Ciorbă de fasole verde cu carne de porc

– 200 g fasole verde, 100 g pulpă de porc, 1 cățel mic de usturoi, 8 g ghimbir, 30 g ardei gras roșu tăiat cubulețe, ½ cub concentrat supă de legume, 1 lingură praf de borș cu legume, câte ¼ linguriță piper negru măcinat și sare, 1,5 l apă

Curățăm usturoiul, ghimbirul și tăiem mărunt. Tăiem carnea cubulețe.  Clocotim apa cu concentratul de supă, punem fasolea verde și fierbem 5 minute. Adăugăm carnea, usturoiul, ghimbirul și fierbem 15 minute. Punem ardeiul și gătim 3 minute. Presărăm praful de borș, amestecăm și fierbem 3 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ciorbă de varză roșie cu legume și cabanos

– 300 g varză roșie, 100 g legume pentru supă congelate, 1 cabanos (cca. 80 g), 2 fire ceapă verde, 1 frunză de dafin uscată, 1 lingură praf de borș, 2 linguri ulei, ½ linguriță piper negru măcinat, sare, 1,2 l apă

Decongelăm legumele. Curățăm și tăiem varza groșier, ceapa mărunt. Tăiem cabanosul rondele subțiri. Într-o oală încălzim uleiul pe foc mare și prăjim ceapa 1 minut. Punem rondelele de cabanos și amestecăm 1 minut. Adăugăm varza, legumele, piperul, 1 linguriță sare și amestecăm 1 minut. Turnăm apa, punem frunza de dafin, ruptă în bucățele mici și punem pe foc mare până clocotește. Reducem flacăra la mediu și fierbem 10 minute. Presărăm praful de borș, sare după gust și gătim 2 minute. Porționăm și servim, opțional cu smântână.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de păstârnac cu cârnați

– 250 g păstârnac, 100 g morcovi, 4 căței de usturoi (6 g), 50 g cârnați subțiri (amestec vită cu porc), 1 linguriță leuștean uscat, 1 lingură praf de borș cu legume, 1 l apă, sare, piper

Curățăm păstârnacul, morcovii și tăiem cubulețe. Curățăm usturoiul și tăiem mărunt. Tăiem cârnații rondele mici. Turnăm apa într-o oală, punem morcovii, păstârnacul și aducem la punctul de fierbere. Acoperim cu capac, reducem flacăra la mediu și fierbem 10 minute. Punem usturoiul, cârnații, leușteanul, praful de borș, sare și piper după gust, acoperim cu capac și fierbem 3-4 minute. Servim supa caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Borș de ciuperci cu pește

– 200 g ciuperci Champignon, 100 g file de cod, 1 ceapă roșie (60 g), 3 căței de usturoi (5 g), 1 morcov (60 g), 1 păstârnac (40 g), 1 rădăcină de pătrunjel (20 g), 2 lingurițe Secretul Gustului, 1 lingură praf de borș, 1 lingură ulei, ½ legătură frunze de leuștean (10 g), ¼ linguriță piper negru măcinat, sare, 1 l apă

Tăiem peștele cuburi mici. Curățăm și tăiem rădăcinoasele, ceapa și usturoiul mărunt, ciupercile cuburi mai mari; tocăm leușteanul. Încălzim uleiul într-o oală, punem ceapa, usturoiul, rădăcinoasele, presărăm 1 linguriță Secretul Gustului  și amestecăm continuu 1 min. Turnăm 100 ml apă, acoperim cu capac și fierbem 5 min. Adăugăm ciupercile, 1 linguriță Secretul Gustului, amestecăm, turnăm restul de apă (900 ml), acoperim cu capac și fierbem pe foc mediu 10 min. Punem peștele, piperul, sare după gust și fierbem descoperit 3 min. Adăugăm praful de borș și amestecăm până se dizolvă. Adăugăm leușteanul și ținem pe foc 1 min. Servim fierbinte, opțional cu smântână.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ciorbă de pește cu fasole verde

– 500 g capete și cozi de pește, 50 g praz, 150 g morcovi, 100 g albitură (rădăcină de pătrunjel și păstârnac), 1 tijă apio, 150 g fasole verde, 10 g leuștean proaspăt, 1 lingură praf de borș, 1 lingură ulei, 2,5 l apă, sare de mare, piper alb măcinat

Curățăm și tăiem prazul și morcovii rondele fine, albitura felii subțiri, apio 1/2 pe lungime apoi felii subțiri, fasolea verde bucăți de 3 cm lungime. Tocăm leușteanul mărunt. Fierbem peștele în apă 20 min. Scurgem și punem de o parte zeama. Desfacem carnea de pe oase îndepărtăm pielea și rupem bucățele. Încălzim uleiul într-o oală și călim prazul 1 min. Turnăm zeama de pește, punem rădăcinoasele și fierbem 15 min. Adăugăm fasolea verde, apio, sare și piper după gust și ținem pe foc până se înmoaie, aproximativ 5 min. Dizolvăm praful de borș în 2 linguri de apă, turnăm în oală, punem peștele, leușteanul, dăm un clocot și stingem focul. Servim ciorba fierbinte.

214

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)