Foietaj cu cremă de brânză, șuncă afumată și ardei

– o foaie de aluat foietaj congelat (400 g), 100 g șuncă afumată feliată (Pădurea Neagră), 50 g cremă de brânză cu verdețuri, 50 g ardei gras roșu tăiat cubulețe, 3 linguri pătrunjel verde tocat mărunt, ulei

Decongelăm foaia de aluat, întindem pe toată suprafața crema de brânză, acoperim cu feliile de șuncă, presărăm ardeiul și pătrunjelul.

Rulăm pe lat, închidem capetele, obținând un rulou pe care îl ungem cu ulei și așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) 25 minute, până se rumenește. Răcorim, transferăm pe un platou, tăiem felii și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort cu foi tortilla

– 8 foi tortilla, 200 g lobodă roşie, 200 g cremă de brânză cu verdeţuri, 1 leg. mărar, 1 ceapă verde, 250 g pastă de mazăre, 100 g muşchi de porc file afumat, 100 g sos picant cu brânză şi ardei, 100 g smântână, 200 g ketchup iute, 1 roşie brună, brânză rasă pentru  paste, unt

Fierbem în apă clocotită loboda, apoi scurgem. Amestecăm brânza cu ceapa tocată mărunt, sare şi smântână. Tocăm muşchiul mărunt şi-l amestecăm cu sosul picant cu brânză şi ardei. Tăiem roşia felii.

Ungem cu unt o formă de tort. Aşezăm pe straturi: 1 foaie peste care întindem loboda,

Imagine

1 foaie peste care întindem crema de brânză,

Imagine

1 foaie pe care o stropim cu ketchup şi întindem pasta de  mazăre,

Imagine

1 foaie peste care întindem crema cu muşchi,

Imagine

1 foaie cu cremă de brânză, 1 foaie cu ketchup şi pastă din mazăre, 1 foaie cu sos de brânză cu şuncă. Ultima foaie o acoperim cu ketchup, aşezăm feliile de roşie şi presărăm brânză rasă pentru paste.

Imagine

Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu 30 minute. Răcorim 5 minute, porționăm și servim.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)