Curry verde cu creveți

– 300 g creveți decorticați, 2 căței de usturoi, 2 fire ceapă verde, ½ ardei gras roșu, 125 ml lapte de cocos, 2 linguri sos de pește, 1 lingură zahăr brun, 2-3 lingurițe pastă de curry verde, ½ linguriță praf de curry, 2 linguri ulei de arahide

Curățăm și tăiem ardeiul fâșii subțiri, ceapa pe diagonală bucăți de 2 cm, usturoiul mărunt. În uleiul încins prăjim usturoiul 30 secunde, adăugăm creveții și ținem pe foc mai mare până devin roz. Adăugăm ceapa, ardeiul, amestecăm 1 minut și scoatem de o parte. În wok punem laptele de cocos și amestecăm până se diluează. Adăugăm, zahărul, pasta de curry, sosul de pește, praful de curry și amestecăm până se dizolvă zahărul. Punem creveții, dăm un clocot și stingem focul. Servim calzi cu garnitură de orez simplu.

97

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

 

Pui cu orez în sos de curry verde

– 250 g piept de pui dezosat și fără piele, 100 g orez integral fiert de o zi, 1 lingură pastă de curry verde, 1 cățel de usturoi, 1 lingură ulei, 1 lingură sos de soia, 100 g smântână, sare, cozi de ceapă verde pt. servit

Tăiem carnea cuburi mai mici, curățăm și tăiem mărunt usturoiul. Prăjim usturoiul în uleiul încins 30 sec., adăugăm carnea, o amestecăm cu usturoiul și întoarcem pe toate părțile, până își schimbă culoarea. Adăugăm orezul, sosul de soia, și amestecăm la foc mic, 1-2 min. Adăugăm pasta de curry, omogenizăm, apoi smântâna și amestecăm continuu2 min. Servim cald presărat cu inele din cozi de ceapă verde.

182

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Pui Thai cu curry și lapte de cocos

– 1 piept de pui dezosat și fără piele (450 g), câte 1 lingură usturoi și ghimbir rase, 1 lingură pastă de curry verde, 1 linguriță pastă de curry roșu, 1 cutie lapte de cocos (400 ml), 1 linguriță amidon alimentar, 2 linguri ulei, sare, pt. garnitură orez Jasmine (thailandez)

Tăiem pieptul de pui cuburi. În uleiul încins prăjim 30 sec. ghimbirul și usturoiul, adăugăm carnea și îl prăjim până scade zeama. Amestecăm cu cele două paste de curry +/- sare și puțină apă 2 min. Turnăm laptele de cocos, fierbem 2 min., apoi îngroșăm cu amidon, amestecând continuu, până se formează un sos. Separat fierbem orezul, în de două ori cantitatea sa de apă cu puțină sare, 15 min. Servim pui cu orez și sos.

135

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)