Noodles cu tofu

– 180 g tofu, 50 g mazăre congelată, 50 g fasole verde congelată, 50 g morcovi tineri (baby), 1 cm ghimbir, 250 g noodles Chow Mew (tăiței), 5 linguri sos de soia, 2 linguri oțet de orez, 2 lingurițe zahăr praf, 2-3 linguri ulei, apă, mălai, coriandru/pătrunjel verde pentru servit

Amestecăm într-un bol zahărul cu oțetul și 3 linguri sos de soia. Tăiem tofu cuburi, punem în bol și lăsăm să stea 30 min. Fierbem 1 l apă până dă în clocot. Stingem focul, punem tăițeii, acoperim cu capac și lăsăm să stea 15 min. Curățăm ghimbirul și tăiem mărunt. Scurgem tăițeii. Încălzim 500 ml apă amestecată cu sosul de marinată. Când dă în clocot punem morcovii, fasolea, mazărea, ghimbirul și tăițeii. Turnăm 2 linguri sos de soia, sărăm după gust și fierbem, la foc mic, 3-4 min.  Încălzim uleiul într-o tigaie. Tăvălim tofu în mălai și prăjim pe toate părțile până se rumenește. Scoatem pe hârtie absorbantă și ținem la cald. Porționăm în farfurii, deasupra punem cuburi de tofu, presărăm coriandru și servim.

104

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tofu prăjit cu lobodă și pătrunjel verde

– 50 g tofu, 1 lingură sos de soia, 2 lingurițe oțet de orez, 1 linguriță zahăr, 1 leg. lobodă roșie, 4 linguri pătrunjel verde tocat mărunt, 2 linguri iaurt, ½ linguriță piper Sichuan, 2 linguri semințe de susan alb, 1 lingură ulei de susan, sare

Într-un bol facem un amestec din zahăr, oțet și sosul de soia. Tăiem tofu cuburi mai mici, le amestecăm în bol, acoperim și lăsăm să stea 30 min. Îndepărtăm codițele frunzelor de lobodă, tocăm mărunt, amestecăm cu pătrunjelul, iaurtul, piperul și sare după gust. Porționăm și farfurii. Scurgem tofu, tăvălim în susan și prăjim în uleiul încins, pe toate părțile, până se rumenesc bine. Punem în farfurii și servim.

350

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tofu de maimuță

– o rețetă din China-

– 600 g tofu, 1 ou, 3-4 linguri făină, 2-3 linguri pesmet, sare, ulei pentru prăjire

– pt. sos- 2 banane mari și bine coapte, 2 căței de usturoi, 2 linguri maioneză, 300 ml frișcă, 1 linguriță nucșoară, sare, piper, boia de ardei

Decojim și pasăm bananele. Curățăm usturoiul, zdrobim și amestecăm cu bananele. Amestecăm cu maioneza, frișca, sare și piper după gust. Într-o farfurie amestecăm făina cu sare, în altă farfurie punem pesmet și într-un castronel batem bine oul. Tăiem tofu felii, trecem prin făină, ou, pesmet și prăjim în ulei încins, pe ambele părți, până se rumenesc. Pe o farfurie punem sos, peste felii de tofu, împrejur presărăm puțină boia și servim imediat.

340

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tofu cu susan și legume

– o rețetă din China-

– 600 g tofu, 200 g fasole verde, 250 g muguri de bambus din conservă, 1 cățel de usturoi, 4 linguri sos de soia, 2 lingurițe susan, 2 linguri ulei de susan, sare

Prăjim susanul sec. Tăiem tofu felii. Scurgem mugurii de bambus. Tăiem fasolea bucăți de 3-4 cm. Curățăm usturoiul, tăiem ¼, prăjim 30 sec. într-o lingură de ulei de susan încins și scoatem. Punem feliile de tofu și prăjim, pe ambele părți, până devin aurii. Scoatem pe o hârtie absorbantă. Turnăm 1 lingură de ulei de susan în tigaie, punem fasolea, mugurii de bambus, sărăm, turnăm puțină apă și călim până se înmoaie. Turnăm sosul de soia, presărăm susanul, deasupra așezăm feliile de tofu și prăjim 1 min. Servim imediat.

337

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)