Piept de pui cu sos tikka masala și susan

– 300 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 borcan sos tikka masala (500 g), 100 g orez basmati India, 2 linguri ulei cu chilli, 1 lingură usturoi granulat, 1 lingură sos de soia light, 3 linguri susan, 1 lingură semințe de chimen

Fierbem orezul în de două ori cantitatea de apă 15 min. și scurgem. Tăiem carnea fășii și o călim în uleiul încins până își schimbă culoarea. Adăugăm semințele de chimen și amestecăm 2 min. apoi sosul, usturoi, sos de soia și fierbem 3-4 min. amestecând. La sfârșit adăugăm susanul și orezul, amestecăm și stingem focul. Servim presărat cu coriandru/pătrunjel verde.

IMG_8016

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Conopidă murată în oțet

– 1 conopidă (aprox. 2 kg), câte 100 g țelină și morcovi, 1 ardei iute roșu, 100 g zahăr, 250 ml oțet, 3 boabe de enibahar, câte 1 linguriță boabe de coriandru, boabe de muștar, semințe de chimen, 1 lingură semințe de mărar, ½ linguriță boabe de piper negru, 4 foi de dafin, sare după gust, cțteva fire de frunze de țelină, 3 l apă

Conopida, fără frunze şi cotoare, se spală, se rupe buchețele și se ţin ½ oră în apă rece, apoi scurgem şi punem în borcane. Curățăm țelina și morcovii. Tăiem  morcovii rondele, țelina felii și ardeiul iute feliuțe. Le așezăm în borcan printre buchetele de conopidă. Acoperim cu frunze de țelină. Fierbem apa cu condimentele și turnăm fierbinte în borcane. Răcim ”în haine”. Putem consuma după 1 lună.

IMG_8012

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de chimen

– 2 linguri de chimen, 20 g unt, 2 cuburi concentrat de supă de legume, 2 l apă, 100 g cașcaval, 200 g crutoane pentru supă
Dizolvăm pe foc cuburile în apă și dăm 2 clocote. Separat topim untul și prăjim semințele de chimen 2 minute amestecând continuu. (dacă vă place supa mai groasă adăugați și 1 lingură de făină și o prăjiți în unt) Le adăugăm în supa de legume și mai fierbem 2-3 minute. Radem mare cașcavalul. Servim supa caldă cu crutoane și cașcaval.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Gulaş bihorean

– 300 g carne de porc (gulaş), 200 g de cartofi (2 bucăţi), 1 ceapă, 2 morcovi, câte 1 ardei gras şi roşie, 1 lingură cu vârf de pastă de tomate, 3 linguri pline cu seminţe de chimen, 1/2 leg. de pătrunjel verde, 2 linguri de ulei, sare, piper, apă

Călim în ulei ceapa, ardeii, roşiile curățate și tocate mărunt. Adăugăm carnea tăiată cuburi și ținem pe foc până se rumeneşte. Turnămapă caldă cât să acopere şi dăm un clocot. Punem chimenul într-un sac de tifon, apoi în cratiţă, adăugăm pasta de tomate, morcovii tăiaţi rondele şi cartofii curăţaţi şi tăiaţi cubuleţe. Când au fiert. scoatem chimenul, adăugăm pătrunjelul tocat, amestecăm și stingem focul. Servim cald. Putem păstra în frigider. Imagine

 

 

 

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)