Salată din dovlecei cu stafide și muguri de pin

– 1/2 kg dovlecei, 100 g ceapă, 100 g arpagic curățat, 2 căţei de usturoi, 2 linguri ulei de măsline, 40 g stafide brune, 20 g muguri de pin, 1 lingură boabe de coriandru, o lămâie, 100 ml vin alb demisec, 50 g pasatta de roșii, sare, 1 linguriță boabe de piper roșu, 1 linguriță pesto Genovese

Curățăm și tăiem ceapa, usturoiul mărunt, dovleceii rondele de 1 cm grosime. Stoarcem lămâia. Într-un bol amestecăm vinul cu pasatta, pesto, zeama de lămâie și coriandrul. În uleiul încins călim ceapa, adăugăm dovleceii, stafidele, usturoiul, sare, piper după gust și ținem pe foc 10 minute amestecând din când în când. Turnăm conținutul bolului, arpagicul întreg, acoperim cu capac și fierbem pe foc mediu 15 minute. Spre sfârșit amestecăm cu mugurii de pin. Servim rece.

149

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)