Prăjitură cu curmale și migdale

– 200 g de margarină, 4 ouă, 250 g zahăr, 320 g făină, 1 linguriţă de bicarbonat de sodiu, 60 ml lapte, 140 g curmale tocate, 200 g migdale granulate, 80 g fulgi de cocos, 1 ceaşcă de suc de portocale (125 ml), 2 ceşti de zahăr pudră

Frecăm untul cu zahăr până devine cremos, apoi adăugăm pe rând ouăle. Dizolvăm bicarbonatul în lapte şi-l adăugăm în „cremă”, apoi curmalele, făina, nuca de cocos, nucile şi amestecăm până obținem un aluat. Îl întindem într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 35 minute (testul cu scobitoarea).. Amestecăm zahărul pudră cu sucul de portocale şi-l turnăm peste prăjitura fierbinte. Scoatem din tavă a doua zi, porționăm și servim.

141

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Cuburi ciocolatoase cu vișine

– pt. blat- 6 albușuri de ou, 2 gălbenușuri de ou, 4 linguri zahăr, 2 linguri cacao, 3 linguri făină, 1 lingură apă rece

– pt. cremă- 200 g ciocolată cu lapte, 100 g cacao, 120 g zahăr, 80 g unt, 100 ml lapte, 400 ml frișcă, 10 g gelatină; în plus 300 g vișine fără sâmburi

Batem albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm zahărul, apa, alternând cu gălbenușurile și mixăm. Amestecăm făina cu cacaoa și încorporăm în amestecul de ouă. Într-o tavă (20×30 cm) tapetată cu hârtie de copt turnăm uniform amestecul. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu aprox. 30 minute. Răcim, scoatem din tavă și îndepărtăm hârtia.

Mixăm frișca tare. Într-o cratiță punem untul, zahărul, laptele și amestecăm pe foc mediu până se topește. Luăm de pe foc, adăugăm cacaoa, omogenizăm, apoi ciocolata ruptă bucățele și amestecăm până aceasta se topește. Răcorim și încorporăm frișca. Înmuiem gelatina în 100 ml apă rece 10 minute O dizolvăm pe foc mic aproximativ 1 minut având grijă să nu fiarbă.  Lăsăm să se răcorească 2-3 minute, amestecăm cu 3 linguri de cremă, apoi o încorporăm în toată crema. Punem în frigider până se întărește puțin.

Tapetăm tava în care am copt blatul cu folie de aluminiu, așezăm blatul și întindem  deasupra jumătate din cremă.

IMG_1170

Presărăm vișinele.

IMG_1171

Acoperim cu restul de cremă. Punem în frigider câteva ore. Îndepărtăm folia și așezăm pe un platou.

140

Tăiem cuburi și servim.

140a

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu mac, zmeură și ananas

– 8 ouă, 16 linguri zahăr, câte 8 linguri ulei și lapte, 12 linguri făină, 1 plic praf de copt, 50 g mac, 2 linguri cacao, 1 conservă compot de ananas cuburi (560 g),1 esență de ananas, 1 borcan compot de zmeură (390 g), sare

Scurgem ananasul și zmeura. Mixăm spumă tare albușurile cu un praf de sare și  zahărul. Adăugăm gălbenușurile, esența, apoi turnăm uleiul și laptele. Amestecăm făina cu praful de copt și o încorporăm amestecând cu lingura, prin mișcări de jos în sus. Împărțim compoziția în jumătate. În una amestecăm macul, în cealaltă cacaoa. În tava tapetată cu hârtie de copt întindem compoziția cu cacao. Deasupra punem compoziția cu mac. Presărăm ananasul și zmeura. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 30 minute. Răcim, răsturnăm pe un platou și îndepărtăm hârtia. Porționăm și servim.

