, apoi rece cu 2 gălbenuşuri de ou şi la sfârşit 200 ml de frişcă bătută. Aşezăm în formă ca prim strat și punem în congelator.

2. Parfe de piersici: topim pe foc 150 ml de lapte cu 1 plic de zahăr vanilat. Separat frecăm 3 gălbenuşuri de ou cu 100 g de zahăr, apoi amestecăm cu laptele călduţ. Pasăm 200 g de piersici din compot, amestecăm cu compoziţia şi la sfârşit încorporăm 400 ml de frişcă bătută şi 60 g de stafide brune. Scoatem forma, turnăm compoziția cu piersici și punem în congelator până a doua zi. Tăiem felii și servim.

Imagine

 

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

 

Prăjitură cu prune şi cremă

– 1 kg prune, 4 ouă, 380 g zahăr, 300 g făină, 200 g unt, 4 linguri smântână, 1 linguriță scorțișoară măcinată, sare, zahăr pudră

Prunele se spală, se taie în jumătate pe lungime şi apoi se curăţă de sâmburi. Peste prune se presară 100 g de zahăr tos, scorţişoara şi se amestecă uşor, apoi se pun deoparte. Se prepară un aluat fraged din făină, 100 g de zahăr tos, 100 g de unt, sare şi 1 ou întreg. Se frământă până când aluatul se omogenizează. În tava unsă cu unt şi tapetată cu făină se întinde aluatul, presând uşor cu degetele, acoperind 1 cm din laturile tăvii. Deasupra punem prunele.Imagine

Se freacă gălbenușurile cu 180 g zahăr, 100 g unt și smântâna. Se mixează albușurile spumă tare cu un praf de sare, apoi se amestecă ușor cu compoziția din gălbenușuri, până se omogenizează. Se toarnă uniform peste prune.Imagine

Se pune în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, până devine aurie şi se desprinde de pe marginile tăvii. Rece, se porționează și se servește presărată cu zahăr pudră.Imagine

 

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Prăjitură cu struguri şi migdale

– 250 g migdale măcinate, 250 g zahăr brun, 150 g făina, 1 linguriţă praf de copt, 200 g unt topit, 4 ouă, 300 g struguri Muscat negru, 1 pungă 100 g amestec de sâmburi cu stafide

Spălăm strugurii şi scoatem sâmburii. Amestecăm făina cu praful de copt, migdalele şi zahărul. Adăugăm untul topit, ouăle întregi și omogenizăm. Tapetăm o tavă cu hârtie de copt, ungem cu unt topit și punem strugurii astfel ca să o acopere.  Imagine

Turnăm uniform compoziţia şi presărăm sâmburii.

Imagine

Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 35 minute. După 20 minute, când prăjitura începe să se rumenească, acoperim cu folie de aluminiu, pentru ca suprafaţa să nu se ardă şi mai ţinem în cuptor 10 min.. Scoatem prăjitura, răsturnăm pe o folie de aluminiu şi răcim pe un grătar.Imagine

Porționăm și servim.Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Prăjitura Carolina

– pt. blat din biscuiți- 500 g biscuiți simpli, 250 ml lapte, 170 g zahăr, 5 linguri cacao, 200 g margarină

– pt. blat- 5 ouă, 5 linguri zahăr, 5 linguri făină

– altele- pt. sirop 100 ml apă, 2 linguri zahăr, 1 lingură cacao, 1 lingură de rom; 1 plic cremă de caramel; lapte; 250 g ciocolată menaj; 250 ml frișcă

Fierbem laptele amestecat cu zahărul până se topește. Adăugăm cacaoa, omogenizăm, apoi margarina și amestecăm până se topeşte. Pisăm biscuiţii, îi adăugăm în lapte şi fierbem încă 2 clocote amestecând continuu.

Mixăm ouăle cu zahărul, adăugăm făina și omogenizăm.  Întindem uniform într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 20 min. (testul cu scobitoarea)

Amestecăm apa cu zahărul, cacaoa, romul, pe foc mai mic, până omogenizăm, obținând un sirop. Punem deoparte și răcim.

Tapetăm o tavă de dimensiunile blatului blatul cu folie de aluminiu și punem biscuiții uniform, presându-i. Imagine

Întindem deasupra crema caramel preparată conform indicațiilor de pe ambalaj. Imagine

Acoperim cu blatul și îl însiropăm. Răsturnăm prăjitura pe un platou. Rupem ciocolata bucățele, amestecăm cu 2 linguri frișcă și topim pe foc mic. Întindem uniform peste blat. Imagine

Mixăm frișca tare, întindem uniform peste prăjitură și decorăm după fantezie.Imagine

Punem în frigider până a doua zi. Porționăm și servim.Imagine

 

