Aperitiv din fasole galbenă cu susan

– 250 g fasole galbenă din conservă, 150 g făină de susan, 3 linguri semințe de susan alb, 2 ouă, sare, piper de Sichuan; margarină și pesmet fin pt. formă

Spălăm fasolea cu apă rece și scurgem bine. Batem ouăle, amestecăm cu fasolea, făina, susanul, sărăm și piperăm după gust. Ungem bine cu margarină o formă de chec și tapetăm cu pesmet. Turnăm uniform compoziția. Punem în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 25 min. Răcim, scoatem pe o tavă, tăiem felii și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Rulouri condimentate din făină de susan

– o rețetă din India-

– 250 g făină de susan, 3 linguri făină de grâu, 100 g iaurt natural, 2 lingurițe sare, ¼ linguriță turmeric, 2 căței de usturoi, 2 lingurițe ghimbir ras, 4 lingurițe pastă de ardei chilli verzi, 600 ml apă caldă, ulei de arahide/vegetal

– pt. topping- 1 linguriță susan, 1 linguriță semințe de muștar negru, 4 linguri de pătrunjel verde tocat, 2 linguri răzătură de nucă de cocos, 6 linguri ulei de arahide/vegetal

Pensulăm cu ulei 4 tăvi mari și punem deoparte. Amestecăm făina cu sare, iaurt, turmeric, ghimbir, usturoiul curățat și ras, apa și pasta de chilli, punem într-o cratiță cu baza groasă și omogenizăm. Punem pe foc mediu și amestecăm continuu până începe să se îngroașe, aprox. 5-6 min. Reducem focul la minim și gătim sub capac 4-5 min. Amestecăm, acoperim și fierbem la foc mic 2-3 min. până se îngroașă. Luăm de pe foc și întindem pe tăvi cu o paletă într-un strat foarte subțire. Aluatul se va întări pe vreme ce se răcorește. Ținem deoparte 5 min. apoi tăiem pe lungime în fâșii de 5 cm lățime.

img_2894

Cu paleta rulăm ușor fiecare bucată și la așezăm pe platoul de servit.

Preparăm toppingul. Prăjim susanul și muștarul în uleiul încins până încep să pocnească. Presărăm peste roluri, deasupra pătrunjelul și nuca de cocos. Servim imediat.

340

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Tort cu susan, gem de ghimbir și cremă de lămâie

– 100 g miere, 1 cană susan, 1 cană nuci măcinate, 1 cană apă (250 ml), 1 1/2 cană lapte praf parțial degresat 15%, 50 g unt; 3 ouă, 100 g zahăr, 200 g făină, 100 g făină de susan, 1 plic praf de copt, 1 plic cremă de lămâie, 250 ml lapte, 3 linguri zahăr praf, 100 g gem de ghimbir

Presărăm susanul într-o tavă, o punem în cuptor, la foc mediu, amestecând prin scuturarea tăvii din când în când, câteva minute. Fierbem apa cu untul până se topește. Luăm de pe foc și amestecăm bine cu mierea, nucile, laptele praf, având grijă să nu rămână cocoloașe. Tapetăm o tavă cu folie alimentară. Turnăm compoziția cu nuci și presărăm susanul. Punem în frigider de azi pe mâine.

Separăm albușurile de gălbenușuri. Mixăm albușurile spumă tare cu un praf de sare, adăugăm 50 g zahăr și mixăm până devin lucioase. Separat mixăm compoziția cu nuci și susan cu restul de zahăr și gălbenușurile. Încorporăm albușurile amestecând ușor cu o lingură. Întindem uniform compoziția într-o formă de tort tapetată cu hârtie de copt. Punem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180) aproximativ 45 minute (testul cu scobitoarea). Pe la mijlocul perioadei acoperim cu hârtie de copt, pe care o udăm și stoarcem bine, pentru a nu se arde. Scoatem, răcim pe un grătar și tăiem ½ pe orizontală. Mixăm praful de cremă cu zahărul praf și laptele până devine cremos.

Pe un platou așezăm o foaie de blat, o ungem cu gem. Întindem ½ cremă.

img_1743

Acoperim cu a doua foaie de blat peste care punem neuniform restul de cremă și decorăm cu gem. Punem în frigider până a doua zi.

77

Porționăm și servim.

img_1749

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)