– 150 g biscuiți, 1 plic budincă cu gust de ciocolată, 2 mere (320 g), 150 g zahăr, 50 g zahăr praf, 130 g unt, 400 ml lapte, 100 ml frișcă, ½ linguriță praf de scorțișoară
Tapetăm o formă de chec (25×10 cm) cu folie de aluminiu. Topim 80 g unt. Măcinăm biscuiții, amestecăm cu zahărul praf, untul, punem în formă și nivelăm, obținând blatul. Dizolvăm praful de budincă în 100 ml lapte, restul turnăm într-o crăticioară, punem 100 g zahăr și amestecăm până se topește. Când clocotește turnăm praful dizolvat și amestecăm continuu, pe foc mediu, până se îngroașă. Răcorim și întindem peste biscuiți într-un strat uniform. Curățăm merele de coajă, cotorul cu semințe și tăiem cuburi. Într-o cratiță topim 50 g unt, adăugăm 50 g zahăr și amestecăm până se dizolvă. Punem merele, scorțișoara și fierbem pe foc mediu până sosul se îngroașă, cca. 4-5 minute și răcorim. Turnăm peste budincă și nivelăm. Mixăm frișca tare și acoperim merele. Punem în frigider câteva ore. Scoatem cu grijă să nu rupem blatul, îndepărtăm folia, așezăm pe un platou, tăiem felii și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)










