Piept de pui cu sos de portocale

– 500 g piept de pui dezosat și fără piele, 4 cm ghimbir, 2 portocale, 2 cepe verzi, 2 lingurițe zahăr, 1 ardei iute, 2 linguri mălai grisat, 4 lingurițe oțet de orez, sare, piper negru, 3 linguri de ulei

Tăiem pieptul fâșii, curățăm și radem ghimbirul, tocăm mărunt ceapa și ardeiul iute, stoarcem portocalele și radem coaja. Amestecăm carnea cu coaja rasă de portocale, ghimbir, sare, piper și mălai. În uleiul încins prăjim carnea, la foc iute, până se rumenește. Turnăm sucul de portocale, oțet, zahăr și fierbem rapid 2-3 min. La sfârșit adăugăm ceapa verde și ardeiul iute, amestecăm și stingem focul. Servim cald, putem să servim în jumătățile de portocale folosite anterior.

105 IMG_0064

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Piept de pui cu sos de soia, lămâie și susan

– 500 g piept de pui dezosat și fără piele, 1 ceapă mică, 2 linguri ulei de susan, 2 linguri rase de mălai, 2 lingurițe ghimbir ras, 1 lamâie, 60 ml supă de pui, 2 linguri oțet de orez, 3 linguri sos de soia, 50 g semințe de  susan, 1/4 linguriță piper

Tăiem pieptul de pui în fâșii lungi și subțiri, amestecăm cu 2 linguri sos de soia, mălaiul și lăsăm să stea 30 minute. Stoarcem lămâia și radem coaja. Curățăm și radem ghimbirul, tocăm ceapa mărunt.

Într-o tigaie încălzim uleiul pe foc mediu, punem carnea, ceapa, ghimbirul, coaja de lămâie, piperul, și amestecăm continuu 1 minut. Turnăm supa, oțetul, 1 lingură sos de soia, sărăm după gust și amestecăm pe foc mare câteva minute, până se gătește carnea. Spre final turnăm zeama de lămâie și fierbem până se evaporă lichidul. Adăugăm semințele de susan, amestecăm 1 minut, stingem focul și servim.

104

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)