Salată din orez, radicchio și hering

– 1 radicchio, 1 punguță cu orez natur (125 g), 2 cepe verzi, 100 g hering afumat marinat, 3 linguri zeamă de lămâie, frunze de salată verde creață pt. servit

La radicchio îndepărtăm frunzele exterioare, dacă nu ne place gustul amărui ținem în apă rece cu sare și 1 lingură de oțet 10 minute apoi scurgem. Fierbem orezul 10 minute, scoatem din punguță și răcorim. Curățăm și tăiem partea albă a cepelor feliuțe subțiri și cozile rondele. Tăiem radicchio mărunt. Scurgem peștele de ulei și tăiem fâșiuțe.

Într-un bol amestecăm ingredientele cu 1 lingură de ulei de la pește și zeama de lămâie. Într-un castron mai puțin înalt așezăm frunze de salată verde astfel încât să formeze o margine. La mijloc punem salata din bol. Păstrăm la frigider.

148

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)

Supă cremă cu mărar, castraveți și hering

– 1 leg. mare de mărar, 4 castraveți cornison, 1 cartof, 1 ceapă, 1 l supă de legume, 50 g unt, 100 g smântână, 50 g hering afumat marinat, sare, piper roșu

Curățăm și tăiem ceapa mărunt, cartoful și castraveții cubulețe, heringul fâșii, tocăm mărarul. În untul topit călim ceapa până se înmoaie. Turnăm supa, adăugăm cartoful, castraveții, sare, câteva boabe de piper zdrobit și fierbem până se înmoaie. Scurgem legumele, amestecăm cu mărarul și pasăm cu blenderul. Punem pe foc, amestecăm cu smântâna și zeamă până la consistența dorită. Servim caldă presărată cu fâșii de hering și frunzulițe de mărar.

66

Poftă bună! (dacă v-a plăcut lăsați comentariu)