139

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu brânză quark și budincă de ciocolată cu mentă

– 1 pachet biscuiți din ovăz cu susan (210 g), 1 cutie brânză quark (500 g), 120  g margarină, 150 g zahăr+4 linguri, 2 ouă,  1 plic budincă de ciocolată și mentă, 500 ml lapte, opțional 1 lingură sirop de mentă

Măcinăm biscuiții, topim 60 g margarină și amestecăm. Într-o tavă unsă cu margarină și tapetată cu hârtie de copt punem biscuiții și presăm bine. Amestecăm brânza cu zahărul, siropul de mentă, adăugăm ouăle și mixăm. Turnăm amestecul peste biscuiți. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mic (165) aproximativ 40-45 minute, până când centrul e uscat. Preparăm budinca conform indicațiilor de pe ambalaj, răcorim și amestecăm cu restul de unt. Scoatem prăjitura din cuptor și întindem uniform budinca. Răcim la temperatura camerei. Punem în frigider până a doua zi.

Tăiem prăjitura cu un cuțit zimțat și servim.

139

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitura puturosului

– câte 1 cană zahăr, gris, făină, lapte praf, 2-3 linguri margarină, 1 kg mere, zahăr pudră

Curățăm merele și radem. Topim margarina. Amestecăm ingredientele uscate. Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt punem un strat de amestec, deasupra stropim cu margarină. Întindem un strat de mere.

IMG_0980

Repetăm straturile ultimul fiind din amestec de gris pe care îl stropim cu margarină.

IMG_0981

Punem în cuptor, la foc mic, aprox. 1 oră. Răcim și pudrăm cu zahăr praf. Tăiem pătrate și servim.

138

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitura dulăpior

BLAT: 8 ouă, 8 linguri zahăr, 8 linguri ulei, 5 linguri lapte, 9 linguri făină, 2 plicuri praf de copt, 1 linguriță pudră de mango, câte 1/2 linguriță anason, scorțișoară măcinată, ghimbir pudră
CREMA: 3 ouă, 500 ml lapte, 100 g mac, 100 g zahăr vanilat, esență de vanilie, 1 plic gelatină (6 g), 400 ml frișcă

Preparăm blatul. Frecăm gălbenușurile cu zahărul până se topește, adăugăm anasonul, ghimbirul, pudra de mango, scorțișoara, turnăm uleiul și mixăm. Amestecăm făina cu praful de copt, punem în compoziția de ouă, alternând cu laptele și omogenizăm. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, apoi le încorporăm în compoziție, amestecând ușor cu o lingură. Întindem compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 25 min. (testul cu scobitoarea). Răcim și tăiem 1/2 pe orizontală.
Preparăm crema. Înmuiem gelatina în 3 linguri apă rece 10 min. Într-un vas ce va merge pe foc batem bine ouăle cu zahărul, esențele, până se topește. Adăugăm laptele, punem pe foc mic și amestecăm continuu până începe să fiarbă. Adăugăm macul și amestecăm până se îngroașă. În momentul în care stingem focul amestecăm cu gelatina, apoi răcim. Mixăm frișca tare și o încorporăm în cremă.
Pe un platou așezăm o  foaie, întindem ½ cremă. Punem a doua foaie, întindem restul de cremă și ornăm după fantezie.
Păstrăm în frigider. Porționăm și servim.

136

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu nucă și biscuiți

– pt. blat- 5 albușuri, 100 g zahăr, 100 g nucă măcinată, 4 linguri făină, ½ plic praf de copt, sare; în plus biscuiți Petit Beurre

– pt. cremă- 300 ml lapte, 6 linguri zahăr, 1 plic budincă de ciocolată, 150 g unt

– pt. glazură- 100 g ciocolată cu lapte, 2 linguri unt, 2 linguri apă

Mixăm  albușurile  spumă tare cu un praf de sare, adăugăm  zahărul și mixăm până devin cremoase. Încorporăm nuca și făina amestecată cu praful de copt. Întindem compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 20 min. scoatem și răcim.

Dizolvăm praful de budincă în 50 ml lapte, restul punem pe foc împreună cu zahărul. Când clocotește turnăm praful dizolvat și amestecăm continuu pe foc mediu până se îngroașă. Răcim, adăugăm untul și mixăm până devine spumoasă.

Pe un platou așezăm blatul, întindem uniform crema. Deasupra așezăm un strat de biscuiți.

IMG_0869

Rupem ciocolata bucățele, punem într-o crăticioară, adăugăm untul tăiat bucățele, turnăm apa și amestecăm pe foc mediu până se topește. Întindem glazura peste biscuiți. Punem prăjitura în frigider câteva ore.

IMG_0870

Porționăm și servim.

