Brioşe cu zmeură

– 5 ouă, 150 g zahăr, 1 lingură zahăr pudră cu aromă de lămâie, 1 plic zahăr vanilat, 100 g unt, 300 g făină, 1 plic praf de copt, 150 g iaurt, sare, 150 g zmeură

Topim untul, frecăm cu zahărul până devine cremos. Adăugăm pe rând ouăle, apoi zahărul vanilat, zahărul cu aromă de lămâie, un vârf de cuțit de sare, iaurtul, la sfârșit făina amestecată cu praful de copt și omogenizăm. Tapetăm formele unei tăvi pt. brioșe cu hârtiuțe și punem din compoziție cât să le umple 3/4.  Deasupra presărăm zmeură, apăsăm puţin să intre în compoziţie şi coacem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 30 min. (!scobitoarea).

ImaginePoftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

 

 

Budincă cu brânză de vaci şi fructe

În Yena unsă cu unt se pun: 600 g căpşuni/zmeură+2 banane bucăţi+3 portocale bucăţi mai mici+un pumn de cireşe fără sâmburi+1 lingură de zahăr.

Separat facem o CREMĂ din: 6 gălbenuşuri+500 g brânză de vaci+coajă rasă de la 2 lămâi+5 linguri de zahăr+2 plicuri zahăr vanilat+1 vârf de sare+2-3 linguri de gris+6 albuşuri  bătute spumă.

Punem crema peste fructe şi coacem în cuptor, la foc mediu, 20 min.

ImagineImaginePoftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Tartine cu ciocolată şi cremă de lămâie

Se amestecă 150 g iaurt cu 1 lingură coajă rasă de lămâie şi 3 linguri zahăr pudră obținând o cremă.

Se dizolvă 5 g gelatină în apă rece, apoi la bain-marie, se răcorește şi se amestecă cu 2-3 linguri din cremă. La sfârşit se amestecă cu toată crema. Se pune la frigider 30 min., apoi o ungem pe 12 bucăţi ciocolată de cereale şi ţinem la frigider încă 30 min.

La servire ornăm cu frişcă, fructe confiate sau un fruct proaspăt.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Budincă de orez cu mere şi nuci

– 1 kg mere, 1 pahar orez, 3-4 linguri zahăr, 150 g nuci măcinate, 50 g stafide, 100 g unt/margarină, 1 lingură pesmet

Curățăm merele, fierbem cu zahăru,l până scad bine. Orezul se fierbe separat.

Într- formă unsă cu unt şi presărată cu pesmet punem un rând de orez, unul de mere, unul de nuci, ultimul este orez amestecat cu stafide. Deasupra presărăm restul de unt. Punem în cuptor, la foc mediu, până se rumenește.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

BUDINCĂ CU PERE

1 compot de pere (800 g) scurgem  fructele şi tăiem cubuleţe. Preparăm 1 budincă de frişcă (conform ambalajului) în zeama de compot şi restul lapte. Tragem în unt 100 g biscuiţi sfărâmaţi.

În bol, punem pe straturi: biscuiţi, peste ½ pere, peste 2 linguriţe scorţişoară măcinată, peste ½ budincă călduţă, peste ½ pere, peste ½ budincă şi ornăm cu bombonele de ciocolată.

Servim cu Creme Ole de căpşuni.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)

Imagine

Budincă cu căpşuni

-1 kg căpşuni/fragi, 150 gr gris, 500 ml lapte, 6 albuşuri, 25 gr unt, 1 linguriţă făină/amidon, 200 g zahăr

Se zdrobesc căpşunile, se fierbe pireul cu zahărul aprox. 15 min. până se obţine o pastă omogenă. Se fierbe grisul cu laptele, se răceşte şi se amestecă cu căpşunile şi albuşurile bătute spumă. Se toarnă în Yena unsă cu unt şi se coace la cuptor 40-50 min. Se răceşte şi se decorează cu: căpşuni crude, dulceaţă de căpşuni, frişcă.

Poftă bună!( dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu )

Imagine

Imagine

Chec cu alune şi mere

– 150 g margarină Rama, 1 cană zahăr, 3 căni făină, 1 praf de copt, 1 ½ cană de alune/migdale măcinate, 1 linguriţă scorţişoară, 1/2 linguriţă cuişoare măcinate, 1 lămâie, 6 mere rase, 3 ouă

Se amestecă făina cu praful de copt stins cu zeamă de lămâie, cu zahărul, alunele, scorţişoara, cuişoarele, coaja rasă de lămâie, apoi se adaugă ouăle, margarina topită, călduţă. Conţinutul se amestecă cu paleta. Se adaugă merele rase.

Se pune în formă de chec unsă cu unt, în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox. 35 min. (testul cu scobitoarea)

Se ornează cu glazură din zahăr pudră frecat cu 2 linguri de zeamă de lămâie şi cu bombonele colorate.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut, lăsaţi comentariu)

DESERT CREMOS ÎN CASTRONELE

– pt. blat- 6 ouă, 100 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 150 g nuci măcinate, 50 g pesmet

– pt. creme- 2 ouă, 8 linguri zahăr, 2 linguri cacao, 4 linguri făină, 900 ml lapte, 100 g unt, 1 plic cremă de lămâie, 2 linguri suc de lămâie, 3 linguri zahăr praf

– în plus- 100 g fulgi de cocos, 2 portocale, 1 grapefruit roșu, 100 g biscuiți măcinați, 50 g unt, coajă rasă de lămâie, boabe de struguri roșii

Mixăm ouăle cu zahărul, zahărul vanilat, încorporăm nucile și pesmetul și turnăm compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mare, 15 min. Răcim și tăiem de dimensiunea castronelelor în care vom servi.

Amestecăm ouăle cu zahărul și cacaoa. Fierbem în oală cu pereți dubli/bain-marie până se topește zahărul. Dizolvăm făina în 500 ml lapte, turnăm în oală treptat și amestecăm până se îngroașă, apoi răcim. Frecăm untul spumă și încorporăm treptat în cremă.

Mixăm praful de cremă cu zahărul praf și 400 ml lapte până se întărește, spre sfârșit adăugând și zeama de lămâie.

Curățăm și tăiem portocalele și grapefruitul  cubulețe, boabele de struguri feliuțe. Topim untul și amestecăm cu biscuiții.

În castronaşe aşezăm mai întâi blatul peste care punem crema din ouă, presărăm 1/2 nucă cocos. Deasupra punem portocalele şi grapefruitul, acoperim cu biscuiţii, peste punem crema de lămâie. presărăm 1/2 fulgi de cocos şi coajă rasă lămâie. Ornăm cu feliuţe de portocale şi struguri roşii.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Coşuleţe cu nucă

GLAZURA: 3 albușuri, 3 linguri zahăr, 1 cană nucă măcinată

ALUAT: 250 g margarină, 200 g zahăr, 3 gălbenușuri, 400 g făină, 1/2 linguriță amoniac, zeamă de lămâie; în plus unt pt. forme

Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm zahărul și mixăm până devin lucioase șic remoase. Încorporăm nucile amestecând ușor cu o lingură.

Stingem amoniacul în puțină zeamă de lămâie. Frecăm spumă margarina cu zahărul, adăugăm treptat făina, apoi gălbenușurile, amoniacul și omogenizăm. Punem în forme unse cu unt, deasupra glazura. Le așezăm pe o tavă și punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aproximativ 20-25 de min., până se vede că glazura e gata. Se scot din forme abia după ce s-au răcit.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut, lăsaţi un comentariu)