– 1 foaie de aluat foietaj (400 g), 500 g de varză creaţă, 150 g de praz, 1 conservă de carne de vită (400 g), câte ½ ardei roşu şi ardei galben, 3 roşii medii, 100 g de orez, 150 g de salsa cu brânză topită, ½ ceapă albă, 50 g de smântână, 1 ou, câte 1 lingură de praf de cimbru şi seminţe de fenicul, ½ linguriţă de Panch phoran, 3 linguri de ulei, sare, piper negru, 1 cană de apă
Dezgheţăm foaia de aluat. Tăiem varza tăiţei, prazul rondele subţiri, carnea cubuleţe, ceapa mărunt, ardeii fâşiuţe, roşiile rondele. Fierbem orezul şi scurgem. Amestecăm oul bătut cu smântână.
În 2 linguri de ulei călim ceapa şi ardeii. Adăugăm carnea, seminţe de fenicul, sare, piper, iar la final salsa şi amestecăm până obţinem o pastă.
Separat, într-o lingură de ulei, călim prazul amestecat cu Panch Phoran. Adăugăm varza, sare, piper, apă şi fierbem la foc mediu, sub capac, amestecând din când în când, până se înmoaie şi nu mai are zeamă. Adăugăm cimbru, omogenizăm şi stingem focul.
Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt întindem foaia de aluat în aşa fel încât să acopere şi marginile. Deasupra punem amestecul de carne, deasupra întindem amestecul de varză.
Ungem suprafaţa cu amestecul de ou cu smântână şi ornăm cu feliile de roşii.
Coacem în cuptor, la foc mediu, aprox. 20-25 min. până se rumeneşte aluatul. Răcim şi scoatem hârtia.
Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsaţi comentariu)