Paste cu porumb la cuptor

– 200 g paste cochilii, 1 ceapă verde, ½ fir de praz (partea verde), 1 linguriță usturoi granulat, câte ½ morcov, păstârnac, țelină medie, ¼ bulb fenicul, 250 g legume chinezești congelate, 1 cutie boabe de porumb (340 g), 50 g măsline verzi cu ardei iute Jalapeno, 50 g Ementaler rasă/cașcaval, 30 g brânză telemea, ½ linguriță praf de curry, 1 linguriță garam masala, ketchup iute, 150 ml lapte, sare, apă, 3 linguri ulei; unt și pesmet pt. vas

Curățăm și tăiem ceapa verde și prazul rondele subțiri, morcovul și păstârnacul feliuțe subțiri, țelina bețigașe, feniculul fâșii. Tăiem măslinele feliuțe. Spălăm și scurgem porumbul.

În 2 linguri de ulei călim legumele 3-4 minute, adăugăm legumele chinezești congelate și fierbem pe foc mediu, până se înmoaie. La sfârșit condimentăm cu sare, garam masala și curry. În apă clocotită cu sare și 1 lingură de ulei fierbem pastele 8 minute.  Oprim focul, turnăm 1 cană cu apă rece, acoperim cu capac , lăsăm să stea10 min., apoi scurgem.

Într-un vas Yena, uns cu unt şi tapetat cu pesmet, punem ½ din paste, peste legumele cu zeama lor.

IMG_0894

Deasupra radem mic brânza telemea, peste presărăm 2/3 boabe de porumb. Acoperim cu restul de paste, turnăm laptele, ungem cu un strat de ketchup. Punem restul de porumb, măslinele şi deasupra presărăm caşcavalul.

IMG_0898

Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aprox. 40 min.

IMG_0902

Servim calde.

46

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Leave a comment