Parfe din căpșuni, mentă și ciocolată

– 2 ouă+2 gălbenușuri, 200 g zahăr tos, 30 g zahăr praf, 450 ml lapte, 400 g căpșuni, 20 g frunze de mentă, 70 g ciocolată cu lapte,  800 ml frișcă

Batem ouăle, amestecăm cu gălbenușurile, punem într-o oală, adăugăm zahărul tos, 250 ml lapte și fierbem pe foc mediu. Când începe să clocotească reducem flacăra la mic și amestecăm continuu până compoziția devine cremoasă. Stingem focul și răcim. Pasăm căpșunile grosier și amestecăm cu crema. Mixăm tare 500 ml frișcă, încorporăm în compoziție și umplem formele ¾.

Tăiem ciocolata bucățele. Punem menta într-o oală, turnăm 200 ml lapte și fierbem pe foc mic 20 minute. Răcorim, pasăm cu blenderul, turnăm în oală, punem ciocolata, amestecăm până se topește și răcim. Mixăm tare 300 ml frișcă. Pentru a îndepărta frunzele de mentă, peste vasul cu frișcă punem o sită și turnăm ciocolata. Omogenizăm și întindem uniform peste stratul cu căpșuni.  Punem în congelator câteva ore, porționăm și servim.  

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort cu nuci, jeleu de căpșuni și cremă de cafea

– pentru blat- 5 ouă, 100 g zahăr praf, 1 lingură făină, 1 lingură pesmet, 100 g nuci măcinate, sare

– pentru jeleul de căpșuni- 250 g căpșuni curățate+pentru decor, 50 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 10 g gelatină, 50 ml apă

– pentru crema de cafea- 4 ouă, 120 g zahăr, 2 linguri esență de cafea, 1 linguriță esență de rom, 5 g gelatină, 250 ml frișcă, 2 linguri apă

Pentru blat frecăm gălbenușurile cu zahărul până devin cremoase, adăugăm pe rând făina, pesmetul, nucile și omogenizăm. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare și încorporăm în gălbenușuri amestecând cu o lingură. Tapetăm o formă de tort (26 cm diametru) cu hârtie de copt, turnăm compoziția și mișcăm cupțit forma pentru a se nivela. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 20 minute. Stingem focul, întredeschidem ușa cuptorului și lăsăm blatul în cuptor până se răcește.

Pentru jeleu tăiem căpșunile bucățele, punem într-o cratiță, adăugăm zahărul, zahărul vanilat, apa și fierbem pe foc mai mic, amestecând din când în când, până se înmoaie. Adăugăm gelatina, stingem focul, amestecăm 1 minut apoi răcorim. Îndepărtăm hârtia de pe blat, îl așezăm pe un platou, întindem jeleul și punem în frigider.

Pentru cremă mixăm frișca tare. Înmuiem gelatina în 2 linguri de apă. Frecăm gălbenușurile cu zahărul până devin spumoase. Adăugăm esențele și fierbem pe foc mic, amestecând continuu, până devine fierbinte. Punem gelatina, stingem focul, amestecăm 1 minut, apoi răcorim. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Turnăm treptat compoziția din gălbenușuri și amestecăm ușor cu o lingură până omogenizăm apoi încorporăm frișca. Întindem uniform peste jeleu. Decorăm tortul cu căpșuni. Punem în frigider până a doua zi. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tartă cu frișcă, cireșe și căpșuni

– pentru blat- 3 ouă, 130 g margarină, 130 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 130 g făină, 5 g praf de copt

– pentru cremă- 250 g căpșuni, 50 g zahăr, 7 g gelatină, 250 ml frișcă, 50 ml apă; în plus 50 cireșe fără sâmburi, un plic tortgelee roșu, 2 linguri zahăr, 250 ml apă

Amestecăm făina cu praful de copt. Frecăm margarina cu zahărul și zahărul vanilat. Punem ouăle și mixăm până devin albicioase. Adăugăm făina și mixăm până omogenizăm. Tapetăm o formă de tort cu hârtie de copt și întindem uniform compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 20-25 minute, până se rumenește. Răcim, îndepărtăm hârtia și așezăm pe un platou.

