Brioșe cu mere și stafide

– 2 ouă, 150 g margarină, 250 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 250 g făină, 1 plic praf de copt, 150 g iaurt, 1 măr mare (230 g), 70 g stafide brune

Curățăm mărunt de coajă, cotorul cu semințe și tăiem cubulețe. Amestecăm făina cu praful de copt. Amestecăm bine iaurtul. Frecăm margarina cu zahărul, zahărul vanilat până devine pufoasă, punem ouăle și mixăm până se încorporează. Punem făina, iaurtul și mixăm până omogenizăm. Încorporăm merele, stafidele, amestecând cu o lingură. Tapetăm cu hârtiuțe formele unei tăvi pentru brioșe. Le umplem ¾ cu compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 20 minute (testul cu scobitoarea). Răcim, îndepărtăm hârtiuțele și servim. 

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată Pak Choi cu tofu, stafide și arahide

– 160 g salată Pak Choi, 180 g tofu, 50 g stafide brune, 50 g arahide granulate, 100 g iaurt, 1 lingură amidon alimentar, 1 linguriță boabe de piper roșu, câte ½ linguriță praf de mango, praf de ghimbir și piper Sichuan, ¼ linguriță praf de curry, 1 lingură ulei, sare

Înmuiem stafidele în apă fierbinte 15 minute și scurgem. Într-un castron amestecăm iaurtul cu amidonul alimentar, praful de curry, ghimbirul, piperul și ¼ linguriță sare. Scurgem bine tofu, tăiem cuburi cu latura de 1 cm, punem în castron, amestecăm și lăsăm să stea 15 minute. Curățăm salata și tăiem mărunt. Într-o tigaie încălzim uleiul pe foc mare și prăjim piperul 30 secunde. Punem salata și amestecăm 2 minute. Turnăm iaurtul cu tofu, amestecăm, punem stafidele, arahidele, praful de mango, sare după gust și amestecăm 5 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Chec cu stafide și nuci

– 5 ouă, 150 g făină, 5 g praf de copt, 150 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 100 g nuci, 50 g stafide brune, sare, margarină

Înmuiem stafidele în apă fierbinte 15 minute și scurgem. Tăiem nucile grosier. Amestecăm făina cu praful de copt. Mixăm ouăle cu un praf de sare, punem zahărul, zahărul vanilat și mixăm până își dublează volumul. Adăugăm făina și mixăm până omogenizăm. Încorporăm nucile și stafidele, amestecând cu o lingură. Ungem cu margarină o formă de chec (30×12 cm), turnăm compoziția și nivelăm. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aproximativ 30 minute (testul cu scobitoarea). Răcim, transferăm pe o tavă, tăiem felii și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu budincă și stafide

– 2 ouă, 2 linguri făină, 1 lingură cacao, 5 linguri zahăr, 50 g stafide brune, 1 plic budincă cu gust de frișcă, 400 ml lapte, ½ linguriță praf de scorțișoară, 150 ml frișcă, sare

Dizolvăm praful de budincă în 100 ml lapte, restul turnăm într-o oală, adăugăm 3 linguri zahăr și fierbem până clocotește. Turnăm praful dizolvat și amestecăm pe foc mediu până se îngroașă. Stingem focul, acoperim suprafața budincii cu folie alimentară și răcim. Amestecăm făina cu cacaoa. Mixăm ouăle cu un praf de sare și 2 linguri de zahăr până își dublează volumul. Adăugăm făina și mixăm până omogenizăm. Punem stafidele și amestecăm cu o lingură. Tapetăm o tavă (26×18 cm) cu hârtie de copt și întindem uniform compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 15 minute (testul cu scobitoarea). Răcim, îndepărtăm hârtia și așezăm pe un platou. Mixăm frișca tare, amestecăm cu budinca, întindem peste blat și decorăm cu stafide. Punem în frigider 1 oră, porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Budincă de gris cu stafide și ciocolată

– 100 g gris, 150 g zahăr, 100 g ciocolată cu lapte, 50 g stafide brune, 1 l lapte, 1 lingură unt, sare; pentru decor-stafide trase în ciocolată

Tăiem ciocolata bucățele mici. Clocotim laptele pe foc mediu, punem ciocolata și amestecăm până se dizolvă. Adăugăm grisul, zahărul, un praf de sare și amestecăm continuu până se îngroașă, cca. 5-7 minute. Stingem focul, adăugăm stafidele și omogenizăm. Turnăm uniform în castronele și decorăm cu stafide trase în ciocolată. Răcim, punem în frigider câteva ore, apoi servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu cremă din fructe uscate

– pentru blat- 4 ouă, 50 g zahăr cu lămâie, 50 g zahăr tos, 100 g făină, ½ plic praf de copt (5 g), ½ linguriță praf de cuișoare, câte 40 g stafide brune și ghimbir confiat, sare, apă

– pentru cremă- 200 g smochine deshidratate, 200 g curmale deshidratate, 100 g zahăr praf, 200 ml frișcă, 5 g praf de scorțișoară, apă

În două boluri separate punem stafidele și smochinele, turnăm apă caldă, acoperim și lăsăm la temperatura camerei până a doua zi.

Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Adăugăm cele două sortimente de zahăr și mixăm până devin cremoase. Punem pe rând gălbenușurile, făina, praful de copt, cuișoarele și mixăm până omogenizăm. Scurgem stafidele, tăiem mărunt ghimbirul și le încorporăm în compoziție, amestecând cu o lingură. Tapetăm o tavă (32×22 cm) cu hârtie de copt, întindem uniform compoziția și punem în cuptorul preîncălzi la foc mediu (180) 20 minute. Răcim, îndepărtăm hârtia și așezăm pe un platou/tavă.

Îndepărtăm sâmburii curmalelor și tăiem mărunt. Scurgem smochinele, tăiem mărunt, amestecăm cu curmalele, 100 ml lichid în care le-am înmuiat și pasăm cu blenderul. Mixăm frișca tare, adăugăm zahărul, pasta de fructe, scorțișoara și omogenizăm. Întindem uniform peste blat. Deasupra presărăm fulgi de migdale, fistic tăiat mărunt, etc., după plac. Punem în frigider 2 ore. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu nucă, urdă și stafide

– 5 ouă, 200 g zahăr brun, 50 g zahăr tos, 1 plic zahăr vanilat, 130 g făină, 1 plic praf de copt, 150 g margarină, 200 g nuci măcinate, 250 g urdă, 30 g stafide brune, sare

Înmuiem stafidele în apă călduță 30 minute și scurgem. Amestecăm făina cu praful de copt. Topim margarina și răcorim. Mixăm 3 ouă cu zahărul brun și un praf de sare până devin cremoase. Adăugăm făina, alternând cu margarina, punem nucile și omogenizăm. Mixăm 2 ouă cu zahărul tos și zahărul vanilat până își dublează volumul. Adăugăm urda, stafidele și omogenizăm. Tapetăm o tavă (32×22 cm) cu hârtie de copt și întindem compoziția cu nuci. Turnăm compoziția cu urdă și întindem uniform pe toată suprafața. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 30 minute (testul cu scobitoarea). Răcim, îndepărtăm hârtia, scoatem pe o tavă, porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Biscuiți cu stafide

– 2 ouă, 125 g zahăr praf, 125 g făină, 125 g unt la temperatura camerei, 125 g stafide brune, 3 linguri rom

Punem stafidele într-un bol, turnăm romul, acoperim și lăsăm să stea 30 minute. Frecăm untul cu zahărul până devine cremos. Punem pe rând ouăle, făina și amestecăm până omogenizăm. Încorporăm stafidele cu romul. Tapetăm o tavă cu hârtie de copt. Cu o linguriță luăm din compoziție și așezăm în tavă, la distanță de 3-4 cm una de cealaltă (se vor mări la copt). Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) până marginile se rumenesc, aproximativ 10-12 minute. Scoatem pe un platou, răcim și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Orez cu apio, șuncă de curcan și stafide

– 230 g orez cu bobul lung, 150 g șuncă de curcan, 150 g apio, 100 g morcov, 1 lingură ceapă verde deshidratată, 2 linguri stafide brune, ½ linguriță mix condimente Chimichurri, câte 1 linguriță semințe de coriandru și fenicul, 4 cuișoare, 1 linguriță mix boabe colorate de piper, 2 linguri ulei, sare, apă

Spălăm bine orezul, punem într-un bol, acoperim cu apă rece și lăsăm să stea 30 minute. Clocotim 400 ml apă împreună cu cuișoarele, scurgem orezul și punem în oală. Amestecăm până clocotește, reducem flacăra la mic, acoperim cu capac și fierbem 5 minute. Stingem focul, desfacem boabele de orez cu ajutorul dinților unei furculițe, îndepărtăm cuișoarele, acoperim și ținem de o parte.

Curățăm  și tăiem apio feliuțe subțiri, morcovul ¼, apoi felii subțiri. Tăiem șunca cubulețe. Într-o tigaie teflonată încălzim uleiul pe foc mare, punem coriandrul, feniculul, piperul și prăjim 30 secunde. Reducem flacăra la mediu, adăugăm morcovul, ceapa deshidratată și amestecăm 1 minut. Punem apio, amestecăm, turnăm 100 ml apă, acoperim cu capac și fierbem 5 minute. Îndepărtăm capacul, adăugăm stafidele și gătim 3 minute. Punem șunca, Chimichurri și amestecăm din când în când 3 minute. Adăugăm orezul, sare după gust și amestecăm continuu 5 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

File de pește cu dovleac și stafide

– 200 g file de pește alb, 150 g miez de dovleac plăcintar, 30 g stafide brune, ¼ linguriță praf de cuișoare, ½ linguriță praf de mango, 2 linguri chives tăiat pe diagonală, 1 linguriță boabe de piper verde, sare, 1 lingură ulei, apă

Tăiem peștele și dovleacul bucăți cu latura de 2 cm. Într-o cratiță încălzim uleiul pe foc mediu și gătim dovleacul 2 minute. Punem stafidele, piperul, cuișoarele, turnăm 50 ml apă, acoperim cu capac și ținem pe foc 5 minute. Adăugăm peștele, ½ linguriță sare, acoperim cu capacul și gătim 3 minute. Îndepărtăm capacul, presărăm pudra de mango, amestecăm și ținem pe foc 2 minute. Presărăm chives și amestecăm 1 minut. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)