Pentru carne -350 g piept de pui, 4 linguri lapte, 1 lingură oţet de mere, 1 lingură de ulei de măsline, 1/2 linguriță praf de cimbru, 1 linguriță condimente Hot and Spicy, piper alb, sare
Pentru paste -200 g paste chinezeşti cu ou, 50 g praz, 150 g ţelină, 100 g morcovi, 3 roşii în ulei, 2 linguri ulei de arahide, 1 lingură praf de ceapă, 1 linguriţă piper cu usturoi, sare, apă
Tăiem pieptul bucăţi mijlocii. Într-o tigaie teflonată încălzim uleiul de măsline pe foc mediu, punem carnea și prăjim pe toate părțile până îşi schimbă culoarea, aproximativ 2 minute. Turnăm oţetul, laptele, acoperim cu capac și fierbem 3 minute. Îndepărtăm capacul şi prăjim pe foc mare până se evaporă tot lichidul. Adăugăm cimbrul, condimentele Hot and Spicy, sare și piper după gust şi amestecăm 2 minute.
Clocotim 2 l apă și fierbem pastele 5 minute. Scurgem și ținem de o parte. Tăiem prazul mărunt, roşiile cubuleţe. Curățăm ţelina, morcovii și le măcinăm cu robotul. Într-o tigaie încălzim uleiul de arahide pe foc mare, punem prazul și amestecăm 1 minut. Punem morcovii, țelina, roșiile și gătim 4-5 minute, până se înmoaie. Adăugăm praful de ceapă, piperul cu usturoi, pastele, sare după gust, amestecăm 1-2 minute şi stingem focul. Servim imediat.
Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)