135

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu brânză și mac

– 250 g biscuiţi Petite Beurre, 125 g unt+25 g pt. tavă, 250 g urdă, 250 g ricotta, 150 g zahăr, 2 linguri amidon alimentar, 3 ouă, 250 ml frișcă, 2 linguri mac, 3 piersici în sirop

Topim untul și amestecăm cu biscuiții sfărâmați. Tapetăm o formă de tort cu hârtie de copt astfel încât să depășească marginile, ungem cu unt și presăm în ea biscuiții în strat uniform.

IMG_0850

Mixăm urda cu zahăr, ouăle puse pe rând, amidonul, frișca și macul Scurgem piersicile, tăiem mărunt și încorporăm în brânză Turnăm amestecul în formă.

IMG_0852

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 50 min. Răcim, tragem de marginile hârtiei și scoatem ușor din formă, apoi scoatem hârtia.

IMG_0857

Porționăm și servim.

IMG_0860

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu cafea și gem

– 4 ouă, 100 ml lapte, 100 g margarină, 300 g făină, 1 plic praf de copt, 100 g nucă măcinată, 2 linguri de cafea preparată, 200 g zahăr, 200 g gem de banane cu ananas
-pt. acoperit- 2 ouă, câte 2 linguri de nucă măcinată, făină şi zahăr

Mixăm ouăle cu zahărul, adăugăm untul moale, laptele, cafeaua şi făina amestecată cu nucă şi praf de copt. Turnăm compoziţia într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit aprox. 30 minute. Scoatem prăjitura şi o ungem cu gemul.

Mixăm ouăle cu 2 linguri de zahăr, apoi încorporăm făina amestecată cu nucă. Turnăm compoziția peste prăjitură.

IMG_0838

Punem înapoi în cuptor 15 minute.

IMG_0839

Răcim, porționăm și servim.

IMG_0840

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu mac, cremă de ciocolată, ness și piersici din sirop

– pt. blat cu mac- 8 ouă, 150 g mac, 200 g zahăr, 4 linguri făină, 1 plic praf de copt, 1 vârf de cuțit sare

– pt. blat simplu- 2 ouă, 2 linguri apă, 4 linguri zahăr, 4 linguri făină, 1 vârf de cuțit sare

– pt. crema 1- 80 g unt, 100 g zahăr praf, 4 jumătăți mari piersici conservate în sirop, 1 plic gelatină (5 g)

– pt. crema 2- 1 plic cremă de ciocolată, 1 lingură ness, 3 linguri zahăr, 250 ml lapte; pt. decor 2 linguri de ness

Preparăm blatul simplu. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm zahărul și mixăm până devin cremoase și lucioase. Adăugăm pe rând gălbenușurile și amestecăm ușor cu lingura, de jos în sus, până se omogenizează. Adăugăm treptat făina, apoi apa și omogenizăm. Într-o tavă (38×26) tapetată cu hârtie de copt întindem compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) cca. 15-20 (testul cu scobitoarea). Răcim și îndepărtăm hârtia

Preparăm blatul cu mac. Procedăm la fel ca la blatul simplu, în loc de făină folosind macul. Întindem compoziția în tava tapetată cu hârtie de copt și punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 20-25 minute (testul cu scobitoarea). Răcim, îndepărtăm hârtia și tăiem ½ pe orizontală.

Scurgem piersicile și tăiem mărunt. Frecăm untul, ținut la temperatura camerei, cu zahărul praf până devine spumos, apoi amestecăm cu piersicile. Înmuiem gelatina 10 minute în 150 ml sirop de piersici, apoi dizolvăm pe foc mic, având grijă să nu fiarbă. Răcim, o încorporăm în compoziția cu unt și punem în frigider până începe să se întărească.

Amestecăm praful pentru cremă de ciocolată cu nessul și zahărul. Turnăm treptat laptele rece, mixăm până se întărește și punem în frigider.

Pe un platou așezăm o foaie de blat cu mac și întindem ½ crema 1.

IMG_0807

Punem blatul simplu și întindem crema 2.

IMG_0808

Deasupra punem a doua foaie de blat cu mac, întindem restul de cremă 1 și presărăm 2 linguri de ness. Punem în frigider 2-3 ore.

IMG_0809

Porționăm și servim.

132

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)