Dovlecel cu pește afumat și capere

– 1 macrou afumat (150 g), 1 dovlecel (200 g), 1 morcov (100 g), 1 ceapă roșie (100 g), 50 g orez fiert, 50 g capere conservate, 1 lingură ulei, ¼ linguriță piper negru măcinat, sare, apă

Îndepărtăm oasele, pielea și tăiem peștele bucățele. Scurgem caperele. Curățăm și tăiem ceapa feliuțe subțiri, morcovul rondele, dovlecelul bastonașe. Într-o tigaie antiaderentă încălzim uleiul pe foc mare și prăjim ceapa 2 minute. Adăugăm morcovul, amestecăm 1 minut, punem dovlecelul, reducem flacăra la mediu și amestecăm 1minut. Presărăm piperul, ¼ linguriță sare, turnăm 50 ml apă, acoperim cu capac și fierbem 5 minute. Îndepărtăm capacul, punem orezul și amestecăm continuu 2 minute. Adăugăm peștele, caperele, sare după gust, amestecăm și gătim 3 minute. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă de spanac cu lobodă și macrou afumat

– 50 g frunze de spanac, 15 g frunze de lobodă roșie, 2 căței de usturoi (4 g), 1 morcov mic (40 g), 1 păstârnac mic (25 g), 1 fileu macrou afumat (cca. 100 g), 1 linguriță Vegeta, 1 lingură smântână, 1 linguriță ulei cu chilli, ½ linguriță boabe de piper verde, sare, 1 l apă

Curățăm morcovul, păstârnacul, tăiem bucățele, punem într-o oală, turnăm apa, presărăm ½ linguriță sare și fierbem până încep să se înmoaie. Spălăm spanacul, loboda, punem în oală și fierbem până se înmoaie. Răcorim, scurgem lichidul într-o oală, pasăm conținutul și punem în oală. Tăiem peștele bucățele și punem în oală. Fierbem pe foc mediu până clocotește.

Curățăm usturoiul și tăiem mărunt. Frecăm bine smântâna. Încălzim uleiul pe foc mediu și prăjim piperul până începe să pocnească. Punem usturoiul, smântâna, reducem flacăra la mic și amestecăm până se dizolvă. Turnăm în oală, amestecăm 1 minut și stingem focul. Porționăm și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de spanac, lobodă și macrou afumat

– 50 g frunze de baby spanac, 15 g frunze de lobodă roșie, 50 g roșii Cherry mici, 1 fileu de macrou afumat (cca. 70 g), 1 lingură semințe de in, 50 g iaurt, ¼ linguriță piper negru cu lămâie măcinat, 1 lingură ulei, sare

Spălăm frunzele, uscăm pe o hârtie absorbantă, rupem bucăți și punem într-un bol. Tăiem macroul bucăți de cca. 1,5-2 cm, punem în bol, adăugăm roșiile și amestecăm. Frecăm bine iaurtul. Încălzim uleiul pe foc mediu și prăjim semințele câteva secunde, până însep să pocnească. Turnăm iaurtul, presărăm piperul, ¼ linguriță sare și amestecăm până se dizolvă. Turnăm în bol și omogenizăm.

Poftă bună ! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de pește afumat cu roșii și crutoane

– 100 g file de macrou afumat, 5 roșii Cherry prunișoară galbene, 4 roșii Cherry roșii mici, 1 castravete Cornison mic, 30 g crutoane cu verdețuri, opțional 1 linguriță suc de lămâie

Curățăm castravetele și tăiem mărunt. Tăiem roșiile felii. Rupem peștele bucăți. Amestecăm toate ingredientele într-un castron și servim.

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Salată de varză Napa cu macrou afumat

– 350 g varză Napa, 1 macrou afumat, 1 ceapă roșie mică, 2 linguri sos de pește, 1-2 linguri zeamă de lămâie

Curățăm și tăiem varza tăiței,  ceapa julien; tăiem macroul bucățele. Le amestecăm într-un bol cu sosul de pește și zeama de lămâie. Putem păstra în frigider.

238

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)