Supă Ramen cu piept de rață

– 3 căței de usturoi, 10 g ghimbir, 100 g frunze de spanac tânăr, 50 g mazăre, 25 g fasole galbenă, 1 morcov (70 g), ½ ardei iute, 1 linguriță condimente chinezești 5 arome, 4 linguri sos de soia, 250 g tăiței cu ou chinezești, 250 g piept de rață fiert, 1 l supă de pui/rață, 1 linguriță zahăr, 1 lingură ulei, apă

Curățăm și tăiem usturoiul, ghimbirul și ardeiul iute mărunt, morcovul fâșii subțiri. Fierbem mazărea, fasolea galbenă și scurgem. Fierbem tăițeii conform indicațiilor de pe ambalaj și scurgem. Turnăm supa într-o oală, punem ghimbirul, usturoiul, ardeiul iute, morcovul, zahărul, condimentele, sosul de soia, aducem la punctul de fierbere, acoperim, reducem flacăra la mic și fierbem 5 minute. Stingem focul și adăugăm tăițeii, mazărea, fasolea și spanacul. Tăiem carnea felii subțiri, o prăjim în uleiul încins câte 1 minut pe fiecare parte. Porționăm supa, punem câteva feliuțe de carne și servim.  

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de rață cu ghimbir și ananas

– 500 g file de piept de raţă,  2 linguriţe ghimbir tăiat mărunt, 750 g ananas proaspăt, 300 g bambus (conservă), 250 g supă de pui, 4 linguri smântână, 3 linguriţe făină, 2 linguri Sherry sec, 50 g sâmburi de migdale, sare, piper negru

Curățăm și tăiem ananasul cuburi. Prăjim sec migdalele. Îndepărtăm pielea de pe carne, o sărăm, piperăm, presărăm cu ghimbir, apoi o tăiem fâșii. Prăjim pielea, fără adaus de grăsime, până devine crocantă, o scoatem și ținem deoparte. În untura rămasă prăjim carnea, pe ambele părți, aprox. 7 min. Scoatem și tăiem feliuțe subțiri. În alt vas călim câteva minute ghimbirul, bambusul și ananasul. Adăugăm carnea, supa, sare și piper după gust, turnăm Sherry și fierbem până începe ananasul să se înmoaie puțin.

Amestecăm făina cu smântâna, o adăugăm peste mâncare, amestecăm până se dizolvă și se formează un sos.

Servim caldă, presărată cu migdale și pielea crocantă.

156

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de rață caramelizat

– 1 piept de rață dezosat, 100 ml sos de soia, 2 portocale, 100 g miere de albine, 3 cm ghimbir, 1 linguriță condimente 5 arome chinezești

Crestăm partea cu piele pe diagonală.

IMG_0685

Turnăm sosul de soia, acoperim și ținem în frigider 1 oră. Prăjim, fără ulei, aprox. 3-4 min. pe fiecare parte (în funcție de cât de suculentă dorim să fie). Curățăm ghimbirul și radem. Stoarcem portocala, amestecăm sucul cu sosul de marinat, mierea, ghimbirul și condimentele.

IMG_0689

Scoatem pielea, așezăm carnea într-o tavă și turnăm amestecul peste.

IMG_0692

Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 15-20 min., până se caramelizează sosul din tavă. Tăiem felii și servim cu sosul caramel din tavă. (eu am ținut-o mai mult pt. că prefer carnea bine gătită)

118

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de rață la tigaie

– o rețetă chinezească –

– 1 piept de rață dezosat și fără piele, 40 g ghimbir, 4 căței mari de usturoi, 1 linguriță Sambal Oelek (pastă de ardei iute), ½ ardei gras roșu, 1 rulou scorțișoară, ½ bucată anason stelat, 1 păstaie cardamom negru/1 linguriță praf, 3 ardei iuți roșii (chili), 2 frunze de dafin, 2 linguri vin de orez/Sherry sec, 2 linguri sos de soia dark, 1 linguriță sos de soia light, 3 linguri ulei de orez, apă, 2 fire ceapă verde

Tăiem carnea fâșii subțiri. Curățăm și tăiem ½ ghimbir pe jumătate, apoi felii subțiri, iar cealaltă ½ cantitate tocăm mărunt. Tăiem 2 căței de usturoi mărunt și 2 căței rondele, ardeiul gras fâșii subțiri, partea albă a cepei tocăm mărunt, iar partea verde rondele pt. decor.

În wok-ul încins punem uleiul uniform, adăugăm carnea, la foc iute, amestecând continuu 1 min. până își schimbă culoare (NU prăjim), apoi o tragem deoparte a vasului. În partea rămasă liberă punem partea albă a cepei, usturoiul și ghimbirul tocate mărunt, anasonul, cardamomul și pasta de ardei iute. Amestecăm continuu, la foc iute, până se omogenizează, apoi amestecăm cu carnea, acoperim cu apă cât să fie acoperită. Când începe să fiarbă sosul adăugăm scorțișoara și frunzele de dafin, apoi vinul, sosul de soia dark, light și amestecăm. Fierbem în continuare, la foc minim, amestecând din când în când, aprox. 1 oră, până scade sosul și carnea e fragedă. Luăm de pe foc și scoatem frunzele de dafin, scorțișoara și anasonul.

În altă tigaie încingem la foc iute 1 lingură de ulei, adăugăm ghimbirul feliat, usturoiul rondele, ardeii iuți uscați întregi, ardeiul gras (păstrăm câteva fâșii pt. decor), amestecâm continuu, la foc iute, aprox. 1 min și luăm de pe foc și scoatem ardeii. Turnăm compoziția peste rață, omogenizăm și servim.

IMG_9644

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)