Prăjitură cu cocos, mac și cremă de nes

– 8 ouă, 450 g zahăr, câte 100 g mac și nucă de cocos, 4 linguri făină, 1 plic praf de copt, 1 lingură amidon alimentar, 250 ml lapte, 3 lingurițe nescafe, 100 ml frișcă

Batem albușurile spumă cu un praf de sare, adăugăm 200 g zahăr și mixăm până devin tari și lucioase. Amestecăm cu mac, nucă de cocos, făină, praf de copt și omogenizăm. Întindem uniform compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.
Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 20 min. Răcim, scoatem hârtia și așezăm pe un platou.

Frecăm 3 gălbenușuri cu amidonul. Caramelizăm 250 g zahăr, adăugăm laptele fierbinte și amestecăm continuu până se topește. Turnăm fierbinte peste ouă și punem pe foc, amestecând, până se îngroașă. Batem frișca tare și o încorporăm în cremă împreună cu nessul. Întindem crema peste blat și presărăm bombonele colorate. Păstrăm la frigider. Porționăm și servim.

149

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitura zebra cu vișine și cacao

– 5 ouă, 250 g zahăr, 30 g zahăr brut, 1 plic zahăr vanilat, 200 g făină, 40 g cacao, 1 plic Finesse coajă rasă de lămâie, 30 ml ulei, 600 g vișine

Spălăm vișinele, curățăm de sâmburi, punem într-o sită și presăm puțin pentru a scoate sucul în exces. Mixăm gălbenușurile cu zahărul până devine o cremă spumoasă. Adăugăm coaja de lămâie, zahărul vanilat, uleiul și 150 g făină. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, apoi le încorporăm treptat în gălbenușuri, amestecând ușor cu o lingură de jos în sus. Împărțim compoziția în jumătate și punem în 2 boluri. Într-un amestecăm restul de făină, în cealaltă cacaoa. Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt punem o lingură din compoziția albă în mijloc, deasupra din compoziția maro. Repetăm până se termină compozițiile.

IMG_2490

Nivelăm cu ajutorul unei spatule, așezăm vișinele și presărăm pe ele zahărul brut.

IMG_2491

Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 20 minute (testul cu scobitoarea). Răcim, scoatem pe un platou, porționăm și servim.

148

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu compot asortat

– 7 ouă, 150 g zahăr, 175 g făină, 1 plic praf de copt, 4 linguri ulei, 30 g amidon, 350 ml lapte, 1 esență de lămâie, 1 borcan de compot asortat (800 ml), 150 ml frișcă, bombonele pt. decor

Mixăm gălbenușurile cu 50 g zahăr, turnăm treptat uleiul. Amestecăm cu făina și praful de copt. Batem spumă tare albușurile cu 50 g zahăr și încorporăm în gălbenușuri. Întindem compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 40 min. Răcim și însiropăm cu zeamă din compot.

Amestecăm pe foc 3 gălbenușuri cu 50 g zahăr, esența, până se dizolvă. Adăugăm amidonul și turnăm laptele, amestecând continuu, până se îngroașă. Scurgem fructele din compot.

IMG_2411

Așezăm pe un platou blatul însiropat, întindem uniform crema și așezăm fructele.

IMG_2413

Batem frișca, o întindem peste fructe și decorăm cu bombonele.

IMG_2414

Păstrăm la frigider. Porționăm și servim.

147

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu ciocolată și biluțe de cocos

– 250 g brânză de vaci, 50 g nucă de cocos, 160 g zahăr, 6 ouă, 5 linguri amidon alimentar, 150 g ciocolată amăruie, 2 linguri făină, 1 vârf de linguriță praf de copt, 3 linguri cacao, 120 ml lapte, 25 g unt, 1 esență de cocos, sare

Amestecăm brânza de vaci cu 50 g zahăr, nuca de cocos, 2 gălbenușuri și 3 linguri rase de amidon. Formăm biluțe pe care le așezăm într-o tavă (26-28 diamteru) tapetată cu hârtie de copt și unsă cu unt.

IMG_2380

Amestecăm 2 linguri de făină cu 2 linguri amidon, cacao, un praf de sare, praful de copt și esența. Mixăm 4 ouă cu 60 g zahăr, le amestecăm cu componentele uscate și obținem blatul pe care îl turnăm peste biluțe în așa fel încât să fie toate acoperite.

IMG_2381

Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 30 min.

IMG_2382

Amestecăm pe foc laptele cu unt și 50 g zahăr. Când începe să clocotească dăm focul la minim și mai fierbem amestecând câteva minute. Adăugăm ciocolata ruptă bucățele și amestecăm până se topește. Turnăm fierbinte peste prăjitura caldă. Răcim și scoatem pe un platou.

