– 1 dovlecel mediu, 2 morcovi, 3 cartofi medii, ½ fir de praz, câte ½ leg. de pătrunjel verde și mărar, 100 ml lapte, 100 g smântână, 160 g făină, 1 plic praf de copt, 3 ouă, 100 g brânză telemea, 30 g semințe de pin, sare, piper negru, apă, unt și pesmet pt. formă
Curățăm cartofii, fierbem în apă cu sare până se înmoaie, aprox. 10 min.. Răcim și radem mare. Curățăm dovlecelul, morcovii și radem mare; tocăm mărunt prazul și frunzele, radem mare brânza. Într-un castron mai mare amestecăm toate legumele. Batem bine ouăle, amestecăm cu smântâna, adăugăm făina, praful de copt, alternând cu laptele, brânza, legumele, sare, piper după gust și omogenizăm. O întindem uniform într-o formă de chec unsă cu unt și tapetată cu pesmet. Presărăm deasupra semințele de pin. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 50 min., până se rumenește. Răcim, tăiem felii și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)