Lapte de pasăre

– 4 ouă, 200 g zahăr, 2 plicuri zahăr vanilat, 1 l lapte, 1 lingură coajă rasă de lămâie

Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm 50 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat și mixăm până devin lucioase și cremoase. Clocotim laptele, micșorăm focul la minim, cu o lingură punem găluște de albuș pe care le fierbem 2-3 min. pe o parte și încă 2 min. pe cealaltă parte. Le scoatem cu spumiera într-un castron. Mixăm gălbenușurile cu 150 g zahăr și 4-5 linguri de lapte. Adăugăm 1 plic de zahăr vanilat, coaja de lămâie, restul de lapte și fierbem la bain-marie/oală cu pereți dubli, amestecând până se îngroașă puțin. Răcim și turnăm într-un castron. Deasupra punem găluștele. Servim la temperatura camerei. Păstrăm în frigider.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cartofi prăjiți fără ulei

– 5-7 cartofi, 2 albușuri de ou, sare, piper, boia

Curățăm cartofii, tăiem fâșii de 1 cm grosime. Batem albușurile cu furculița până devin spumoase, amestecăm cu sare, piper, boia după gust, turnăm peste cartofi și amestecăm bine. Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt așezăm cartofii într-un singur strat. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200-220) aproximativ 10 minute, până se rumenesc. Servim imediat.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort din albușuri cu nucă

-9 albușuri, 2 gălbenușuri, 12 linguri zahăr+150 g, 1 plic zahăr vanilat, 3 linguri făină, 1 plic praf de copt, 120 g nucă măcinată+130 g nucă, 1 plic cremă de vanilie, 250 ml lapte, 50 g margarină/unt+pt. formă, 500 ml frișcă, sare
Vom coace 3 foi astfel pentru 1 foaie mixăm 3 albușuri spumă tare cu un praf de sare, adăugăm 3 linguri de zahăr și mixăm până devin cremoase și lucioase. Amestecăm 1 lingură de făină cu 1/3 praf de copt și 40 g nucă măcinată, apoi încorporăm în albușuri, amestecând ușor cu o lingură. Ungem forma de tort cu margarină, tapetăm cu hârtie de copt și turnăm uniform compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit la mediu aproximativ 20-30 minute, până se rumenește și răcim. La fel procedăm cu celelalte 2 foi.

Caramelizăm la foc mic 150 g zahăr, turnăm pe o farfurie unsă cu margarină, răcim și măcinăm.

Dizolvăm praful de cremă în puțin lapte, restul punem pe foc împreună cu 3 linguri de zahăr. Când acesta s-a topit adăugăm praful dizolvat și amestecăm până se îngroașă. Punem gălbenușurile, 50 g margarină și amestecăm până omogenizăm, apoi răcim.

Prăjim 130 g nuci, răcim și sfărâmăm. Mixăm frișca tare și amestecăm cu nucile prăjite și zahărul caramel. Punem deoparte pentru ornat.

Pe un platou așezăm o foaie de blat, întindem ½ cremă de vanilie, peste ½ frișcă.

IMG_4055

Punem a doua foaie și repetăm operația. Acoperim cu a treia foaie și ornăm cu frișca păstrată. Păstrăm în frigider până la servire.

93

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Goan- tort de nucă de cocos stratificat

– o rețetă din India-

– 400 ml lapte de cocos, 300 g zahăr pudră auriu, 10 gălbenușuri de ouă, 200 g făină, ½ lingură nucșoară, 1 lingură cardamom praf, 1 vârf de cuțit cuișoare măcinate, ¼ lingură scorțișoară, 100 g unt

Topim zahărul cu laptele de cocos 8-10 min, până se dizolvă. Luăm de pe foc, adăugăm pe rând gălbenușurile, apoi condimentele, făina și amestecăm până obținem un aluat omogen. Ungem o formă de tort (17 cm) cu o lingură de unt topit și tapetăm cu hârtie de copt. Turnăm 1/8 din aluat astfel încât să acoperim baza formei uniform. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 8 min. Scoatem din cuptor, punem pe toată suprafața 2 linguri de unt topit și întindem 1/4 aluat.

IMG_4018

Punem iar în cuptor 8-10 min., repetăm operația până se termină aluatul. Ținem în cuptor aprox. 40-45 min., în total, până se rumenește. (testul cu scobitoarea) Răcim în formă, scoatem pe un platou, acoperim cu folie alimentară și punem în frigider 4-6 ore. Porționăm și servim.