Tăiem căpșunile bucățele, amestecăm cu zahărul și lăsăm să stea 15 minute. Dizolvăm gelatina în 3 linguri apă rece 10 minute apoi dizolvăm pe foc mic amestecând continuu aproximativ 1 minut având grijă să nu fiarbă. Răcorim și amestecăm cu căpșunile și punem în frigider aproximativ 30 minute până începe să se întărească. Mixăm frișca tare, încorporăm căpșunile și omogenizăm. Întindem uniform peste blat. Tăiem cireșele ½ și acoperim suprafața tartei. Într-o crăticioară amestecăm praful tortgelee cu zahărul și apa. Punem pe foc mic și amestecăm 1 minut până se dizolvă. Răcorim 1 minut și acoperim suprafața tartei. Punem în frigider minim 2 ore. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tartă cu cremă de mentă și căpșuni

– pentru blat- 3 ouă, 50 g zahăr cu aromă de căpșuni, 60 g făină, 5 g praf de copt, sare

– pentru cremă- 50 g frunze de mentă, 150 g zahăr, 300 ml frișcă, 150 ml apă

– pentru decor- 300-350 g căpșuni, 70 g zahăr

Într-o oală turnăm apa, punem menta și fierbem acoperită cu capac 10 minute. Adăugăm zahărul, amestecăm, acoperim și fierbem 10 minute, până se topește zahărul. Răcorim, pasăm obținând o pastă fină și răcim. Batem tare frișca și amestecăm cu pasta de mentă.

Amestecăm făina cu praful de copt. Mixăm ouăle cu un praf de sare și zahărul până devin cremoase. Adăugăm făina, omogenizăm și turnăm uniform într-o formă de tort (28 cm diametru) tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu 15-20 minute. Răcim, îndepărtăm hârtia și așezăm pe un platou. Întindem uniform crema de mentă și punem în frigider până pregătim căpșunile. Îndepărtăm codițele, spălăm căpșunile, tăiem ½ pe lungime și așezăm peste cremă. Topim zahărul pe foc mic și cu o lingură punem peste căpșuni. Ținem tarta în frigider 3 ore. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

 

Foietaj cu căpșuni

– 1 aluat foietaj congelat (800 g), 400 g căpșuni, 200 g zahăr, 1 esență de vanilie, 2 linguri zahăr cu aromă de căpșuni, 1 ou

Pasăm căpșunile, amestecăm cu zahărul și fierbem la foc mai mic până se îngroașă. Stingem focul, amestecăm cu esența și răcim. Decongelăm aluatul, tăiem de fâșii de 4 cm lățime pe care le tăiem în bucăți de 10 cm lungime. La fiecare bucată acoperim jumătate cu căpșuni, pliem partea rămasă liberă, umezim marginile și lipim. Le așezăm într- tavă tapetată cu hârtie de copt, ungem cu oul bătut și presărăm zahăr cu aromă de căpșuni. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mai mare (200), aprox. 20 min., până se rumenesc. Răcorim și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pastă din brânză de vaci cu piept de pui și căpșuni

– 200 g brânză de vaci, 50 g piept de pui, 1 ceapă verde (25 g), 50 g căpșuni, 1 lingură de smântână, 1 linguriță condimente pentru carne de pui, 1 lingură ulei, sare

Tăiem carnea fâșii lungi și groase, presărăm condimentele și prăjim în uleiul încins câte 1 minut pe fiecare parte. Răcim, tăiem mărunt, punem într-un bol și amestecăm cu brânza și smântâna. Curățăm și tăiem ceapa și căpșunile mărunt. Le amestecăm în bol și sărăm după gust. Servim pasta pe felii de baghetă prăjite.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Sufleu de căpșuni

– 300 g căpșuni, 7 ouă, 100 g zahăr tos, 200 g zahăr tos cu aromă de căpșuni, 1 lingură făină, 100 g unt+pt. formă, sare

Îndepărtăm codițele și spălăm căpșunile. Tăiem ¼ și cele mai mici ½. Punem într-o cratiță, adăugăm 100 g zahăr tos, punem pe foc mic și amestecăm din când în când, aproximativ 20-25 minute, spre final continuu, până se îngroașă ca o „marmeladă”. Punem de o parte și răcim. Frecăm untul cu zahărul cu aromă de căpșuni, adăugăm gălbenușurile, făina și mixăm până devin cremoase. Punem compoziția din căpșuni și omogenizăm. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare. Încorporăm în compoziția din căpșuni amestecând ușor cu o lingură. Ungem o formă Yena cu unt, turnăm compoziția și nivelăm. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aproximativ 25-30 minute, până se rumenește. Răcorim 10 minute, porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort cu ciocolată, mascarpone și căpșuni

