Mânzat cu bambus și anason

– 350 g rasol alb de mânzat, 1 borcan muguri de bambus (180 g net), 1 ceapă mică (60 g), ½ linguriță amestec de condimente marocane, ¼ steluță de anason, 1 linguriță frunze de anason uscate, 1 lingură ulei de cocos, 1 linguriță boabe de piper verde, sare, apă

Tăiem carnea feliuțe, amestecăm cu uleiul de cocos, condimentele marocane, acoperim și punem în frigider până a doua zi. Scoatem la temperatura camerei cu 30 minute înainte de a găti. Scurgem mugurii de bambus. Curățăm ceapa și tăiem mărunt. Încălzim o tigaie teflonată pe foc mare și prăjim carnea pe o parte 1 minut. Întoarcem pe cealaltă parte, adăugăm ceapa, amestecăm și prăjim 2 minute. Punem steluța de anason, piperul, acoperim cu capac, reducem flacăra între mediu și mic și gătim 10 minute. Turnăm 50 ml apă caldă, acoperim și fierbem până se înmoaie carnea, aproximativ 20 minute. La nevoie turnăm câte puțină apă caldă. Descoperim, adăugăm mugurii de bambus, frunzele de anason, sare după gust, amestecăm și ținem pe foc 2 minute. Servim mâncarea caldă.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Friptură de mânzat cu găluște și sos Mousseline

– 300 g carne de mânzat (șnițel), 200 g unt+1 lingură, 1 ou și 4 gălbenușuri, 100 g făină, 250 g smântână, 100 ml suc de lămâie, câte 1 linguriță praf de ceapă, pătrunjel uscat, Vegeta, 1 lingură ulei, sare, piper, apă

Tăiem carnea ținută la temperatura camerei, felii mai mici, de 1,5 cm grosime, sărăm și lăsăm să stea 20 min. Spălăm cu apă rece și ștergem bine, prin tamponare, cu hârtie absorbantă. În 30 g unt încins prăjim carnea 3 min., deasupra punem 20 g unt tăiat bucățele. Întoarcem și prăjim 2-3 min. pe cealaltă parte. Scoatem, sărăm și piperăm; ținem la cald.

Facem un aluat din 1 ou bătut cu sare, 1 lingură de unt topit, 50 ml apă, 100 g făină, praf de ceapă, pătrunjel uscat și Vegeta. Într-o oală cu multă apă, puțină sare și 1 lingură de ulei punem cu lingura de înghețată găluște, pe care le fierbem câteva clocote, până se ridică la suprafață. Scoatem și scurgem bine.

Frecăm spumă 150 g unt, adăugăm 4 gălbenușuri și amestecăm încet până se omogenizează. Turnăm sucul de lămâie, sare, piper după gust, amestecăm cu smântâna, punem la foc mic, în bain-marie, amestecând continuu, până se îngroașă și este omogen. Servim carne cu găluște stropite cu sosul fierbinte.

108

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Tavă marinărească

– 500 g carne de vită sau mânzat, 200 g fructe de mare, 1 conservă compot de mandarine, 3 linguriţe praf de curry, 2 linguri vin Sherry sec, 1 linguriţă zeamă de lămâie, 1-2 linguri făină, 3 linguri ulei de susan,  250 ml supă de vită, sare

Tăiem carnea fâșii, o prăjim în uleiul încins până se înmoaie. Adăugăm fructele de mare, prăjim 2 minute, scoatem şi ţinem la cald.Imagine

Clocotim supa de vită cu praful de curry,  vinul, zeama de lămâie și un vârf de cuțit de sare. Dizolvăm făina în câteva linguri zeamă de compot, adăugăm peste mâncare, turnăm compotul, punem carnea și fierbem câteva minute. Servim mâncarea caldă.

ImaginePoftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)