92

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de țelină cu ouă și ghiudem

– 1 borcan salată de țelină (190 g), 50 g ghiudem feliat subțire, 2 ouă fierte tari, 1 roșie (150 g), 4-5 măsline negre

Curățăm roșia de cotorul cu semințe, tăiem mărunt, o amestecăm cu tăițeii de țelină scurși de zeamă și punem pe fundul unui castron de servit. Curățăm ouăle de coajă, tăiem rondele și acoperim țelina. Curățăm măslinle de sâmburi și tăiem mărunt. Le punem în mijlocul feliilor de ouă și între ele așezăm feliuțe de ghiudem. Punem în frigider 30 min. și servim.

292

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Meringue

– 4 albușuri de ou, 220 g zahăr, 50 g ciocolată menaj, 25 g unt, 1 praf de sare

Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Adăugăm treptat zahărul și mixăm până acesta se topește și albușurile sunt tari și lucioase. Cu o linguriță punem din compoziție într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.

IMG_3805

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mic, aprox. 1 ½ ore, până devin ușor gălbui. Testăm dacă sunt coapte astfel: ele devin crocante la suprafață și, lovite la fund ușor cu degetul, sună a gol. Stingem cuptorul și răcim în tavă 3-4 ore. Topim ciocolata ruptă bucățele împreună cu untul și răcim. Unim câte două bucăți cu crema de ciocolată. Păstrăm într-o cutie închisă ermetic.

216

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Sweet arpacaș

– 200 g arpacaș, 400 g brânză de vaci dulce, 200 g stafide, 4 mere dulci, 4 ouă, 250 ml lapte, 6 linguri zahăr, coaja rasă de la ½ lămâie, 1,5 lingurițe scorțișoară măcinată, câte 1 linguriță esență de rom și esență de vanilie, unt

Spălăm arpacașul în mai multe ape, punem într-o oală cu 1,6 l apă și fierbem la foc mic, fără să amestecăm, aprox. 50 min., până se sfarmă ușor între degete. Înmuiem stafidele în lapte. Curățăm merele, tăiem cubulețe de 1 cm, punem într-o tavă Yena, presărăm 3 linguri de zahăr, 0,5 linguriță scorțișoara și punem în cuptor aprox. 20 min., până se înmoaie.
Batem bine ouăle, amestecăm cu 1 lingură de zahăr, coaja de lămâie, esența de vanilie, brânza și ½ stafide. Strecurăm arpacașul, amestecăm cu 1-2 linguri de zahăr, esența de rom, 1 linguriță de scorțișoară și restul de stafide. Punem merele și amestecăm ușor. Ungem o formă Yena cu unt și întindem arpacașul cu mere. Deasupra punem amestecul de brânză cu ouă. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 30 min., până se rumenește. Servim tăiată felii, caldă/rece.

210

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Mălai sărat

– 200 g mălai, 1 l lapte, 170 g smântână, 200 g telemea, 100 g cașcaval, 6 ouă, sare, piper, unt

Într-un bol amestecă ouăle cu smântâna, telemeaua tăiată mărunt și cașcavalul ras (păstrăm pentru deasupra). Clocotim într-un ceaun laptele, turnăm mălaiul, presărăm puțină sare și amestecăm, pe foc mai mic, având grijă să nu facă cocoloașe, până obținem o mămăligă moale. Stingem focul, amestecăm cu compoziția din bol, sărăm și piperăm după gust și omogenizăm. Turnăm într-o tavă unsă cu unt și presărăm cașcavalul ras. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 30 minute, până se rumenește. Răcorim 10 minute, porționăm și servim cu smântână alături.

272

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cartofi Duchesse

– 10 cartofi albi medii, 4 gălbenușuri de ou, ¾ cană smântână, 3 linguri unt, sare, piper, nucșoară

Curățăm cartofii, tăiem cuburi, fierbem în apă cu puțină sare, scurgem și pasăm. Amestecăm cu untul până se topește. Punem 3 gălbenușuri, smântâna, câte puțină sare, piper, nucșoară și amestecăm bine. Tapetăm o tavă cu hârtie de copt. Cu un poș punem grămăjoare în tavă, ungem fiecare bucată cu gălbenuș și introducem în congelator pentru 15 min. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare (220), aprox. 15-20 min., până se rumenesc. Servim calzi.

271

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Sufleu de pasăre

– 700 g carne de pui/găină, 25 g unt, 70 g gris, 3 albușuri de ou, sare

Fierbem carnea în apă cu sare 45 min, scoatem și tocăm cu mașina. Fierbem grisul în puțină supă 10-15 minute și amestecăm cu carnea. Batem albușurile spumă tare cu un praf de sare și le încorporăm în compoziția de carne. Ungem cu unt un vas Yena și întindem uniform compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 20-25 minute. Înainte de a servi ungem deasupra cu restul de unt topit.

236

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)