IMG_2399

Porționăm și servim.

146

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură Nutella

– 4 ouă, 250 g cremă de ciocolată Nutella/altă cremă, ½ linguriță bicarbonat de sodiu

Tapetăm o formă de tort cu hârtie de copt. Mizăm ouăle la viteză mare, până își triplează volumul, aprox. 7-8 min. Punem într-un bol de sticlă mai mare ciocolata și o înmuiem în cuptorul cu microunde 20-30 sec. O scoatem, turnăm  1/3 ouă, amestecăm ușor, apoi  bicarbonatul și 1/3 ouă, amestecăm și din nou 1/3 ouă, până se uniformizează. Punem compoziția în forma de tort, în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 25 min. (testul cu scobitoarea) Răcim și scoatem din formă. Feliem și servim. Eu am decorat cu dulceață.

145

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Crumble cu vișine și ovăz

– 100 g tărâțe de ovăz, 50 g fulgi de ovăz, 60 g făină, 2 linguri amidon alimentar, 100 g zahăr brun, 4 linguri zahăr, 2 plicuri zahăr vanilat, 150 g unt, 500 g vișine, 2 lingurițe scorțișoară, 1 plic Finesse coajă rasă de lămâie, 50 ml suc de vișine, 1 esență de migdale amare, 80 ml apă, 40 g fulgi de migdale

Amestecăm tărâțele cu fulgii de ovăz, făina, zahăr brun, untul ținut la temperatura camerei, 1 plic de zahăr vanilat și obținem un ”aluat” sfărâmicios, ca niște biluțe. Scoatem sâmburii vișinelor. Amestecăm pe foc 50 ml apă cu zahărul, scorțișoara, coaja de lămâie, 1 plic de zahăr vanilat, până obținem un sirop în care punem vișinele și mai lăsăm câteva minute la foc mediu, amestecând continuu. Dizolvăm amidonul în 30 ml apă rece, turnăm peste vișine și amestecăm continuu, la foc mic, până dă în clocot, mărim focul și amestecăm în continuare până se îngroașă și devine lipicioasă. Răcorim 3 min. și amestecăm cu sucul de vișine și esența de migdale. Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt întindem 2/3 din compoziția de blat. Deasupra întindem compoziția cu vișine. Restul compoziției de blat o amestecăm cu fulgii de migdale și presărăm peste vișine. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mic (160) 20 min., până se rumenește ușor. Răcim, îndepărtăm hârtia și punem pe un platou. Servim tăiată pătrate.

144

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu cireșe și migdale

– 4 ouă, 150 g unt, 250 g zahăr praf, 1 plic zahăr vanilat, 300 g făină, ½ plic praf de copt, ½ linguriță sare, 300 g migdale, 500 g cireșe fără sâmburi

Într-un bol amestecăm ingredientele uscate, adăugăm untul tăiat bucățele și amestecăm cu mâinile până obținem un aluat nisipos. Punem pe rând ouăle, amestecăm și obținem un aluat cremos. Încorporăm în aluat 150 g migdale măcinate și îl întindem uniform într-o formă de tort tapetată cu hârtie de copt. Deasupra presărăm cireșele și 150 g migdale granulate. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 50 minute (testul cu scobitoarea). Răcim, îndepărtăm hârtia și punem pe un platou.

143

Tăiem felii și servim.

IMG_2274

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu vișine și ciocolată

– pt. blat- 7 ouă, 1 cană de zahăr+4 linguri, 1 cană de făină, 1 plic praf de copt, 2 linguri cacao, 700 g vișine fără sâmburi

– pt. cremă- 300 g ciocolată neagră (amăruie), 500 ml frișcă, 1 plic gelatină (8 g);  pt. sirop-2 plicuri capuccino cu ciocolată, 150 ml apă; pt. jeleu- zeama de vișine, 1 plic gelatină (8 g)

