Chec cu vişine şi ciocolată

Amestecăm cu mixerul 4 gălbenuşuri+400 g zahăr+1/2 cană ulei+1 cană lapte/apă, apoi 400 g făină+1 linguriţă praf de copt stins într-o linguriţă zeamă de lămâie şi la sfârşit, amestecând cu lingura cu 4 albuşuri bătute spumă tare. Împărţim compoziţia în jumătate.

O parte din compoziţie o amestecăm cu 1 linguriţă de cacao, 2 plicuri de capuccino şi esenţă de rom. În formă de chec tapetată cu hârtie de copt punem partea cu cacao, peste partea fără cacao, introducem în cuptor pentru 5 min., scoatem şi peste blat punem 100 g patrate de ciocolată cu lapte şi un pumn de vişine fără sâmburi.

Imagine

Punem iar în cuptor până e gata (testul cu scobitoarea). Răcim, scoatem din formă, tăiem felii și servim.

Imagine

 

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

 

Prăjitură cu frişcă şi căpşuni

– 4 ouă, 200 g zahăr, 160 g făină, 1 esență de vanilie, 1 praf de sare, 3 linguri ulei; 400 ml frișcă, 3 linguri smântână, 500 g căpșuni+pt. ornat, 1 plic glazură de ciocolată

Mixăm spumă tare albușurile cu un praf de sare, adăugăm zahărul și mixăm până devin lucioase și cremoase. Adăugăm pe rând gălbenușurile, esența, uleiul, făina turnată „în ploaie” și omogenizăm. Punem în tavă tapetată cu hârtie de copt, în cuptorul preîncălzit, la foc mic, aprox. 40 min. (testul cu scobitoarea) Răcim şi tăiem pe lățime în 3 foi.

Curățăm căpșunile de codițe, spălăm și uscăm. Tăiem 500 g felii. Mixăm frișca tare împreună cu smântâna

.Pe o tavă așezăm 1 foaie de blat, întindem jumătate din frişcă,  peste punem 250 g căpşuni felii. Așezăm a doua foaie de blat, întindem restul de frişcă, deasupra punem 250 g căpşuni felii. Acoperim cu a treia foaie de blat şi deasupra turnăm  glazura de ciocolată încălzită. Ornăm cu căpşuni întregi.

ImaginePoftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

 

 

Bomboane de prune uscate

Măcinăm praf 100 g biscuiţi simpli, apoi amestecăm cu 300 g prune măcinate bucăţi mici, coaja rasă de la ½ lămâie/portocală, 1 cuişor zdrobit, 1/4 linguriţă scorţişoară, 1 vârf de linguriţă nucşoară, 2 linguri de cacao, 8 linguri de rom/suc de mere, portocale sau prune. Mixăm, apoi amestecăm cu 100 g nucă prăjită și măcinată, obținând o pastă. Cu mâinile umezite formăm biluţe, le trecem prin zahăr tos/nucă de cocos şi ţinem la frigider minim 1 oră.

ImaginePoftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

 

 

Tartă specială cu fructe

BLAT: 3 ouă, 5 linguri zahăr, 2 linguri apă caldă, 1 linguriţă esenţă rom, 1 linguriţă cu vârf praf copt, 4 linguri făină, 1 ½ linguri cacao

SIROP: 100 ml apă, 1 lingură zahăr pudră, 1 linguriţă zahăr pudră cu aromă de vanilie, 1 linguriţă esenţă rom

CREMA: 500 ml lapte, 100 g zahăr, 70 g făină,40 g unt, 1 lingură zahăr praf, 2 linguriţe zahăr pudră cu aromă de  vanilie, 2 linguri zeamă de lămâie, coaja rasă de la 1 portocală/1 plic Finesse coajă de portocale

FRUCTE: felii de portocale, kiwi, vişine, (eu am folosit  zmeură, caise, piersici) etc.; 1 plic tortgelee transparent

Amestecăm apa cu zahărul până se dizolvă, turnăm esența și omogenizăm, obținând un sirop.

Mixăm ouăle cu zahărul până devin cremoase, adăugăm făina amestecată cu praful de copt și cacaoa, turnăm apa, esența și omogenizăm. Ungem o tavă cu margarină,  tapetăm cu hârtie de copt, la cuptor și întindem uniform compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 12 min. Răcim şi însiropăm.
Dizolvăm făina în puțin lapte. Punem laptele cu zahărul pe foc mic, turnăm treptat făina dizolvată și amestecăm continuu până se îngroașă. Luăm de pe foc, acoperim cu folie alimentară și răcim. Frecăm untul cu zahărul, amestecăm cu compoziția răcită, turnăm treptat zeama de lămâie, presărăm coaja rasă și omogenizăm. Întindem uniform peste blatul însiropat. Ornăm cu fructe şi peste ele turnăm 1 plic tortgelee, preparat conform indicaţiilor de pe ambalaj. Punem în frigider până a doua zi.

Imagine

Porționăm și servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Brioşe cu zmeură

– 5 ouă, 150 g zahăr, 1 lingură zahăr pudră cu aromă de lămâie, 1 plic zahăr vanilat, 100 g unt, 300 g făină, 1 plic praf de copt, 150 g iaurt, sare, 150 g zmeură

Topim untul, frecăm cu zahărul până devine cremos. Adăugăm pe rând ouăle, apoi zahărul vanilat, zahărul cu aromă de lămâie, un vârf de cuțit de sare, iaurtul, la sfârșit făina amestecată cu praful de copt și omogenizăm. Tapetăm formele unei tăvi pt. brioșe cu hârtiuțe și punem din compoziție cât să le umple 3/4.  Deasupra presărăm zmeură, apăsăm puţin să intre în compoziţie şi coacem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 30 min. (!scobitoarea).

ImaginePoftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

 

 

Prăjitură cu cremă Cremșnit

BLAT: fierbem 250 ml lapte+1 lingură zahăr+100 g margarină, apoi adăugăm150 g făină, amestecând până se desprinde de pe pereţii vasului (aprox. 2 min.), apoi mixăm împreună cu 5 ouă puse pe rând, turnăm în tavă tapetată cu hârtie de copt şi coacem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 25 min. Răcit se scoate din hârtie şi se taie în jumătate longitudinal.

Preparăm 1 cutie cremă de Cremşnit conform indicaţiilor de pe ambalaj.

Peste prima foaie întindem un strat de dulceaţă de căpşuni, peste un strat de cremă, punem a doua foaie şi întindem restul de cremă. Ornăm cu căpşuni din dulceaţă şi frunze de mentă. Punem la frigider câteva ore, până se întăreşte crema.

Imagine

ImaginePoftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

 

 

Îngheţată de caise

Preparăm 1 plic de îngheţată de caise Dr. Oetker (conform indicaţiilor de pe plic), amestecăm cu 250 g caise proaspete, mixate la blender+/-50 ml frişcă lichidă bătută. Punem la congelator de azi pe mâine. Înainte de servire lăsăm la dezgheţat 5 min. Putem servi cu gem de caise.

– pentru zile toride – Poftă bună!

Imagine

Prăjitură cu fructe şi iaurt

– pt. blat- 3 ouă, 300 g zahăr pudră, 1 plic zahăr vanilat, 125 g unt moale, 100 g iaurt, 300 g făină, 1 plic praf de copt

– pt. cremă- 500 g brânză de vaci, 50 g zahăr pudră, 1 plic zahăr vanilat, 2 plicuri gelatină (2×10 g)

– pt. ornat- 2-3 piersici din compot tăiate felii,1 plic tortgelle, 250 ml suc de compot

Frecăm untul cu zahărul, punem iaurtul și omogenizăm. Mixăm ouăle, adăugăm amestecul cu unt, zahărul vanilat, făina amestecată cu praful de copt și omogenizăm. Întindem uniform într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) până trece testul cu scobitoarea. Răcim, îndepărtăm hârtia și așezăm pe un platou.
Amestecăm brânza de vaci cu zahărul și zahărul vanilat. Înmuiem gelatina în 200 ml apă rece 10 min., apoi dizolvăm pe foc mic (să NU fiarbă!) și răcorim. Amestecăm cu 2-3 linguri de brânză, apoi încorporăm în restul de brânză și omogenizăm. Întindem peste blat și ornăm cu felii de piersici. Preparăm tortgelleul cu suc de compot conform indicațiilor de pe ambalaj, turnăm peste prăjitură și punem în frigider până se întărește.

ImaginePoftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Tort tropical cu orez şi ananas

– pt. blat- 3 ouă, 3 linguri zahăr, 3 linguri făină, 1 lingură apă; unt pt. formă

– pt. cremă- 125 g orez, 350 ml lapte, 75 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 15 g gelatină, 1 compot de ananas (475 g), 1 lămâie, 250 ml frișcă

– pt. glazură- 250 ml suc de portocale proaspăt stors, 1 plic gelatină; pt. decor- mandarine, fulgi de nucă de cocos

Mixăm albușurile spumă tare cu 1 lingură de apă rece, adăugăm zahărul și mixăm până devin cremoase. Punem pe rând gălbenușurile, apoi făina, amestecând ușor cu o lingură. Turnăm într-o formă de tort unsă cu unt. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 10 min. (testul cu scobitoarea) Scoatem şi răcim.

Radem lămâia și stoarcem. Scurgem ananasul și tăiem cubulețe. Amestecăm sucul de compot cu sucul de lămâie.Mixăm frișca tare. Fierbem laptele cu zahărul, zahărul vanilat,  când dă în clocot punem orezul, coaja de lămâie, fierbem la foc mic, aprox. 30 min. și stingem focul. Înmuiem gelatina în puțină apă rece 10 min., apoi o dizolvăm pe foc mic (să NU fiarbă!), răcorim și amestecăm cu orezul, ananasul, amestecul de sucuri (ținem deoparte pt. însiropat blatul) Răcim şi amestecăm cu frişca.

Însiropăm blatul, închidem forma cu inel, peste punem crema şi ţinem la rece câteva ore.

Înmuiem gelatina în sucul de portocale 10 min., fierbem la foc mic 1 min., călduță turnăm peste cremă și punem în frigider 30 min. Ornăm cu nucă de cocos şi feliuțe de mandarine.

Imagine

Scoatem inelul, porționăm și servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

 

Îngheţată de cafea

Mixăm 4 albuşuri spumă tare cu 150 g de zahăr. Separat mixăm tare 200 ml frişcă, adăugăm 2 linguri de ness și omogenizăm. Încorporăm în albușuri amestecând ușor cu o lingură. Punem compoziția într-o cutie cu capac, în congelator, câteva ore și putem servi.

9

” Răcoriţi-vă” cu plăcere!