– pt. blat- 7 ouă, 7 linguri zahăr, 7 linguri făină, ½ plic praf de copt, 3 linguri cacao, 100 g ciocolată amăruie

– pt. cremă- 500 g mascarpone, 200 g zahăr praf, 4 linguri zahăr tos, 200 g căpșuni, 500 ml frișcă, 15 g gelatină, 50 ml apă

– pt. glazură- 100 g ciocolată amăruie, 25 g unt, 3 linguri frișcă lichidă; pt. decor- căpșuni

Curățăm 200 g căpșuni de codițe, spălăm, tăiem cubulețe, presărăm 4 linguri de zahăr și lăsăm să stea 15 min. Punem într-o strecurătoare și lăsăm să se scurgă 15 min.

Radem mic ciocolata. Amestecăm făina cu praful de copt. Mixăm ouăle cu zahărul până acesta se topește. Adăugăm făina, cacaoa, ciocolata și omogenizăm. Turnăm uniform într-o formă de tort tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mic, aproximativ 35 min. (testul cu scobitoarea). Răcim pe un grătar, îndepărtăm hârtia și tăiem ½ pe orizontală.

Mixăm mascarpone cu zahărul praf. Mixăm frișca tare și îcorporăm în mascarpone. Înmuiem 10 min. gelatina în apă apoi dizolvăm pe foc mic, amestecând continuu, având grijă să nu fiarbă. Turnăm peste amestecul cu frișcă și amestecăm bine. Adăugăm căpșunile, omogenizăm și punem în frigider 1 oră.

Pe un platou așezăm o foaie de blat și întindem crema uniform. Acoperim cu a doua foaie de blat.

Tăiem ciocolata bucățele mici, punem într-o crăticioară, adăugăm untul tăiat bucățele, turnăm frișca și amestecăm pe foc mic până se dizolvă. Răcorim 1 minut, turnăm peste tort și întindem uniform. Punem în frigider până a doua zi. Decorăm tortul cu căpșuni. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort de căpșuni cu mac

– pt. blat- 4 ouă, 250 g margarină, 150 g zahăr, 120 g făină, 120 g amidon alimentar, 1 plic praf de copt, 200 g mere, 2 linguri zeamă de lămâie

– pt. cremă- 500 g mascarpone, 100 g zahăr praf, 50-100 g mac, 300 g căpșuni, 1 plic gelatină (10 g), 150 ml apă; pt. decor- căpșuni, etc.

Curățăm, radem merele și le stropim cu zeama de lămâie. Amestecăm făina cu amidonul și praful de copt. Mixăm margarina cu zahărul până se dizolvă. Adăugăm pe rând ouăle, apoi amestecul cu făină, la sfărșit merele stoarse bine și omogenizăm. Întindem compoziția într-o formă de tort (pereți detașabili)  tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 50 min. Scoatem, răcim, îndepărtăm hârtia și tăiem pe orizontală în 2-3 foi.

Frecăm brânza cu zahărul și macul. Înmuiem 10 min. gelatina în apa rece și o topim la bain-marie. O încorporăm în brânză turnând-o în fir subțire și amestecând bine. Curățăm căpșunile și tăiem 1/2. Le încorporăm în cremă amestecând ușor.

Împărțim crema astfel încât să ungem foile, pe care le suprapunem și păstrăm pentru a îmbrăca tortul. Punem în frigider minim 3 ore. Scoatem pe un platou și decorăm-în cazul meu cu căpșuni. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Spumă de căpșuni cu frișcă

– 300 g căpșuni, 2-3 linguri zahăr praf, 250 ml frișcă, 1 plic întăritor de frișcă

Spălăm bine căpșunile, amestecăm cu zahărul și pasăm cu blenderul. Turnăm frișca și mixăm până începe să se întărească. Adăugăm întăritorul de frișcă și mai mixăm până devine cremoasă și tare. Servim în cupe ornată cu căpșuni.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)