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Prăjitură cu struguri

– 2 ouă, 200 g zahăr, 250 ml lapte, 300 g făină, 1 praf de copt, 1 plic Finesse Bourbon de vanilie, 2 linguri cremă de ciocolată, ½ kg boabe de struguri albi de masă, sare

Amestecăm făina cu praful de copt. Mixăm albuşurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm zahărul și mixăm până devin cremoase. Adăugăm pe rând gălbenuşurile, făina, alternând cu laptele, Finesse de vanilie şi omogenizăm. Întindem într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Deasupra punem cele 2 linguri de cremă de ciocolată şi le amestecăm cu un cuțit prin compoziţie. Spălăm strugurii, tăiem în jumătate, îndepărtăm sâmburii și acoperim cu ei toată suprafața. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 20 min. Răcim, îndepărtăm hârtia, scoatem pe un platou, porționăm și servim.

ImaginePoftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Salată de fructe

Într-un bol punem: 2 banane tăiate rondele, 2 piersici tăiate cubuleţe, 2 felii de pepene galben curăţat şi tăiat cuburi, 4-5 prune tăiate cubuleţe, 3 linguri de vişine fără sâmburi din compot, câteva boabe de strugure alb de masă, fără sâmburi, tăiate cuburi. Turnăm 3 linguri de cognac, lăsăm să se pătrundă 10 min., apoi amestecăm cu 3 linguri de zahăr pudră cu aromă de vanilie şi ½ linguriţă de esenţă de portocale. Ornăm cu frunze de mentă şi ţinem la frigider minim 2 ore. Putem servi simplă sau în cupe cu îngheţată şi deasupra bezea.

ImaginePoftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

 

 

 

Prăjitură din iaurt

În 2 boluri amestecăm:

1: 200 g iaurt+6 linguri zahăr+1 zahăr vanilat+1 borcan de compot de caise sau piersici fructele scurse şi tocate

2: 200 g iaurt+6 linguri zahăr+1 zahăr vanilat+4 linguri ness

Înmuiem în 150 ml de apă rece 3 plicuri mici de gelatină, apoi topim pe foc, împărţim ½ şi amestecăm în 1 şi 2.  În zeama de compot udăm 400 g de biscuiţi simpli.

În 2 forme de chec punem pe straturi: biscuiţi, iaurt cu fructe, biscuiţi, iaurt cu ness şi punem frigider până a doua zi. Ornăm după gust: ex. dulceaţă vişine.Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Prăjitură cu pepene galben

Se bat 2 ouă cu 1 cană de zahăr, apoi treptat adăugăm 1 cană de ulei şi 1 cană de lapte, 1 zahăr vanilat, 1 praf de copt, 2 căni cu vârf de făină, 1/4 linguriţă esenţă de portocale până devine ca o smântână groasă. Punem în tavă tapetată cu hârtie pergament, unsă cu ulei, peste blat 2 linguri de gris, peste 1 castronel de pepene tăiat cuburi.

Imagine

Se pune în cuptor, la foc mic, aprox. 40 min. Se scoate şi se însiropează cald cu un sirop din: 1 l apă+5 linguri de zahăr+câteva cuişoare, fiert pe foc, până se dizolvă zahărul.

Imagine

Se răcește, se scoate pe un platou și se glazurează cu ciocolată.

Imagine

Se pune în frigider până glazura se întărește. se servește tăiată pătrate.

ImaginePoftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Îngheţată de banane cu merişoare

-150 g smântână grasă, 200 ml frişcă, 2 gălbenuşuri, 100 ml de lapte, 200 grame de zahăr, 2 banane mari, 50 g merişoare deshidratate

Gălbenuşurile, laptele si zahărul se amestecă pe foc până se obţine o cremă groasă, apoi răcim. Smântâna o amestecăm cu bananele pasate, apoi adăugăm frişca bătută, crema de gălbenuşuri răcită şi merişoarele. Punem la congelator câteva ore.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

 

Prăjitură cu pepene verde

BLAT: mixăm 5 albuşuri cu un vârf sare şi 4 linguri de zahăr până se întăresc, adăugăm 5 gălbenuşuri, 5 linguri de făină și amestecăm cu o lingură până omogenizăm. Întindem compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu aproximativ 20 minute (testul cu scobitoarea). Răcim pe un grătar și îndepărtăm hârtia.

CREMA: fierbem la foc mic 800 g miez de pepene verde pasat cu 6 linguri de zahăr pudră. Separat înmuiem 30 g gelatină în 150 ml apă rece 10 minute. O dizolvăm pe foc mic, amestecând continuu, având grijă să nu fiarbă. Răcorim, amestecăm cu pepenele și punem în frigider până se întăreşte puţin. Mixăm 200 ml frişcă tare și amestecăm cu pepenele.

Într-o tavă tapetată cu folie alimentară punem blatul (îi tăiem capacul), peste întindem crema. Punem în  frigider până a doua zi. Decorăm cu fulgi de cocos roşii. Porționăm și servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)