Năut cu mazăre

– 1 conservă de năut (250 g), 150 g mazăre, 2 cm ghimbir, 1 ardei iute verde, 2 semințe de cardamom verde, 5 boabe de piper verde, 2 cuișoare, 1 linguriță semințe de coriandru, câte ½ linguriță chimion, fulgi de ardei, semințe de fenicul, 1 lingură ulei, sare

Clătim năutul cu apă rece și îndepărtăm cojițele de pe boabe. Curățăm și tocăm mărunt ardeiul iute și ghimbirul. Încingem o lingură de ulei, punem ghimbirul, ardeiul iute, boabele de năut, praful din condimente și călim 1 min. Pasăm jumătate din năut cu furculița, adăugăm mazărea, roșiile, amestecăm și ținem pe foc 3 min. Sărăm și piperăm după gust, amestecăm și stingem focul. Servim cald.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui cu lapte de cocos

– o rețetă din India-

– 4 buc. piept de pui dezosat și fără piele, 1 ceapă mică, 1 chilli verde, 2,5 cm ghimbir, 2 lingurițe coriandru praf, 1 linguriță chimen măcinat, 1 linguriță semințe de fenel, 1 linguriță dintr-o steluță de anason zdrobită, 4 semințe de cardamom verde, ½ linguriță praf de usturoi, ½ linguriță turmeric, ½ linguriță boabe de piper negru, 600 ml lapte de cocos, ulei, coriandru proaspăt

Crestăm carnea din loc în loc și așezăm într-un castron astfel ca bucățile să nu se suprapună. Curățăm și tăiem mărunt chilli, ceapa și ghimbirul. Le amestecăm cu praful de coriandru, chimenul, semințele de fenel, anasonul, cardamomul, usturoiul, turmericul, piperul, 450 ml lapte de cocos și pasăm cu blenderul obținând o pastă lichidă. Turnăm jumătate peste carne, acoperim cu folie alimentară și punem în frigider minim 2 ore, preferabil până a doua zi.

Încălzim un grătar (grill), pensulăm cu ulei, așezăm bucățile de carne și prăjim câte 6-7 min., pe fiecare parte, până sunt gătite.

Între timp turnăm amestecul cu lapte de cocos și laptele de cocos rămase într-o cratiță și fierbem, amestecând frecvent, câteva minute, până obținem un sos. Așezăm câte o bucată de carne pe un platou cald, turnăm deasupra sos, garnisim cu coriandru și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Orez condimentat

– o rețetă din India-

– 225 g orez basmati, 5 semințe de cardamom verde, 5 căței de usturoi, 1 linguriță semințe de fenicul, ½ linguriță semințe de muștar negru, ½ baton de scorțișoară, 2 frunze de dafin, 1 ½ lingurițe sare, 2 linguri ulei vegetal/de arahide, 450 ml apă, piper negru măcinat

Spălăm orezul cu apă rece foarte bine, scurgem, punem într-un vas, acoperim cu apă rece și lăsăm să stea la temperatura camerei 30 min. Scurgem bine și punem doeparte. Curățăm usturoiul și tăiem mărunt. Zdrobim cardamomul. Încălzim o tigaie antiaderentă, cu baza groasă, la foc mediu. Turnăm uleiul, punem cardamomul, usturoiul, feniculul, muștarul, scorțișoara, frunzele de dafin și amestecăm 30 sec. Adăugăm orezul, amestecăm pentru a se impregna cu uleiul, turnăm apa, sărăm și aducem la punctul de fierbere. Reducem focul la mic și fierbem sub capac, fără să amestecăm, 8-10 min., până orezul a absorbit lichidul. Oprim focul, presărăm piper după gust și desfacem orezul cu o furculiță. Acoperim, lăsăm să stea 5 min., apoi servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)