– 300 g piept de pui dezosat și fără piele, câte 1 linguriță mix chilli cu usturoi uscat și boia de ardei iute, ½ linguriță sare, 2 linguri ulei
Tăiem carnea felii subțiri, crestăm pe o parte în diagonală, presărăm mixul de chilli, boiaua, sarea și turnăm 1 lingură de ulei. Într-o tigaie antiaderentă încălzim 1 lingură de ulei pe foc mare, punem carnea și prăjim pe ambele fețe 3-4 minute. Servim cu salată, sau garnitură, la alegere.
– 400 g piept de pui dezosat și fără piele, 15 g ghimbir, 40 g ceapă verde, 1 borcan bambus (180 g net), 50 g miez de nuci caju, câte 1 linguriță condimente pentru carne de pui, semințe de chimion, semințe Panch Phoran, praf de lemongrass și petale de șofran, ½ linguriță piper Sichuan, 2 linguri sos de soia, 2 linguri ulei, sare
Tăiem carnea fâșii subțiri și lungi, presărăm condimentele pentru carne, turnăm 1 lingură de ulei și amestecăm. Curățăm și tăiem ghimbirul și partea albă a cepelor mărunt, cozile fâșii subțiri pe diagonală. Scurgem bambusul și tăiem mărunt. Într-o tigaie antiaderentă încălzim 1 lingură de ulei pe foc mare, punem semințele de chimion, Panch Phoran și prăjim 30 secunde. Adăugăm ghimbirul, ceapa și amestecăm 1 minut. Punem carnea, presărăm șofranul, piperul și amestecăm din când în când 4 minute. Adăugăm bambusul, nucile, praful de lemongrass, turnăm sosul de soia, sărăm după gust și gătim 3 minute. Porționăm și servim.
– 250 g piept de pui dezosat și fără piele, 10 g usturoi, 100 g ardei gras roșu, 100 g pastă de ricotta și fistic, 100 g iaurt, 1 lingură amidon alimentar, câte 1 linguriță mix chilli cu usturoi uscat, ierburi de Provence uscate și boabe de piper negru, ½ linguriță sare, 2 linguri ulei
Tăiem carnea fâșii, presărăm mixul de chilli și usturoi, ierburile de Provence, sarea, turnăm 1 lingură de ulei și amestecăm bine. Curățăm și tăiem usturoiul mărunt, ardeiul cubulețe. Amestecăm pasta de ricotta cu iaurtul și amidonul alimentar. Într-o tigaie antiaderentă încălzim 1 lingură de ulei pe foc mare, punem piperul, usturoiul și prăjim 30 secunde. Adăugăm carnea și prăjim pe toate părțile 4-5 minute. Turnăm pasta cu iaurt, reducem flacăra la mediu și amestecăm din când în când cca. 5 minute, până se îngroașă și se formează sosul. Porționăm și servim.
– 150 g piept de pui dezosat și fără piele, 100 g tăiței de orez, 1 pungă sos Pad Thai (65 g net), 2 cepe verzi, 1 ardei gras (130 g), 2 linguri ulei, sare, apă
Clocotim 1,5 l apă, stingem focul, punem tăițeii, acoperim cu capac și lăsăm să stea 10 minute. Tăiem carnea cubulețe. Curățăm și tăiem cepele mărunt, ardeiul cubulețe. Într-o tigaie antiaderentă încălzim uleiul pe foc mare și prăjim carnea 2 minute. Punem ceapa, ardeiul și amestecăm 3 minute. Scurgem tăițeii, punem în tigaie, turnăm sosul, 2 linguri de apă, sărăm după gust și amestecăm continuu 2 minute. Porționăm și servim.
– 500 g piept de pui dezosat și fără piele, 8 g usturoi, 40 g ceapă verde, 25 g ghimbir, câte 1 ardei galben și ardei roșu (250 g), 60 g morcov, 50 g ciuperci Mun uscate, 2 linguri vin de orez/Sherry sec, 1 lingură sos de soia Tamouri, 200 ml supă de pui, 3 linguri ulei, sare, apă
Înmuiem ciupercile în apă călduță 30 minute și scurgem. Tăiem carnea cuburi. Curățăm și tăiem usturoiul, ghimbirul și partea albă a cepelor mărunt, cozile felii subțiri pe diagonală, morcovul rondele fine, ardeii feliuțe. Într-o tigaie antiaderentă încălzim uleiul pe foc mare, prăjim carnea până se înmoaie, cca. 5 minute și scoatem pe o hârtie absorbantă. Turnăm în tigaie 1 lingură de ulei, punem ciupercile și gătim pe foc mediu 10 minute. Adăugăm partea albă a cepelor, usturoiul, ghimbirul, morcovul, ardeii și amestecăm 2 minute. Turnăm vinul, supa, sosul de soia, amestecăm, acoeprim cu capac și fierbem până se înmoaie ciupercile, aproximativ 15-20 minute. Punem carnea, cozile cepelor, sărăm după gust și gătim 3-4 minute. Porționăm și servim.
