Prăjitură din patru ingrediente

– 4 ouă, 200 g zahăr, 150 g făină, 3 mere (aproximativ 500-600 g); pentru servit zahăr praf, opțional praf de scorțișoară

Mixăm ouăle, adăugăm zahărul și mixăm până devin cremoase. Punem făina și mixăm până omogenizăm. Spălăm merele, ștergem cu hârtie absorbantă, îndepărtăm codița,  cotorul și tăiem felii subțiri. Tapetăm o formă de tort (26 cm diametru) cu hârtie de copt și turnăm 1/3 compoziție. Punem merele și acoperim cu restul de compoziție. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 40-50 minute (testul cu scobitoarea). Răcim, îndepărtăm hârtia și așezăm pe un platou. Deasupra presărăm zahăr praf, opțional amestecat cu scorțișoară. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu nuci, ricotta și compot de prune

– 5 ouă, 200 g+2 linguri zahăr, 100 g zahăr praf, 150 g nuci măcinate, 100 g făină, 1 compot de prune (800 ml), 250 g ricotta, 250 ml frișcă, 20 g gelatină, ¼ linguriță cuișoare măcinate, 30 g margarină, apă

Scurgem prunele din compot. Tăiem 130 g prune cubulețe restul pasăm. Amestecăm făina cu nucile. Într-o oală cu pereți dubli amestecăm ouăle cu 200 g zahăr. Punem pe foc mediu și amestecăm 2 minute. Adăugăm făina și amestecăm continuu, pe foc mic, 10 minute, până începe să se îngroașe. Ungem o tavă cu un strat gros de margarină și întindem uniform compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu 15-20 minute (testul cu scobitoarea. Răcim în tavă.

Amestecăm ricotta cu zahărul praf și prunele tăiate. Înmuiem 10 g gelatină în 4 linguri de apă rece 10 minute apoi o dizolvăm pe foc mic amestecând continuu aproximativ 1 minut având grijă să nu fiarbă. Răcorim și amestecăm cu ricotta. Mixăm frișca tare, încorporăm în ricotta. Punem în frigider 30 minute. Scoatem blatul pe un platou, însiropăm cu 3 linguri suc de compot și întindem uniform crema cu ricotta. Punem în frigider,

Amestecăm prunele pasate cu 2 linguri de zahăr și 150 ml suc de compot. Înmuiem 10 g gelatină în 100 ml suc de compot 10 minute apoi o dizolvăm pe foc mic amestecând continuu aproximativ 1 minut având grijă să nu fiarbă. Răcorim, turnăm peste prune, amestecăm și punem în frigider până începe să se întărească, aproximativ 30-40 minute. Întindem uniform peste cremă. Punem prăjitura în frigider până a doua zi. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu caise conservate

– 4 ouă, 1 compot de caise (800 ml), 100 g caise deshidratate, 200 g zahăr brut, 50 g zahăr praf vanilat, 300 g făină, 1 plic praf de copt, 125 g margarină la temperatura camerei, 100 ml lapte, 10 g gelatină, 250 ml frișcă, apă, sare

Tăiem mărunt caisele deshidratate. Scurgem caisele din compot și pasăm. Amestecăm făina cu praful de copt. Frecăm bine margarina, adăugăm gălbenușurile, zahărul și mixăm până compoziția devine cremoasă. Punem făina alternativ cu laptele, adăugăm caisele deshidratate și omogenizăm. Întindem uniform într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu 20-25 minute (testul cu scobitoarea) apoi răcim. Îndepărtăm hârtia și așezăm pe un platou. Înmuiem gelatina în 4 linguri de apă rece 10 minute apoi o dizolvăm pe foc mic având grijă să nu fiarbă, aproximativ 1 minut. Răcorim și încorporăm în caisele pasate. Mixăm frișca tare, amestecăm cu caisele și întindem peste blat. Eu am ornat cu bombonele decor din zahăr colorat Punem în frigider 2 ore. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu ghimbir și curmale

– 3 ouă, 150 g zahăr, 200 g făină, 1 plic praf de copt, 100 g ghimbir confiat, 100 g ciocolată albă, 250 g curmale uscate fără sâmburi, 5 linguri cognac, 30 g margarină, 3 linguri ulei, 2 linguri fulgi de ciocolată albă, sare

