Carne de pui în ciocolată cu alune

– 500 g piept de pui dezosat și fără piele, sare, piper Sichuan, 1 linguriţă delikat, 75 ml ulei de susan, 1 ceapă, 2 morcovi, 50 g pătrunjel verde tocat, 300 ml supă de pui, 1 lingură sos de roşii, 150 g cremă de ciocolată cu alune, 2 linguri sos de soia, 1 linguriţă făină, 1 linguriță oţet de orez, ½ linguriță zahăr brun, 4 linguri inele de usturoi verde

Într-un bol amestecăm sosul de roșii cu sosul de soia, făina, crema de ciocolată și supa. Tăiem carnea cuburi, presărăm cu sare, piper, delikat, prăjim în uleiul încins, pe toate părțile, până își schimbă culoarea și scoatem deoparte. Curățăm și tăiem ceapa mărunt, morcovii cubulețe, le prăjim în uleiul rămas în cratiță.  Turnăm sosul din bol și dăm un clocot. Punem carnea, zahărul, oțetul, pătrunjelul tocat mărunt, amestecăm și fierbem 2 min. Servim presărată cu usturoi verde.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Ruladă cu cremă de ciocolată

– 3 ouă, 120 g zahăr, 60 g făină, 4 linguri cremă de ciocolată cu alune (din borcan)

Batem albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm zahărul și mixăm până devin tari și lucioase. Punem gălbenușurile, amestecăm cu o lingură, apoi făina și omogenizăm. Întindem într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și coacem în cuptorul preîncălzit, aprox. 15-20 min., până începe să se rumenească. Scoatem din cuptor, îndepărtăm hărtia și, cu grijă, rulăm strâns într-un șervet umed. Lăsăm să stea 5 min., desfacem cu grijă să nu o rupem și ungem cu crema de ciocolată. Rulăm din nou și ținem în prosopul umed până se răcește. Tăiem felii și servim.

172

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tort cu ciocolată și vișine

BLAT: 200 g făină, 1 plic praf de copt, 3 ouă, 1 lămâie, 200 g margarină la temperatura camerei, 200 g zahăr, 1 praf de sare, 1 linguriță scorțișoară, ½ linguriță cuișoare măcinate

CREMA: ½ kg vișine, 300 ml frișcă, 400 g cremă tartinabilă de ciocolată cu alune

Stoarcem zeama de lămâie și radem coaja. Într-un bol amestecăm făina cu praful de copt, cuișoarele și scorțișoara. Frecăm margarina cu zahărul până devine spumoasă, apoi încorporăm pe rând ouăle. Amestecăm cu ingredientele uscate și turnăm compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) 40-50 minute (testul cu scobitoarea). Răcim și tăiem ½ pe orizontală.
Scoatem sâmburii și scurgem vișinele. Mixăm frișca tare, o amestecăm cu crema de ciocolată, apoi încorporăm vișinele.
Pe un platou așezăm o foaie de blat, întindem ½ cremă, deasupra punem cealaltă foaie de blat, întindem restul de cremă și ornăm cu vișine. Punem în frigider minim 3 ore. Porționăm și servim.

28

Dulce cremos

Mixăm un albuş de cu 3 linguri de zahăr pudră până se întărește, apoi încorporăm 50 g fulgi de nucă de cocos. În 2 castronele întindem pe fund cremă de ciocolată cu alune, presărăm deasupra sultanine şi acoperim cu crema de cocos.
Ornăm cu coji de portocală din dulceață şi cocos colorat. Servim cu pişcot.

Imagine

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)