Curățăm vișinele de sâmburi. (eu am avut congelate) Punem vișinele într-o sită, presărăm cu 4 linguri de zahăr și lăsăm să se scurgă câteva ore, până lasă toată zeama. Mixăm ouăle cu zahărul pana devin cremoase. Adăugăm făina amestecată cu  praful de copt, cacaoa și omogenizăm. Scurgem vișinele și ținem zeama pt. jeleu. Într-o tavă cu pereți detașabili tapetată cu hârtie de copt turnăm compoziția pt. blat și presărăm vișinele pe toată suprafața.
Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mic, aprox. 35-40 min. Rupem ciocolata bucățele, o amestecăm cu frișca pe foc până se topește și răcim. Preparăm un plic de gelatină și amestecăm în crema de ciocolată. Dizolvăm plicurile de capuccino în apă călduță și răcim. Așezăm blatul pe un platou, punem în jurul lui marginea detașabilă și  însiropam. Deasupra punem crema. Ținem în frigider până se întărește.
Preparăm al doilea plic de gelatină cu zeama de vișine, turnăm peste prăjitură. (eu nu am mai făcut această operație deoarece am rămas fără gelatină; am amestecat suc de vișine cu zahăr praf și am întins compoziția deasupra apoi am ornat cu bombonele decor) Punem în frigider până se întărește, preferabil până a doua zi când vom scoate marginea detașabilă.

IMG_2225

Porționăm și servim.

142

A fost gustoasă DAR cu jeleul de vișine era o combinație mult mai bună de ciocolată cu acrișor. Se mai întâmplă. 🙂

Prăjitură cu mac și căpșuni

– pt. blat- 4 ouă, 120 g zahăr pudră, 1 plic zahăr vanilat, 1 linguriță scorțișoară, 100 g mac, 100 g făină, 70 g amidon alimentar

– pt. cremă- 300 g căpșuni, 2 lingurițe zahăr pudră, 2 linguri zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 250 ml frișcă, 400 g smântână grasă, 20 g gelatină, 1 linguriță zeamă de lămâie; pt. decor- 200 g căpșuni, 1 tortgelee roșu

Frecăm gălbenușurile cu zahărul pudră până se topește, adăugăm zahărul vanilat, macul, făina amestecată cu amidonul și omogenizăm. Mixăm albușurile cu un praf de sare până devin o spumă tare și le încorporăm în compoziție, amestecând cu o lingură. Întindem uniform într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 20-25 minute (testul cu scobitoarea).

Curățăm căpșunile; 300 g le tăiem mărunt, 200 g le stropim cu zeama de lămâie și le lăsăm de o parte pentru decor. Amestecăm smântâna cu 2 linguri de zahăr până acesta se topește. Înmuiem gelatina în 60 ml apă rece 10 minute. O dizolvăm pe foc mic, amestecând continuu, având grijă să nu fiarbă. Răcorim, amestecăm cu smântâna și căpșunile. Mixăm tare frișca cu 2 lingurițe de zahăr și zahărul vanilat. O încorporăm în compoziția cu căpșuni.

Pe un platou așezăm blatul răcit, întindem crema și presărăm căpșunile păstrate de o parte. Preparăm tortgeleeul conform indicațiilor de pe ambalaj și turnăm uniform peste căpșuni. Punem în frigider până a doua zi.

IMG_1975

Porționăm și servim.

152

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitura Intercontinental

– pt. blat- 12 albușuri, 12 linguri nucă măcinată, 12 linguri zahăr, 6 linguri făină, sare

– pt. cremă- 12 gălbenușuri, 14 linguri zahăr, 2 plicuri zahăr vanilat, 8 linguri lapte, 300 g unt, câte 50 g nucă de cocos, stafide și ciocolată; rom

– pt. glazură- câte 50 g ciocolată neagră și ciocolată albă rasă

Înmuiem 1 oră stafidele în rom, radem cele 50 g de ciocolată și ciocolata pt. glazură. Împărțim cantitatea de ingrediente pt. blat 1/3 și vom coace 3 foi. Mixăm spumă albușurile cu un praf de sare, adăugăm zahărul și mixăm până devine lucios. La sfârșit adăugăm nucile amestecate cu făina. Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt întindem compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 15 min. În timp ce prima foaie e în cuptor mixăm ingredientele pt. a doua foaie și la fel procedăm pentru a treia foaie. Răcim pe un grătar și îndepărtăm hârtiile..

Mixăm gălbenușurile cu zahăr și zahăr vanilat până devin spumoase. Punem pe foc mediu,  adăugăm treptat laptele, amestecăm până se îngroașă și răcim. Frecăm untul spumă, peste el adăugăm câte 1 lingură de cremă și amestecăm cu lingura până omogenizăm. Crema o împărțim 1/3 și într-una adăugăm nuca de cocos, în a doua stafide, în a treia ciocolata rasă.

Pe un platou așezăm o foaie, întindem crema cu nucă de cocos. Punem a doua foaie și acoperim cu crema cu stafide.

IMG_1905

Așezăm a treia foaie, întindem crema cu ciocolată și ornăm cu ciocolata rasă. Punem în frigider până a doua zi.

IMG_1907

Porționăm și servim.

151

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)