Punem curmalele într-un bol, turnăm cognacul, 50 ml apă călduță, acoperim și lăsăm să stea la temperatura camerei până a doua zi. Scurgem, jumătate pasăm, jumătate tăiem mic. Tăiem ghimbirul mărunt. Amestecăm făina cu praful de copt. Tăiem ciocolata bucățele mici, amestecăm cu margarina pe foc mic până se topește și punem de o parte. Mixăm ouăle cu zahărul și un praf de sare până devin albicioase și își dublează volumul. Adăugăm pe rând făina, ciocolata, uleiul, ghimbirul și omogenizăm. Întindem uniform compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Deasupra punem curmalele din loc în loc. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 25 minute.  Presărăm fulgii de ciocolată și ținem în cuptor 5 minute. Răcim, scoatem pe un platou, porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură rapidă cu gem

– 5 ouă, 250 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 180 g făină, 1 plic praf de copt, 250 g gem de fructe, 50 ml ulei, sare
Amestecăm făina cu praful de copt. Mixăm ouăle cu un praf de sare, zahărul, zahărul vanilat până devin albicioase. Adăugăm făina, turnăm treptat uleiul și omogenizăm La sfârșit încorporăm gemul amestecând cu o lingură. Eu am folosit gem de cireșe. Tapetăm o tavă cu hârtie de copt și întindem uniform compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mai mare (200) aproximativ 25-30 minute (testul cu scobitoarea). Răcim, îndepărtăm hârtia, porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu cremă de vanilie și gem

– pentru blaturi- 6 ouă, 6 linguri zahăr, 2 plicuri zahăr vanilat, 8 linguri făină, 1 plic praf de copt, sare

– pentru cremă- 1 plic praf cremă de vanilie, 3 linguri zahăr praf, 250 ml lapte; în plus 100 g gem de piersici

Vom coace două foi de blat. Amestecăm făina cu praful de copt. Separăm gălbenușurile de albușuri. Peste gălbenușuri punem zahărul, zahărul vanilat și ținem de o parte. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Mizăm gălbenușurile până se topește zahărul și devin albicioase. Punem trei linguri de albușuri amestecăm cu o lingură apoi încorporăm în restul albușurilor. Adăugăm făina și omogenizăm amestecând de jos în sus. Împărțim compoziția ½. Întindem jumătate într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu până se rumenește și marginile se desfac de hârtie, aproximativ 15-20 minute. Răcim pe un grătar și îndepărtăm hârtia. La fel procedăm cu a doua foaie de blat.

Mixăm praful de cremă cu zahărul praf și laptele 3 minute la viteză mare până obținem o cremă tare. Punem în frigider până la asamblarea prăjiturii.

Ungem cele două foi de blat pe o parte cu gem. Așezăm o foaie pe un platou și întindem uniform crema. Acoperim cu a doua foaie de blat, partea unsă cu gem să rămână ca parte superioară a prăjiturii și punem în frigider 2 ore. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Prăjitură cu ciocolată, nes și mascarpone

– pentru blat- 4 ouă, 200 g unt moale+pentru formă, 140 g zahăr, 150 g ciocolată neagră, 100 g nuci măcinate

– pentru mousse de ciocolată cu lapte- 300 g ciocolată cu lapte, 250 g mascarpone, 400 ml frișcă

– pentru mousse de cafea cu mascarpone- 100 g ciocolată albă, 3 linguri nes, 280 ml frișcă, 3 linguri apă

– pentru glazură- 200 g ciocolată neagră, 1 lingură nes, 200 ml frișcă

Frecăm bine untul cu zahărul, adăugăm ouăle și omogenizăm. Tăiem mărunt ciocolata, turnăm 3 linguri frișcă și topim pe foc mic. Răcorim și încorporăm în compoziția din ouă. Punem nucile și omogenizăm. Tapetăm o tavă cu hârtie de copt și întindem uniform compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu aproximativ 30 minute (testul cu scobitoarea) apoi răcim.

Rupem ciocolata cu lapte bucățele mici și punem într-un bol. Încălzim frișca până la punctul de fierbere, turnăm peste ciocolată, lăsăm să se înmoaie 2-3 minute și amestecăm bine până omogenizăm. Răcim, întindem peste blat și punem în frigider până se întărește.

Rupem ciocolata albă bucățele și punem într-un bol. Încălzim frișca până la punctul de fierbere, turnăm peste ciocolată, lăsăm să se înmoaie 2-3 minute, amestecăm bine până omogenizăm apoi răcim. Dizolvăm nesul în apa fierbinte și răcim. Amestecăm ciocolata cu cu mascarpone, nesul și punem în frigider o oră. Amestecăm bine și întindem peste prăjitură. Punem în frigider până se întărește.