– 350 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 ceapă mare (180 g), 250 g fasole verde tăiată bucăți, ½ floare de anason uscată, 80 g sos de brânză picant, 1 lingură ulei, ½ linguriță piper negru măcinat
Tăiem carnea felii subțiri. Curățăm ceapa și tăiem mărunt. Într-o cratiță încălzim uleiul pe foc mediu, prăjim carnea pe ambele părți până-și schimbă culoarea, cca. 3 minute și scoatem de o parte. Punem ceapa și amestecăm 2 minute. Adăugăm anasonul, fasolea, piperul și gătim până se înmoaie, cca. 4-5 minute. Punem carnea, sosul de brânză și amestecăm din când în când 2-3 minute. Porționăm și servim.
– 350 g piept de pui dezosat și fără piele, 5 g usturoi, 50 g ceapă verde, 300 g mazăre, 80 g morcov, 30 g măsline negre fără sâmburi, 100 g iaurt, câte 1 linguriță semințe de mărar, praf de chimen, boia de ardei dulce, oregano uscat, 2 lingurițe ondimente pentru carne de pui, ¼ linguriță piper negru măcinat, 1 lingură pătrunjel verde tocat mărunt, 2 linguri ulei, sare, apă
Tăiem carnea cubulețe, presărăm condimentele pentru carne de pui, turnăm 1 lingură de ulei, amestecăm și ținem de o parte. Curățăm și tăiem usturoiul și partea albă a cepelor mărunt, cozile fâșii subțiri pe diagonală, morcovul rondele subțiri; tăiem măslinele mărunt. Frecăm bine iaurtul. Într-o tigaie încălzim 1 lingură de ulei pe foc mare, punem semințele de mărar, usturoiul, partea albă a cepelor și prăjim 1 minut. Adăugăm carnea, reducem flacăra la mediu și prăjim 2 minute. Punem morcovul, mazărea, măslinele, chimenul, boiaua, piperul, oregano, turnăm 150 ml apă, acoperim cu capac și fierbem 15 minute. Îndepărtăm capacul, turnăm iaurtul, presărăm pătrunjelul verde, sărăm după gust și amestecăm din când în când 3 minute. Porționăm și servim.
– 200 g paste făinoase cu 5 arome, 350 g piept de pui dezosat și fără piele, 7 g usturoi, 1 borcan sos de brânză condimentată picant (290 g), câte 1 linguriță busuioc uscat, condimente pentru paste, mix de chilli și usturoi uscate, 3 linguri pătrunjel verde tocat mărunt, ¼ linguriță piper negru măcinat, sare, 2 linguri ulei, apă
Clocotim 2 l apă și fierbem pastele pe foc mediu spre mic 15 minute. Tăiem carnea fâșii, presărăm mixul de chilii cu usturoi, busuiocul, turnăm 1 lingură de ulei și amestecăm. Curățăm usturoiul și tăiem mărunt. Într-o tigaie antiaderentă încălzim 1 lingură de ulei pe foc mare și prăjim usturoiul 30 secunde. Punem carnea, reducem flacăra la mediu și prăjim 5 minute. Presărăm condimentele pentru paste, piperul, turnăm sosul, 50 ml apă caldă, sărăm după gust și amestecăm 3 minute. Adăugăm pătrunjelul, amestecăm 1 minut și stingem focul. Porționăm în farfurii pastele, deasupra turnăm carnea cu sos și servim.
– 500 g pipet de pui dezosat și fără piele, 7 g usturoi, 100 g frunze de baby spanac, 50 g ardei gras roșu tăiat cubulețe, 100 g smântână, 1 lingură făină, 1 lingură condimente pentru carne de pui, 1 linguriță mentă uscată, 2 linguri ulei, câte 1.2 linguriță sare și praf de piper negru cu lămâie
Spălăm spanacul și scurgem. Tăiem carnea bucăți de aproximativ 3 cm, presărăm condimentele pentru carne de pui, menta, turnăm 1 lingură de ulei, amestecăm și ținem de o parte. Curățăm usturoiul și tăiem mărunt. Amestecăm făina cu smântâna. Într-o tigaie cu fundul gros încălzim 1 lingură de ulei pe foc mare și prăjim usturoiul 30 secunde. Punem carnea, reducem flacăra la mediu și gătim pe toate părțile 5 minute. Adăugăm ardeiul și gătim 2 minute. Punem frunzele de spanac, sarea, piperul și amestecăm din când în când 5 minute. Adăugăm smântâna și amestecăm 2 minute. Porționăm și servim.
– 400 g felii din piept de pui (8 bucăți), 1 ou, făină, 4 linguri pesmet, 2 linguri lapte, 50 g cașcaval ras mare, sare, piper
Presărăm pe carne câte 1/2 linguriță sare și piper. Batem oul cu ¼ linguriță sare și un vârf de cuțit piper negru măcinat, apoi amestecăm cu laptele. Amestecăm pesmetul cu cașcavalul. Tăvălim carnea prin făină astfel încât să se acopere ambele părți. O trecem prin oul bătut, apoi prin pesmet și așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 15 minute. Întoarcem pe cealaltă parte și ținem în cuptor 15 minute, până se rumenește. Scoatem într-un bol și servim cu garnitură/salată la alegere.