Vinete cu parmezan

– 2 vinete medii, 4-5 roșii, 3 ouă, 250 g smântână, 100 g parmezan ras, 1/2 leg. cimbru, 4 crenguțe rozmarin, sare, piper

Spălăm vinetele, tăiem rondele, punem într-o sită, presărăm sare, scurgem 30 min., spălăm şi uscăm. Tăiem roșiile rondele.Tocăm mărunt cimbrul și rozmarinul. Într-un bol batem bine ouăle, amestecăm cu frunzele tocate, smântâna, 50 g parmezan, sare și piper după gust.

Într-un vas Yena punem ½ din compoziţia din din bol, pe margini rondelele de vinete, la mijloc roşiile.

Imagine

Turnăm restul compoziției din bol și presărăm parmezanul rămas pe toată suprafața.

Imagine

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 45 min.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Spaghete cu sos de carne

Fierbem 200 g spaghete în apă cu sare şi câteva picături de ulei, aprox. 10 min., scurgem.

Călim în 2 linguri de ulei 1 ceapă tăiată mărunt, 2 căţei de usturoi tocaţi, 1 ardei cubuleţe şi 300 g carne măcinată amestec de porc cu vită. Când îşi schimbă culoarea adăugăm 3 roşii tocate mărunt, sare, piper negru, piper roşu şi la sfârşit 1 leg. busuioc, 2 fire de cimbru+/-1 fir de mentă tocate.

Servim paste cu sos amestecate cu 100 g smântână şi presărate cu caşcaval ras.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Sos de ciuperci

– 250 g ciuperci Champignon, 1 ceapă, 2 linguri făină, 50 ml vin alb demidulce, 100 ml apă, 1 lingură unt, 2 linguri ulei, 1 linguriță cimbru tocat, sare, piper

Curățăm și tăiem ceapa mărunt, ciupercile felii. Le călim în ulei până încep să se înmoaie. Dizolvăm făina în apa amestecată cu vinul, turnăm peste ciuperci, sărăm și piperăm după gust și amestecăm până se îngroaşă sosul. La sfârşit adăugăm untul, cimbrul, amestecăm până omogenizăm și stingem focul. Servim cald.

ImaginePoftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

 

 

Carne aromată

– 500 g pulpă de porc/cotlet fără os, 3 căței mari de usturoi, 1 ardei iute, 30 g unt topit, 1 lingură muștar, 1 linguriță semințe de mărar, crenguțe de cimbru și rozmarin, 1/2 linguriță zahăr, sare, piper, ulei, roșii mici/Cherry

Curățăm usturoiul 2 căței tăiem feliuțe, 1 cățel zdrobim; tăiem ardeiul iute feliuțe. Crestăm carnea pe grosime, împănăm cu rozmarin și feliuțe de usturoi. Într-o tavă unsă cu ulei așezăm un pat de crenguțe de cimbru, așezăm carnea, ungem cu muștar, presărăm piper, stropim cu untul topit. Jur împrejur punem roșiile tăiate 1/2. Facem un amestec din usturoiul zdrobit, sare, piper, zahăr și punem din loc în loc peste roșii. le stropim cu puțin ulei, presărăm semințe de mărar și feliuțe de ardei iute. Punem în cuptor, la foc mai mare (220) 15 min., reducem flacăra la mediu și ținem în cuptor încă aprox. 45 min. Stropim din când în când cu zeama lăsată în tavă. Servește cald, tăiat felii și alături amestecul de roșii și frunze.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

 

Surprize de primăvară

2 conserve sardele le scurgem, le tocăm şi le amestecăm cu 1 leg. ridichi rase pe răzătoarea mare și stropite cu zeamă lămâie + sare + 2 linguri maioneză + 100 g măsline verzi umplute cu gogoşari tocate cubuleţe + piper + zeama de la 2 lămâi + 1 lingură pesmet, obținând o pastă.

Separat  tăiem rondele 2-3 gulii curăţate, peste ele punem câte 1 lingură cu vârf din pasta de mai sus şi ornăm cu măsline, felii subţiri de lămâie şi crenguţe de cimbru.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi un comentariu)