Mâncare de legume cu ciuperci și cocos

– 400 g mix legume cu ciuperci congelate, 2 cepe verzi, 1 lingură fulgi de cocos, 1 linguriță mix de condimente cu curry, 1 lingură ulei de cocos, ¼ linguriță piper negru măcinat, sare

Curățăm cepele, tăiem partea albă mărunt, cozile fin pe diagonală. Într-o tigaie cu fundul gros încălzim uleiul pe foc mare și prăjim partea albă a cepelor 1 minut. Punem legumele congelate, mixul de condimente, piperul, ½ linguriță sare și amestecăm din când în când 10-15 minute, până legumele sunt gătite. Adăugăm cozile de ceapă, reducem flacăra la mediu și gătim 2 minute. Presărăm fulgii de cocos, sărăm după gust și amestecăm continuu 1 minut. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Foietaj cu legume și șuncă

– 1 aluat foietaj congelat (400 g), 200 g mix legume pentru supă congelate, 150 g fasole verde congelată, 100 g șuncă de porc fiartă feliată, 25 g frunze de leurdă, 3 linguri maioneză light, apă, sare

Decongelăm aluatul. Fierbem legumele și fasolea în apă clocotită cu sare, scurgem și răcim. Tăiem leurda tăiței fini. Ungem aluatul cu 2 linguri de maioneză, acoperim cu legumele, peste presărăm puțină sare, leurda și acoperim cu feliile de șuncă. Rulăm pe lungime, așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și ungem exteriorul cu maioneza rămasă. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 20 minute, până se rumenește. Răcim, tăiem felii și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Merluciu cu legume și ciuperci

– 450 g trunchi de merluciu congelat, 250 g amestec de legume congelate (mazăre, morcovi, porumb), 300 g ciuperci feliate congelate, 50 g cozi de ceapă verde, 25 g frunze de pătrunjel verde, 1 lingură mix de curry, fenugreek, coriandru, cumin, curcuma, 2 linguri ulei de porumb, ½ linguriță piper alb măcinat, sare, apă

Decongelăm legumele, ciupercile, peștele și scurgem. Tăiem fiecare trunchi de merluciu în trei bucăți. Tocăm pătrunjelul, tăiem cozile de ceapă rondele fine. Într-o cratiță încălzim uleiul pe foc mare și prăjim ceapa 1 minut. Punem peștele, piperul, mixul de curry și prăjim pe toate părțile 3 minute. Adăugăm legumele, ciupercile, ½ linguriță sare, amestecăm 1 minut, turnăm 50 ml apă, acoperim cu capac, reducem flacăra la mediu și fierbem 5 minute. Punem pătrunjelul, sărăm după gust, acoperim și  gătim 5 minute. Îndepărtăm capacul și amestecăm din când în când până se evaporă lichidul. Porționăm și servim.  

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ciorbă cu perișoare din ciuperci

– 1 pungă legume pentru supă congelate, 1 conservă ciuperci (200 g net), 3 linguri făină, 1 lingură praf de borș, 2 linguri leuștean tocat, 1 lingură Vegeta, 1,5 l apă, sare, piper

Scurgem bine ciupercile. tăiem mărunt și pasăm cu blenderul. Le amestecăm cu făina, sare și piper după gust. Din compoziția de ciuperci formăm cu mâna bile (perișoare). Într-o oală punem legumele congelate, turnăm apa, presărăm Vegeta și fierbem 5 minute. Punem perișoarele, sare și piper după gust și fierbem 4 minute. Adăugăm leușteanul, praful de borș și fierbem 2 minute. Servim ciorba caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de legume cu perișoare din pește și orez

– 1 pungă mix legume pentru supă congelate (450 g), 150 g file de pește alb decongelat, 50 g orez cu bobul lung fiert, 1 ceapă mică (40 g), 1 lingură Secretul Gustului, 1-2 linguri oțet de tarhon, ½ linguriță tarhon uscat, sare, piper, 2,5 l apă

Clocotim apa cu Secretul Gustului, punem legumele și fierbem 10 minute. Adăugăm oțetul și fierbem 2 minute.

Curățăm ceapa și tăiem grosier. Tăiem peștele bucățele și îl măcinăm împreună cu ceapa. Amestecăm cu orezul, tarhonul uscat, oul, sare și piper după gust. Cu mâinile umede formăm biluțe (perișoare) pe care le punem în supă și fierbem pe foc mai mare 10 minute. Sărăm supa după gust și stingem focul. Porționăm și servim. Putem păstra în frigider.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ciorbă de porc cu zeamă de sfeclă

– 100 g pulpă de porc, 150 g mix legume congelate, 200 ml zeamă de sfeclă din conservă, 1 lingură praf de borș, sare, piper, 2 l apă

Tăiem carnea cubulețe, punem într-o oală, turnăm apa și fierbem până începe să se înmoaie. Adăugăm legumele, sare și piper după gust și fierbem 5 minute. Punem praful de borș și fierbem 3 minute. Servim ciorba caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pește cu legume la tigaie

– 300 g file de pește alb, 1 ceapă roșie mică (60 g), 250 g legume stir fry congelate, ½ linguriță praf de mango, ½ linguriță piper negru cu lămâie, sare de mare, 1 lingură ulei

Tăiem peștele mărunt. Curățăm ceapa și tăiem felii subțiri. Într-o tigaie teflonată încălzim uleiul pe foc mediu, punem ceapa și amestecăm din când în când 2 minute. Adăugăm legumele congelate, amestecăm, acoperim cu capac și gătim 4 minute. Punem peștele, piperul, praful de mango, sare după gust, amestecăm, acoperim și gătim 3 minute. Îndepărtăm capacul și amestecăm continuu 2 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Mâncare rapidă de pui cu legume în wok

– 200 g piept de pui dezosat și fără piele, 250 g legume stir fry congelate, 50 g măsline negre fără sâmburi, 1 linguriță fulgi de usturoi, 1 linguriță amestec de condimente pentru wok, 3 boabe de ienibahar, 1 lingură ulei cu chilli, 1 linguriță ulei vegetal, sare, 2 linguri pătrunjel verde tocat

Tăiem carnea felii subțiri, sărăm, turnăm uleiul vegetal și lăsăm să stea 15 minute. Tăiem măslinele felii groase. Încălzim uleiul cu chilli în wok, pe foc mediu, punem ienibaharul fulgii de usturoi și amestecăm 30 secunde. Adăugăm carnea și prăjim pe ambele fețe până își schimbă culoarea, aproximativ 3 minute. Scoatem de o parte și în wok punem legumele congelate. Presărăm condimentele, sare după gust și gătim 5 minute. Punem carnea, măslinele și amestecăm din când în când 2 minute. Servim mâncarea caldă presărată cu pătrunjel.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)