Rupem ciocolata neagră bucățele și punem într-un bol. Amestecăm frișca cu nesul, clocotim și turnăm peste ciocolată. Lăsăm să stea 1 minut și amestecăm bine. Răcorim, turnăm peste prăjitură și punem în frigider până a doua zi. Îndepărtăm hârtia, porționăm, așezăm pe un platou și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu stafide, ananas și ghimbir

– pentru blat- 4 ouă, 100 g stafide, 120 g zahăr brut, 150 g făină, 1 plic praf de copt

– pentru cremă- 250 g mascarpone, 60 g zahăr praf, 100 g ghimbir confiat, 50 ml cognac, 1 compot de ananas (345 g net), 300 ml frișcă

Punem ghimbirul într-un bol, turnăm cognacul, acoperim și lăsăm până se înmoaie, aproximativ 2 ore.

Mixăm ouăle cu zahărul, punem praful de copt, făina și omogenizăm. Amestecăm cu stafidele și întindem uniform într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu aproximativ 20-25 minute (testul cu scobitoarea) apoi răcim.

Scurgem fructele din compot (dacă sunt rondele tăiem bucățele). Mixăm frișca tare. Mixăm mascarpone cu zahărul până devine cremoasă, adăugăm ghimbirul, ananasul și omogenizăm. Încorporăm în frișcă amestecând cu o lingură. Hidratăm gelatina în 5 linguri suc de compot 10 minute. O dizolvăm pe foc mic, amestecând continuu aprox. 1 minut având grijă să nu fiarbă. Turnăm peste compoziție și omogenizăm obținând crema. Punem în frigider 30 minute.

Îndepărtăm hârtia de pe blat și așezăm pe un platou. Întindem uniform crema și punem în frigider câteva ore. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură din curmale cu cremă de lime

– pentru blat- 250 g curmale fără sâmburi, 3 ouă, 200 g zahăr, 200 g făină, ½ plic praf de copt, 100 g margarină la temperatura camerei, 3 linguri iaurt, 1 linguriță praf de cuișoare, apă; ulei pentru formă

– pentru cremă- 2 gălbenușuri de ouă, 100 ml suc de lime (2-3 lime), 100 g zahăr praf, 300 ml frișcă

Tăiem curmalele bucățele, turnăm 100 ml apă caldă, acoperim și lăsăm să se înmoaie 30 minute apoi pasăm cu blenderul.

Preparăm crema. Într-o cratiță frecăm gălbenușurile cu zahărul praful, turnăm treptat zeama de lime, punem pe foc mic și amestecăm continuu până se îngroașă. Turnăm într-un bol și răcim. Mixăm frișca tare, încorporăm crema de lime și omogenizăm.

Amestecăm făina cu praful de copt. Frecăm margarina cu zahărul până devine cremoasă. Adăugăm ouăle și amestecăm bine. Punem făina, cuișoarele, iaurtul și omogenizăm. Încorporăm pasta de curmale. Tapetăm o formă de tort (26 cm diametru) cu hârtie de copt pe care o ungem cu puțin ulei și întindem uniform compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu 30-35 minute (testul cu scobitoarea). Răcim, îndepărtăm hârtia și tăiem ½ pe orizontală. Pe un platou așezăm o foaie de blat și întindem 1/3 cremă. Acoperim cu a doua foaie de blat și întindem crema rămasă. Punem în frigider 2 ore. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Prăjitură cu orez și nucă

– 7 ouă, 10 linguri zahăr, 2 plicuri zahăr vanilat, 450 g făină, 1 plic praf de copt, 150 g orez, 150 g nuci, 350 g brânză de vaci, 500 l lapte, 100 ml ulei, sare; margarină și făină pentru formă

Tăiem nucile mărunt. În 450 ml lapte fierbem orezul la foc mic, amestecând din când în când, până se înmoaie, aproximativ 15 minute. Spre sfârșit adăugăm 3 linguri de zahăr și zahărul vanilat. Răcim și amestecăm cu 4 gălbenușuri și nucile. Mixăm 4 albușuri cu un praf de sare spumă tare, adăugăm 2 linguri de zahăr și mixăm până devin cremoase și lucioase. Le încorporăm în compoziția cu orez.

Amestecăm făina cu praful de copt. Mixăm 3 ouă împreună cu brânza și 5 linguri de zahăr. Turnăm treptat uleiul, adăugăm făina, 50 ml lapte și omogenizăm obținând un aluat. Îl întindem într-o tavă unsă cu margarină și tapetată cu făină. Întindem compoziția din orez cu nuci. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 40 minute. Răcim, scoatem pe un platou, porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)