Pipote și inimi de pui cu porumb

– 500 g pipote și inimi de pui, 100 g ceapă verde, 1 conservă boabe de porumb (285 g net), 200 g bulion de roșii gros, câte 1 linguriță semințe de coriandru și rozmarin uscat, 1 linguriță Secretul Gustului, 1 linguriță bicarbonat de sodiu, zahăr, ½ linguriță praf de chimen, ¼ linguriță piper negru măcinat, sare, 1 lingură ulei, apă

Tăiem pipotele ½ și curățăm de cartilaje; curățăm inimile. Le punem într-un bol, presărăm bicarbonatul, acoperim cu apă rece și lăsăm să stea 30 minute. Scurgem, punem într-o oală, presărăm 1 linguriță zahăr, turnăm 500 ml apă și fierbem pe foc mare până clocotește apa. Reducem flacăra la mediu, acoperim parțial cu capac și fierbem 1 oră, îndepărtând spuma din când în când.

Spălăm porumbul și scurgem. Curățăm ceapa și tăiem partea albă mărunt, cozile fâșii subțiri pe diagonală. Într-o tigaie cu fundul gros încălzim uleiul pe foc mediu și prăjim semințele de coriandru 30 secunde. Punem partea albă a cepelor și amestecăm 1 minut. Adăugăm porumbul, cozile de ceapă și amestecăm 2 minute.  Turnăm bulionul de roșii, adăugăm 2 lingurițe de zahăr, chimenul, rozmarinul, piperul, ½ linguriță sare, turnăm 50 ml apă și fierbem 2 minute. Scurgem pipotele, punem în tigaie și amestecăm din când în când 5 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pipote și inimi de pui cu porumb tânăr și orez

– 500 g pipote și inimi de pui, 1 ceapă mică (60 g), 1 ardei capia roșu (100 g), 150 g orez cu bobul lung fiert, 4 bucăți porumb tânăr dulce-acrișor din conservă (cca. 60 g), ½ linguriță bicarbonat de sodiu, 3 boabe de ienibahar, ½ linguriță zahăr, 1 linguriță boia de ardei dulce, ½ linguriță piper negru măcinat, 1 lingură ulei, sare, apă

Spălăm pipotele și inimile cu apă rece, punem într-un bol, acoperim cu apă rece, presărăm bicarbonatul și lăsăm să stea 30 minute. Scurgem, curățăm inimile de sângele din interior, îndepărtăm părțile cartilaginoase ale pipotelor și tăiem bucăți mari. Într-o oală punem pipotele, inimioarele, ienibaharul, zahărul, turnăm 500 ml apă și punem pe foc mai mare. Când clocotește reducem flacăra la mediu și fierbem pe foc mediu, îndepărtând spuma formată. După 30 minute acoperim parțial cu capac și fierbem până se înmoaie aproximativ 1 oră. La nevoie adăugăm puțină apă caldă.  

Scurgem porumbul și tăiem rondele de 0,5 cm grosime. Curățăm și tăiem ceapa feliuțe subțiri, ardeiul cubulețe. Într-o cratiță încălzim uleiul pe foc mediu și prăjim ceapa 3 minute. Adăugăm ardeiul și amestecăm 3 minute. Punem pipotele și inimile, turnăm 50 ml din supa lor, presărăm boiaua, piperul, ½ linguriță sare și fierbem 5 minute. Adăugăm porumbul, orezul, sărăm după gust și amestecăm 3 minute. 

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pipote și inimi cu spanac

– 500 g amestec pipote și inimi de pui, 200 g frunze de spanac congelate, 3 căței mari de usturoi (10 g), 3 linguri pastă de ardei Gulaș dulce, 1 linguriță Belșug de mirodenii picant, 1 linguriță semințe de coriandru, ½ linguriță piper negru măcinat, 1 lingură ulei, apă

Decongelăm spanacul și păstrăm lichidul scurs. Curățăm inimile și pipotele de părțile cartilaginoase și le tăiem bucăți. Curățăm usturoiul și tocăm mărunt. Într-o tigaie cu fundul gros încălzim uleiul pe foc mare, punem coriandrul, usturoiul și amestecăm 1 minut. Adăugăm pipotele, inimile și prăjim pe toate părțile 2-3 minute, până își schimbă culoarea. Acoperim cu apă caldă și aducem la punctul de fierbere. Acoperim parțial cu capacul, reducem flacăra la mediu și fierbem până se înmoaie, aproximativ o oră și jumătate. Din când în când completăm cu apă caldă. Adăugăm spanacul și lichidul păstrat, piperul, pasta de ardei și gătim 5 minute, amestecând din când în când.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pipote și inimi de pui cu linte verde

– 500 g pipote și inimi de pui curățate, 300 g linte verde, 2 căței mari de usturoi (7 g), 30 g praz, 100 g baby morcovi congelați, 1 linguriță Secretul Gustului, 1 linguriță boabe de muștar, 1 linguriță chimen măcinat, ½ linguriță curcuma, 100 ml bulion de roșii, 2 linguri ulei, ½ linguriță piper negru măcinat, sare, apă

Înmuiem lintea în apă rece 12 ore. Scurgem bine, punem într-o oală, acoperim cu apă rece, adăugăm Secretul Gustului și fierbem pe foc mediu 30 minute., Scurgem și ținem la cald. Fierbem inimile și pipotele în 1 ½ l apă rece cu jumătate linguriță de sare până se înmoaie, aproximativ 1 oră. Scurgem și păstrăm supa. Decongelăm morcovii și tăiem rondele. Curățăm și tăiem usturoiul mărunt, prazul rondele fine. Într-o cratiță largă încălzim uleiul pe foc mare, punem boabele de muștar, usturoiul și prăjim 30 secunde. Adăugăm prazul, morcovii și amestecăm 2 minute. Punem pipotele, inimile, chimenul, curcuma, turnăm 100 ml supă și fierbem 3 minute. Adăugăm lintea, ½ linguriță sare, piperul, turnăm bulionul, 50 ml supă și fierbem 3 minute, până lichidul se evaporă. Servim mâncarea caldă. Putem păstra în frigider, acoperită, câteva zile.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Inimioare cu orez și sos Worcester

– 200 g inimioare de pui, 200 g orez brun, 2 cepe verzi, 100 g ardei gras roșu, 4 linguri sos Worcester, 2 lingurițe măghiran uscat, 2 lingurițe semințe de mărar, 3 linguri ulei, apă, sare

Punem într-un bol inimioarele curățate, presărăm măghiranul, turnăm 2 linguri sos Worcester, 1 lingură ulei, acoperim și ținem în frigider până a doua zi. Fierbem orezul în apă clocotită cu puțină sare 8-10 minute, spălăm cu apă rece, scurgem bine și punem de o parte. Curățăm și tăiem ceapa verde mărunt (păstrăm 1 coadă de ceapă pe care o desfacem fâșii subțiri pentru decor), ardeiul feliuțe. Într-o cratiță încălzim 2 linguri de ulei, punem ceapa, ardeiul, semințele de mărar și amestecăm 1 minut. Adăugăm inimioarele cu marinata, turnăm 100 ml apă, amestecăm, acoperim cu capac și fierbem la foc mediu 10-15 minute, până se înmoaie. Din când în când turnăm puțină apă, în total folosind 200 ml. Adăugăm orezul, 2 linguri sos Worcester, sare după gust și ținem pe foc, descoperită, minute,  amestecând din când în când. Porționăm, presărăm fâșiile de ceapă și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Currasco de curacao

– frigărui braziliene din inimioare de pui-

– 500 g inimi de pui, 2 căței de usturoi, 1 lămâie, 1 lingură ulei de măsline, 50 ml apă caldă, 2 lingurițe sare de mare

Curățăm usturoiul zdrobim, frecăm cu sare, turnăm apa caldă, zeama de lămâie, uleiul și răcim. ”Tăvălim” inimile în sosul obținut și lăsăm să stea 1 oră. Între timp ţinem beţele de frigărui în apă rece (să nu se prindă la prăjit). Punem pe beţe inimile şi mai ținem în marinadă încă 15 min. Prăjim pe grătarul încins şi uns cu puţin ulei. Întoarcem des şi stropim cu marinada. Servim imediat.

210

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)